„- Am părăsit-o. Am făcut-o! Ei, acum, ce-o fi o fi!” își spuse în gând, căutând ieșirea din parcul ca un labirint. Nu își mai simțea inima bătând cu putere, se liniștiseră și gândurile.
După ce se hotărâse să o părăsească, lucru la care se tot gândise în ultimele două luni, și după ce tocmai o făcuse, încerca să-și imagineze cum va fi viața fără ea. Ce va face cu tot timpul pe care i-l dedicase ei? Cu cine va mai vedea filme vechi vinerea seara? Cine-i va mai face dimineața cafeaua aia extraordinară cu lapte, în timp ce el își fumează țigara în bucătărie, privind-o cum se mișcă molcom prin casă, cu ochii aproape închiși?
Dar el nu e nostalgic, el e pragmatic. Viața i se va schimba, desigur, își va construi noi tabieturi, va relua legăturile cu prietenii pe care-i cam evitase de când se mutaseră împreună, își va găsi noi pasiuni, își va vedea de muncă… Relația nu mai mergea și asta a fost! Unul dintre ei trebuia să fie puternic și să pună capăt. Încă se iubeau, dar flacăra abia mai pâlpâia și el simțea că între ei era mai mult prietenie. Profundă, dar prietenie.
Îi părea rău că o lăsase cu lacrimile curgând șiroaie pe obraji. Arăta ca o puștoaică de 16 ani, deși împlinise 24 în decembrie. Înainte să-i spună că nu vor mai fi împreună, se mai oprise o clipă s-o privească atent: nu era nici urâtă, nici frumoasă, înaltă, slăbuță, cu doi ochi negri, rotunzi ca două mărgele, care îl priveau acum nedumeriți. Încerca să-și amintească ce-l atrăsese prima dată la ea și, da, zâmbetul a fost. Un zâmbet schimbător, când timid și adolescentin, când ușor pervers. Acum, nici urmă de zâmbet.
După ce i-a spus pe tonul cel mai solemn posibil că relația lor trebuia să ia sfârșit după cinci ani, din care în ultimii trei locuiseră împreună, se simți oarecum eliberat. Îl surprinsese plăcut s-o vadă că nu protestează, că nu cere altă șansă. Nici nu l-a întreabat de ce. Resemnare și o lacrimă ce stătea să se prelingă din colțul ochiului. A sărutat-o pe celălalt obraz și a plecat. Când a întors capul, lacrimile îi curgeau deja șiroaie.
„ – Poate nu-i chiar așa puternică cum mi-am imaginat, poate ar trebui să mă-ntorc.”
Nu, când finalul a venit, nu ai cum să-l mai amâni, nici să-l înfrumusețezi. Își puse căștile în urechi și, coincidență … Baby I’m gonna leave you… “- Am părăsit-o. Am făcut-o! Ei, acum, ce-o fi o fi…”
P.S: Azi s-a împlinit un an de la despărțirea de el. Și mi-am imaginat ce-ar fi putut fi în capul lui atunci. Poate că n-a fost deloc așa, dar nu la asta servește imaginația – să ne înfrumusețăm realitatea?
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
