Am obosit

19 November 2018

Am obosit. Mă simt atât de neputincioasă și incapabilă. Mă apasă o greutate atât de mare, încât îmi vine să urlu, dar sunt mult prea epuizată ca să fac asta și stau doar, ca paralizată, incapabilă să fac cel mai mic lucru pe care mi-l propun. Privesc în gol… De fapt, în adâncul minții mele defecte. Mă urăsc și mă detest cu fiecare fărâmă a ființei mele. Mă doare tot și fiecare tentativă de a mă ridica sfârșește prin autosabotare. Nu am crezut niciodată ca o să ajung să devin o ființă atât de… meh, lipsită de self-esteem. Și partea cea mai proastă e că mă chinui eu. Nu mă chinuie nimeni. Îmi fac singură atât de mult rău. Nu mă iubesc deloc. Cum ar putea să mă iubească cineva, dacă eu nu mă iubesc? O să mă abandoneze toți. Sunt deja abandonată de toți și asta mi se „datorează” doar mie, fiindcă m-am abandonat singură.

femeie disperare

M-am săturat să simt că nu trăiesc și că a trecut viața pe lângă mine, m-am săturat să îmi plâng de milă. M-am săturat să fac promisiuni pe care nu sunt capabilă să le îndeplinesc și m-am săturat să mă mint singură că o să merite totul. Fiindcă nimic nu merită să treci prin atâta dezamăgire de sine. Fiindcă pretențiile nimănui nu contează atât de mult precum contează pretențiile pe care le ai tu de la tine. Și eu m-am lăsat înfrântă de fiecare dată în ultimii ani. Nu sunt în stare să îmi țin o promisiune făcută mie.

„Vreau”

Atâtea mai vreau, dar nu merit nimic. Nu sunt bună de nimic și nu simt că am destul talent pentru nimic. Mă simt ca o idioată care a călcat pe acest pământ degeaba.

Și nu știu cât mai reușesc să disimulez că sunt bine, că îmi place viața mea, că sunt optimistă, că „zâmbește, va fi bine!”.

Oh, nu.

Nu merit nimic din ce am și din ce primesc. Sunt doar o povară pentru alții. Pentru mine, doar o reamintire constantă a eșecului. Nu am bifat așteptările lor. Așteptările lor pe care, de cele mai multe ori, le-am considerat așteptările mele.

Nu știu, am ajuns să cred că nu e vina nimănui pentru ceea ce sunt și ce simt. Am renunțat la a mai fi furioasă pe alții și la a mai arunca vina în stânga și în dreapta. Am renunțat să mă justific. Poate, poate au contribuit și oamenii și evenimentele din viața mea într-o oarecare măsură, însă de ce naiba să mă plâng? Sunt sănătoasă. Fizic. Mi-aș dori doar o cale de scăpare din mintea mea. O zi în care nu reprezint o dezamăgire și o povară pentru cei dragi, dar mai ales pentru mine. Până atunci, am să disimulez cât pot de bine că „sunt bine”.

Guest post by Eleonora

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Zavaidoc, după ultima pagină

Ea știe… și tace

Sisifiana povară a iubirii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Valentina / 19 November 2018 12:26

    De ce esti obosita?Nu iti mai convine locul de munca?Schimba-l, chiar daca poate o perioada castigi mai putin.Cui nu ai indeplinit asteptarile?Partenerului, cumva.Trebuie
    tu sa te simti tu intreaga, nu sa-l astepti pe salvator, si poate vine o zi in care nu o sa mai nevoie de nimeni.Eu nu vreau sa indeplinesc asteptarile nimanui, vreau sa spun, fara teama ce gandesc, ce simt, chiar daca poate n persoane imi sar in cap.Incearca sa transformi o problema intr-o oportunitate.Acum depinde ce trasaturi de caracter ai.Daca nu esti perseverenta, ambitioasa, cam greu.Daca vrei sa uiti pe cineva munceste mult o perioada, 2 locuri de munca sa ai si iti garantez ca vei uita respectiva persoana.Prin intermediul meditatiei, eu o practic cu muzica in fundal, clasica sau alternativa si cu pisica pe burta, ar fi cel mai bine, ajungi la liniste interioara, nu mai ai nevoie de nimeni.Am si trasaturi negative, pe care am incercat sa le corijez.Pe primul loc ar fi ca sunt razbunatoare, spre exemplu, nu ma simt eliberata daca nu ma razbun.In momentul cand vreau sa ma razbun, ma gandesc ca viata este guvernata de legea compensarii si sigur viata imi va pune pe tava, o razbunare negandita peste n ani.Spre exemplu, la Miriam a recidivat cancerul si avea o sustinatoare, Dani,am vazut mesajele ei la articolul “Regret ca n-am batut-o pe amanta” si era mandra ca a pus un barbat sa ma bata in 2009.Trecusera 7 ani si era mandra de fapta ei,nu se gandea la legea compensarii, desi eu nici macar nu am fost amanta, fostul ei sot, era divortat dorea sa fie cu mine.Da puteam sa fiu si prostituata, nu avea nici un drept sa ma urmareasca si sa puna un barbat sa ma bata.Redactia catchy.ro mi-a sters mie mesajele, dar pe ale ei nu le-a sters.Am luat medicamentele, am suportat cu stoicism durerile de cap, desi au fost zile in care m-am rugat la Univers sa moara ala vinovat si cand a recidivat cancerul lui Miriam, m-am intrebat oare ce-o sa pateasca ea, mai ales ca a pus in practica ce a scria Miriam si provine din neam cu bolnavi de cancer.O sa moara oare cititoarea Dani de cancer, ( in cartierul Militari deja 2 copii nu si-au vazut mama de 6 luni, pentru ca are cancer, la 39 de ani, slabe sanse sa mai traiasca) sau o sa faca copiii ei?Si uite asa intelegi de ce este necesarul cancerul, pentru ca face si dreptate pe lume asta, de asta nu vreau sa dispara bolile incurabile.Din moment ce am luat topamax, din cauza migrenelor,cauzate de lovituri in cap, iti dai seama ca si eu o sa ma bucur daca ii moare face cancer. Concluzia:Eu, singura, fara ajutorul nimanui, doar cu Universul alaturi, am trecut peste toate.

    Like 2
    Dislike 4
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro