De când l-am cunoscut pe EL, mintea mea a asociat Dubaiul cu fericirea, fiindcă a fost aici în momentul în care am început să vorbim. De atunci au trecut doi ani, dar eu nu am avut niciodată destul curaj să rezerv un concediu în paradis până când am citit pe Catchy #2024celmaibunan.
Cumva, în acel moment s-au aliniat toate astrele și m-am hotărât să mă duc în primul concediu, singură, în afara Europei, având o săptămână la dispoziție să înțeleg cum stă treaba cu fericirea.
Chiar dacă pare greu de crezut, asta a fost partea cea mai ușoară, pentru că după ce am făcut rezervarea a început să apară frica, neîncrederea și îndoiala, toate la o intensitate atât de mare încât am vrut să renunț chiar în ziua plecării.
Parcă cineva îmi repeta constat în mintea mea că nu sunt capabilă de așa ceva, că sunt o mamă rea, iresponsabilă că îmi las fetele cu bunica, că sigur o să mor sau cel puțin o să mi se întâmple o nenorocire, că sunt o egoistă și toate aceste gânduri au făcut chiar să îmi apară simptome fizice de stare de rău, ajungând la doctor cu doar trei ore înainte să plec către aeroport.
Cu toate acestea, dar având oameni minunați în viața mea, am găsit cumva curajul să plec și odată ajunsă în avion parcă am început să simt din nou entuziasmul.
După șase ore lungi de zbor, am descoperit cu totul altă lume. Am rămas uimită de cât de primitori sunt oamenii, de faptul că mi se deschide ușa de fiecare dată când întru undeva, că mi se trage scaunul când vreau să iau loc la masă, că în locul unde am crezut că femeile sunt nerespectate și nu au nici un cuvânt de spus, eu m-am simțit pentru prima dată o adevărată prințesă.
Eu, cel puțin de câțiva ani, sunt dependentă de muncă, îmi petrec aproximativ 14-15 ore pe zi la serviciu, de obicei câte 6-7 zile pe săptămână și atunci când plec în concediu, când iau o pauză de la rutina zilnică, mă cuprinde panica, îmi revin în minte toate gândurile pe care încerc să le uit, toate fricile pe care le țin sub control doar pentru că sunt tot timpul ocupată și nu mai am timp să mă gândesc, să simt. Însă de data asta totul a fost diferit.
După prima zi, chiar dacă nu am avut nimic care să mă țină ocupată, în afara unei cărți pe care mi-am  propus de mult să o citesc, teama a dispărut și eu m-am trezit că mă plimb pe plajă cu zâmbetul pe buze.
După o traumă, după mulți ani de nefericire, după ce m-am simțit în fiecare zi ca într-o peșteră întunecată care parcă se micșora pe zi ce trecea, mi-am dat în sfârșit voie să mă iert pentru toate greșelile din viața mea, am simțit pentru prima dată ce repetau oamenii din jurul meu în ultimii ani, m-am simțit puternică, liberă, plină de viață.
Acum, aici, de la etajul 54 al unei clădiri din Dubai, pot să spun sincer că am găsit fericirea și această fericire nu depinde de niciun bărbat, serviciu sau lucru material. Fericirea adevărată o găsim în interiorul nostru, vine atunci când am reușit să eliminăm oamenii negativi din viața noastră și reușim să ne iertăm, să ne acceptăm și la final să ne iubim pentru toate defectele și calitățile noastre.
Și dacă eu am ajuns să mă descopăr din nou, chiar azi, la 12 ani de la căsătorie (aproape 3 ani de la divorț), să descopăr că fetița prostuță de 20 de ani, care a venit acum 13 ani în lumea mare în căutarea iubirii a crescut, are multe cicatrici, dar e mai puternică și fericită ca niciodată, atunci cu siguranță și voi puteți. Doar fiți blânde cu voi, dați-vă timp și nu vă criticați prea aspru pentru că mai devreme sau mai târziu o să descoperiți că fericirea absolută se găsește chiar în sufletul vostru!
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Andropauza (menopauza masculină)
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
