Au trecut mai bine de 10 zile de la ultima postare, deci aceasta va fi una lungă. 🙂
9 iunie. Din Varna n-am urmat drumul european înspre Burgas, cel mai scurt, dar și cel mai traficat. Gazdele, Warmshowers.org, Niki și Kralev, mi-au sugerat o rută alternativă. Cu GPS-ul în mână mă învârt că o muscă beată până reușesc să ies din oraș și tot n-am nimerit pe unde aș fi vrut, adică pe la nord de lac. Așa aș fi luat feribotul pe la jumătatea lacului, căci altfel ar fi trebuit să-l ocolesc în întregime. Și la cum mă descurc cu orientarea probabil l-aș fi ocolit dacă aș fi nimerit ruta inițială. Și merg, și merg, și uit un bidon KTM printr-unul din sătuce, și merg, și mă întreb când începe partea wow a traseului pentru care am adăugat niște kilometri în plus la cei 5.633 oficiali. Și a început odată cu ploaia.
La început, niște mici tatonări între nori. Câte un strop pe ici, pe colo, de mă rugăm să mă nimerească și să mai domolească din căldura generată de efort. De adâncă ce mi-a fost rugămintea a început furtuna. Habar n-am ce am pozat aici, dar mă bucur că am apucat între două sesiuni de turnat cu găleata.
Noroc că în apropiere era un foișor unde m-am refugiat. Când s-a mai potolit, l-am încălecat pe Nelu și ne-am pornit iar la drum. Însă furtuna mai avea energie, doar că o descărca în reprize. Era clar că nu mai aveam nici o șansa să ajungem în Burgas. Însă gândul campării solo prin pădure funcționa că energizant la pedalat. Încă n-am reușit să-mi depășesc teama.
La un moment dat drumul nu mai era drum. Era râu. Un pic mai încolo, efectiv, asfaltul se rupsese. Apa curgea șuvoaie. Mașini mici stăteau în așteptare, șoferii temându-se să nu ia calea apei. Numai ștrumf cel voinic a descălecat și a început să-și mâne calul prin apa învolburată. “Doamne, să nu alunec! Încă un pas. E ok. Am stabilitate. Haide, Nelu! Hai, că putem.” Simțeam pământul prin sandale. Pășeam cu inima-n gât. Să mă întorc nu era o alternativă. Să aștept? Să aștept ce? După ce am traversat mă uit în urmă. M-am retras pe margine și mă uitam că prostul cum două tiruri au traversat același puhoi prin care m-am aventurat mai înainte. Nu vreau să știu cum a rămas drumul în urmă giganților ălora doi. Au mai urmat niște kilometri de ploaie și apoi s-a oprit. Îmi așteptăm curcubeul dar nici urmă de el.
Să pedalezi pe ploaie, abur ieșind din asfalt, ziduri de verdeață stând să cadă peste tinea – incredibilă experiență. Pândeam sunete de motor să știu să mă retrag cât mai pe marginea drumului. Dar aventura s-a lăsat cu urmări. Din cauza apei mâloase schimbătorul față s-a dereglat. Cu gândul camparii ca un nod în gât am decis că la 20.00 roțile se opresc. Găsesc loc de campare. Așez tabăra și în urma efortului de peste zi reușesc să adorm, deși pe reprize, destul de ok.
10 iunie. A doua zi mă trezesc în jur de 6.00. Trebuie să menționez că mă mișc foarte încet când vine vorba de strâns. Fac gențile, inaugurez și mini-aragazul. Și mă apuc de meșterit la Nelu. Am pe Kindle vreo trei manuale de mecanică a bicicletei. Curăț pinioane, lanț, foi. Îi desfac schimbătorul față, îl curăț, îl montez la loc așa cum scrie la carte, paralel cu foile și la mai puțin de 2 mm înălțime față de foaia mare. Tot nu vroia să schimbe pe foaia mică. La reglajul fin nu mă pricep. Știu teoria celor două șurubele H and L, dar oricât am învârtit stânga/dreapta, nimic.
Am părăsit la 9.40 pădurea aflată la 10 km de Aytos. În jur de ora 12.00 intram în Bargos și abia la 16.00 îl părăseam. După ce-am rezolvat la mecanic intru într-un Mcdonalds pentru WiFi și ajung să plătesc 5 leva pentru cafea, asta fiindcă una dintre ele am vărsat-o pe mine. Dar măcar Nelu era ok. Pentru a doua oară în service de când am început drumul. Prima oară a fost chiar în Constanța, la Hara Bike, unde i-am schimbat lanțul.
Purcedem înspre Malko Tornovo, dar după cele câteva ore petrecute în Borgas, în căutarea unui service de biciclete, mi se scursese toată voința. Am campat însă prea devreme. Știți cum freamată un ghemotoc de hârtie abia mototolit? Așa se aude pădurea în liniștea asurzitoare a nopții. Hârșâitul de creion pe hârtie capăta proporții violente. Vânam sunete. Respiram sacadat, mă mișcam atent, nu cumva să deranjez ritmul. Era a doua noapte de campare solo de când am început cicloexpeditia. Prima a decurs neașteptat de bine, dar era după 135 de km, ploaie, 8 ore de pedalat.
Trec și peste noaptea asta.
Restul zilelor până pe 15 iunie, aici.
Foto postată pe Facebook pe 24 iunie, la ora 17, din Kastamonu, Turcia.
Citiţi şi
Patru semne că ești afectat de căldură și remediile recomandate
Din doi ca tine aş scoate unul bun. Poate ăla stă
În căutarea apartamentului perfect
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
