Prima cicatrice am avut-o la degetul inelar de la mâna dreaptă. Era 1 iunie, eram clasa I. Puţin peste opt ani. Era vineri. Vinerea, la Maramureş, e zi de târg. Târg din ăla cu vaci şi oi şi cai şi ce-o mai avea omul pe lângă casă. Noi aveam de vânzare un iepure, o găină şi-o oaie. Toate bătrâne, trebuiau vândute. M-a trezit bunică-mea la 3 dimineaţa. Aveam de mers vreo zece kilometri până la târg, dintre care vreo trei erau deal. Trebuia să fim în târg dimineaţă tare, ca să prindem loc bun, altfel nu vindeam nimic. Am mers cu căruţa unei rude, mai pe jos, mai prin căruţă, având grijă de vieţuitoare. Eram îmbrăcată bine, dimineaţa încă era frig, deşi era vară. Abia la amiază se încălzea.
Am ajuns la târg, am târguit, am scăpat de toate trei şi obţinusem şi preţuri bunicele. Bunica se pricepea la făcut oamenii din vorbă, iar fetiţa de opt ani, înfrigurată, a impresionat cumpărătorii.
Ora 12, şcoală. Fuga acasă, la cealaltă bunică, unde era şi mama. Mă pregăteam de mers la şcoală. Daaaar, panică! Auzise mama din vecini că de 1 iunie copiii trebuie să se îmbrace frumos la şcoală. De unde… eu n-aveam nimic. A făcut rost, tot de la vecini de o fustă scurtă, neagră, cu pliuri mărunte. Şi de o cămăşuţă albă. Daaar, ghinion. Nicicum n-a găsit pantofi. Prin urmare, m-a trimis aşa, cu bocancii purtaţi dimineaţa în târg, în noroaie, groşi. Nu pricepeam eu multe despre modă, dar celelalte fetiţe aveau toate pantofi sau sandale.
Am refuzat să ies în pauză la joacă, de ruşinea bocancilor. Prin urmare, cât a fost pauza mare de mare, m-am plimbat singură pe holul şcolii, pe lângă perete. Cu degetele atingeam când finuţ, când apăsat, marginea pereţilor şi treceam mai departe, eu cu gândurile mele de copil mâhnit. N-am observat, în adâncimea gândurilor, că peretele avea o aerisire, cu o uşiţă de metal, întredeschisă. La ultima mea plimbare, auzisem soneria şi ştiam că vin copiii de-afară. Cu mâna lipită de perete am alergat spre clasă, degetul s-a oprit în uşiţă. Unul singur. Mi-a străfulgerat toate simţămintele, dar am ajuns înaintea tuturor în clasă. A doua zi, degetul era albastru, umflat şi drept. Orice mişcare presupunea durere cruntă. O durere mult mai mică însă decât cea provocată de amintirea singurului 1 iunie care se încăpățânează să-mi rămână în minte.
O cititoare
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
