Amanda – o ecranizare tandră și grațioasă

24 May 2019

Ce poate fi mai potrivit pentru un început de vară decât un film solar, plin de speranță și tandrețe? Amanda, cel de-al treilea film al regizorului francez Mikhaël Hers, prezentat în premieră și premiat cu trofeul ”Magic Lantern” în secțiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneţia, este acum în cinematografele din România.

Filmul va rula în 32 de cinematografe din 21 de orașe din România: București, Cluj, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Caransebeș, Craiova, Constanța, Iași, Lugoj, Onești, Petroșani, Piatra Neamț, Pitești, Reșița, Sinaia, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgu Mureș, Vulcan.

Favorit al spectatorilor și apreciat de presa de specialitate din întreaga lume, Amanda a fost primit în România cu entuziasm și căldură:

Amanda, acest film de o delicatețe rară, vorbește despre vieți date peste cap – dar și despre reclădire, dar și despre licăririle mici de care ne agățăm în noapte“. (Victor Morozov, Dilema Veche)

Cum să redai just în cinema durerea pe care o provoacă celor rămaşi în urmă moartea unei persoane? Regizorul francez Mikhaël Hers oferă un răspuns emoţionant în „Amanda”, cronica plină de delicateţe a relaţiei dintre un tânăr şi nepoata sa, în Parisul de după un atac terorist“. (Ionuț Mareș, Ziarul Metropolis)

Hers rămâne același regizor solar, care inundă imaginea cu lumina verii și acorduri de pian ce degajă o căldură inconfundabil umană“. (Dragoș Marin, Film reporter)

În Parisul zilelor noastre, un băiat de 24 de ani (Vincent Lacoste) își trăiește viața boemă până când cursul lucrurilor se schimbă brusc: sora lui moare într-un atentat terorist, iar David o ia în grijă pe Amanda, nepoata sa de 7 ani.

Lăsând în urmă tragicul eveniment, cei doi construiesc o relație luminoasă, iar trecerea lui David la maturitatea timpurie se face într-un mod plin de speranță și tandrețe.

Amanda este un film profund emoționant, o ecranizare tandră și grațioasă, cu o interpretare incredibilă a lui Vincent Lacoste. Mikhaël Hers este unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale cinematografiei contemporane franceze“. (Screendaily)

Amanda va rula în cinematografele din România din 24 mai.

Pentru Amanda, punctul de plecare a fost nevoia de a vorbi despre Parisul de azi, dar și pentru a surprinde ceva din fragilitatea, agitaţia și violența acestei perioade. (…) David este un copil mare, puțin neajutorat în fața aceastei fetițe – mai degrabă ea îl va ajuta decât invers. Acest cuplu m-a atins şi pentru că a fost un mod de a discuta despre a fi părinte”, spune regizorul Mikhaël Hers despre cel de-al treilea film al său (după Memory Lane în 2010 și Ce sentiment de l’été în 2015.

Cunoscut pentru preocuparea pe care o are legată de tema maturizării, regizorul Mikhaël Hers l-a ales pentru rolul lui David pe Vincent Lacoste, actorul răsfățat în prezent în Franța atât de publicul de TV, amator de comedie, cât și de festivalurile importante – la nici 26 de ani, Vincent Lacoste a fost cu 5 filme la Cannes și a primit numeroase nominalizări și premii. ”Dincolo de tristețe, acest film este luminos pentru că reușește să arate cum cele două personaje se ajută  reciproc să meargă mai departe, împreună.”, spune Vincent Lacoste despre Amanda.

Amanda este lansat în cinematografele din România pe 24 mai, distribuit de Bad Unicorn.

Lansată în 2017, Bad Unicorn este o firmă de distribuție de film de autor. În portofoliul Bad Unicorn se mai regăsesc filmele: Despre trup și suflet / On Body and Soul, Tărâmul Binecuvântat / God’s Own Country, Pororoca, Atelierul / L’atelier, Dovlatov, Utøya – 22 iulie / Utøya: July 22, Vinovatul / The Guilty, Păsări Călătoare / Birds of Passage și Dumnezeu există și numele lui e Petrunija/God Exists, Her Name is Petrunya.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Life.ro, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți, Cinemap, Catchy.ro, MovieNews, DinFilme, BlitzTv.



Citiţi şi

Madeleine Collins

Another Round / Încă un rând – nominalizat la Globurile de Aur 2021

”colectiv”, primul documentar românesc selectat la Festivalul Internațional de la Veneția

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro