– Frate, frate, trezește-te în grabă, nu mai adăsta, că nu-i timp de somn amu!!!!
– Ce-i, omule, ce te mână, arde ceva undeva? Abia ce-am ațipit oleacă, știi de când n-am mai pus geană pe geană? De n-o fi ceva de Doamne-ajută, apoi să nu te ții Dumneata de șotii cu mine, că nu-ți merge…
– Scoală degrabă, nu-i vreme de dormit, vine Cuza!!!!
Am tresărit ca ars și m-am ridicat în capul oaselor. Mi-a trecut pe loc somnul și toată oboseala săptămânilor trecute s-a risipit ca prin minune. N-apucasem să mă refac după zilele geroase din preajma lui 24 a lui Ghenarie, iarna grea de anul acesta ne dăduse mult de furcă, dar aveam un suflet mare ca o pâine dospită și mare bucurie simțeam în toată inima mea. Veniseră cu toții la noi, de la Cluj, de la București, care mai de care, trăsurile nu mai prididiseră să ajungă la conac, era zi mare și trebuia sărbătorită cu tot fastul. Ne îngrijisem două săptămâni să procurăm toate cele, ca să nu lipsească nimic oaspeților… ce veselie fusese… Grigorescu îmi adusese un tablou pe care-l făcuse mai zilele trecute, după seara de la Hotel Concordia, când se hotărâse ca Alexandru Cuza să fie ales domn și în Principate, și s-a sfădit mai toată seara cu Aman în legătură cu numele tabloului, amândoi se nimeriseră pe-o vorbă: Unirea Principatelor și amândoi pictaseră țărănci frumoase și rumene care țineau loc de țărișoarele noastre dragi… deh, ce ți-e și cu artiștii ăștia! Grigorescu îi povestea însuflețit lui Vlahuță de cum aflase el de ziua aceea: „Frate Alexandre, ne vine vestea că s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal şi fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da’ unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie.”…
– Bădie, visezi, trezește-te, frate, vine Cuza. Vi-ne Cu-za! În ce limbă să-ți traduc, omule?
– Unde vine, frate Mihai?
– La Fălticeni, unde?
Ei, asta e o veste!
– Vine de la Iași, cu diligența, în ziua de 5, mai sunt două zile, o să tragă la boierii Dăscălescu, au pus de-au ridicat patru arcuri de triumf, împodobite cu verdeaţă şi înfăşurate în tricolor, cumpărat de la București, din acela scump, din mătase brodată la margini cu fir de argint. Au lucrat argații toată noaptea la ele și nici acuma n-au isprăvit femeile de a le rostui…
– Hai degrabă la Primărie, să nu ne facem de ispravă, dar poruncește oamenilor să puie și la noi la poartă steagurile, să curețe drumul și să aducă vasele ale mari cu florile din curte în fața conacului, să le împodobească… să mai cate niște lumânări din cele aduse de la Paris, de-acelea care ard cu flacără mică, să ție mai mult… Nu te mai uita la mine, frate, acum că m-am deșteptat, avem treabă!
La Primărie, îi dictez secretarului nostru și tare greu mai scrie… multe mai sunt de făcut! Vine Cuza și tresare Milcovul, saltă bucuria de-o parte și de alta a malurilor… Că Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni tot de una se țin, dar vama asta ne-a tăiat în carnea noastră graniță și o simțim în fiecare zi… Și Măndica dacă vine din târgul Ieșilor tot de asta se plânge: ”Românașii noștri, tată, vai de neamul nostru cum ne pierdem datorită depărtării, ce spui, tată, om trece vadul vreodată fără grănicieri?”
Așadar: ”Să se achiziționeze, de unde se vor găsi, de Iași sau București, felinare – 850 bucăți, din cele mari, de stradă, 150 bucăți ceaune şi 600-650 ulcele de tuci cu smoală, păcură – 30 de vedre şi seu – cel puțin 60 de ocale, artificii cu lumină albă și colorată – 40 de cutii. Acestea se vor așeza pe ulițe, începând de la Primărie și până în zonele de la marginea Fălticenilor, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul. De asemenea, se vor aranja buchete de flori în formă de piramidă la fiecare colț al străzilor principale și la intersecții, mai ales în direcția Mărășești. Se alocă pentru aceste cheltuieli suma de 6630 lei şi 32 parale”.
Am semnat cu mână sigură și suflet plin de agitație și de prielnica așteptare a venirii Domnitorului, despre care i-am scris mai apoi, la București, amicului B., pe care-l cunoscusem la Paris. Îmi ardea sufletul de neliniște și mâna îmi tremura toată pe condei. Zi mare!
Ziua 7, Făurar, 1859
Dragul meu prieten,
Sunt întristat de pricina Dumitale pentru care nu ai putut fi prezent la festivitatea primirii în orașul nostru a bunului nostru Domnitor al Moldovei și Țării Românești, Alexandru Ioan Cuza, venit la Fălticeni în 5 ale lui Făurar. Nu pot a-ți povesti pe larg marea bucurie ce a produs o animație nemaipomenită în urbea noastră, cuvintele îmi sunt prea puține… Să fi fost aici, n-ai mai fi văzut atâta lume adunată la un loc, cu mic, cu mare, unii veniți tocmai de la Suceava, alții de la Iași, ba mulți și din capitală, să-l întâmpine… Mă nevoiesc să-ți relatez toate cele câte s-au întâmplat, cum oi putea, în vorbe modeste, mă știi că n-am harul povestirii, în schimb îmi saltă inima de drag de România noastră mare… Domnul nostru a venit pe la Mărășești, cum știam, văzându-l, toată lumea care îl așteptase preț de câteva ceasuri a izbucnit în urale, două muzici militare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti, tarafe de lăutari venite din provincie cântau înfocat Hora Unirii şi un imn al vremii, îl știi desigur, ”Timpuri de Mărire”. Valuri de flori au revărsat femeile în calea lui și copiii strigau: Trăiască Vodă Cuza! Câtă noblețe, prietene, să-l fi văzut când s-a scoborât din diligenţă!
La hotar, oamenii aranjaseră al doilea arc de triumf și Domnitorul s-a oprit să vorbească cu oamenii. A chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de strajă la podul de pe Milcov: un moldovean şi un muntean. I-a luat de mână și le-a spus în fața tuturor că sunt fraţi şi i-a pus să se îmbrăţişeze, că așa fac frații buni din aceeași mamă, România noastră! Au îngenuncheat în fața lui, s-au strâns în brațe și i-au sărutat mâna, cu lacrimi în ochi… Au plâns muierile! Apoi a dat poruncă și fiecare a mers la cazarma lui.. le-a spus că au datoria să comunice comandirilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor Domnitor al Principatelor Unite, Cuza, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani. Am plâns și noi, frate, ne-au podidit emoțiile și n-am răbdat să nu ne plecăm capetele în fața Lui…
În centru, la Primărie, am jucat și-am cântat într-un suflet cu toţii Hora Unirii, cu bătrânii noștri care tremurau de fericire și cu nevestele care atâta timp își așteptaseră bărbații din război…
Noaptea a mas în oraș Domnitorul, că se făcuse târziu și a fost găzduit de boierii Dăscăleşti, ca să vorbească a doua zi cu lumea, pe îndelete, să le asculte păsurile…
Acum ne-om pregăti de primăvară cu cele trebuincioase, că tot e liniște în țară și trebuie să ne îngrijim de muncile noastre care ne țin în putere. Sărută-i Doamnei tale mânușițele din partea noastră și să aveți grijă de voi, să ieșiți cu bine din iarnă și cu veselie.
Al Dumitale cu credință, Dimitrie de la Fălticeni.”
Astfel am așteptat cu drag și mare emoție venirea lui Cuza, drept pentru care v-am povestit, ca să vă bucurați și voi, români verzi, să vi se umple inima de sfânta dragoste de neam și patrie!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
După Iohannis. Țara nenorocită prin metoda „Neamțul”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
