Secunda asta e specială. Îmi amintește din nou cât de inutilă sunt și ce viață anostă duc. După ore întregi de bârfă cu ea, în club, după minute de dezinhibare socială în fața unor oameni cu care știu că nu mă voi mai întâlni vreodată, după cele șapte shot-uri date pe gât, după cele patru cocktail-uri, după amalgamul de alcool, mai dezordonat decât propria mea viață, tot aici am ajuns. Tot singură îmi aud gândurile, și tot neîmplinită am rămas, de ultima oară când ne-am întâlnit.
Știu că vor veni sărbătorile, și că tot fără el vor fi. Da, poate cu un alt „el”, dar nu el al meu. Nu mai există niciun el pentru mine. Search-ul e plin de oameni pe care nu îi urăsc. Istoricul de toate profilurile ei de social media. Google-ul de căutări cu tutoriale de makeup ca al ei. Viața mea proprie, nicăieri.
Dulapul miroase a Armani Code. Știi de cât timp nu m-am mai dat cu Armani Code? De când ne luam amândoi Armani Code și râdeam de alte tipe, pe care el le considera urâte. Inclusiv ea.
Tu încă te mai poți da cu Armani Code. E ceva adus de tine. Nu de mine.
Mi-a promis că va trăi totul cu mine. Că vom trece împreună prin orice căcat posibil, că ne vom holba veșnic la același cer, împreună. M-am vândut unor vorbe dulci, arătându-mi prețul. Mi-am plâns ochii, iar acum plâng cu adevărat. M-am bucurat de adevăr, până când am aflat care e. M-am întrebat retoric, până când mi s-a răspuns. Am sperat, până când am iubit prima dată. Am fost egoistă, până când mi-am zis prima oară că mă urăsc. Da, mă urăsc. Știu; e grav și iremediabil față de propria persoană. Nu mai e vrăjeală. E un angajament. Odată ce o zici, chiar și pentru atenție, tot ajungi să crezi.
Știi? Dacă tu ai renunțat la mine, am renunțat și eu. M-ai pus să-mi cumpăr cel mai bun parfum, ca să fii sigur că măcar un fir de praf din casa mea va mai mirosi așa. M-ai dus în cele mai frumoase locuri, ca ele să devină preferatele mele; și să nu mai pot merge nicăieri fără tine. M-ai sărutat cu orice gust posibil. Până și amarul ăsta îmi amintește de tine. Îmi amintește că o să mor pentru tine.
Sunt lateral. Lateral și dedesubt. Mi-am dat seama de asta în momentul în care am pierdut controlul. În momentul în care au început să-mi vină răspunsuri, fără ca eu să pun întrebări. În momentul în care mă trezeam, doar ca să uit de ce plângeam aseară. În clipa în care mi-am ars peretele din cameră cu țigara, cu numele tău. În momentul în care tu ai un nume atât de comun, încât îl văd chiar și pe panourile publicitare. Îți voi spune trecut. Te memorasem „Trecutul” în telefon, ca să râd puțin, deși nici nu mă cauți vreodată. Mă împiedicasem de o bordură și pe ea scria „fii în prezent”. Era o reclamă.
Nu te-a întrebat nimeni nimic. Nu te-a invocat nimeni vreodată. Dar, uneori, e bine să te invoci singur în viețile oamenilor. Acum, meditația asta se va termina. Revin și mâine, cu aceeași dramă, până când va deveni ceva mult prea uzual pentru mine și mă voi plictisi. De ignorat, nu am cum.
Mă văd cu ea și ne luăm în brațe. Mergem la bârfă. Și sunt din nou în viață. Un suflet în viață.
Pe Iulia o găsiți și aici.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
