Am intrat în același sevraj ca după alcool sau tutun. Deși nu le cunosc decât din auzite. Presupun că așa se simt. Cum simt eu acum.
Am intrat în sevraj de tine.
Puține ore au trecut de la ultima convorbire, ultima ceartă în care m-ai jignit încă o dată. De la cel mai infect Crăciun pe care l-am trăit vreodată, din cauza ta. Nu ajunge distanța, nu ajung chinurile la care ne supunem, prefăcându-ne că totul e ok, în timp ce nimic nu e ok sau normal între noi. Dumnezeu știe că m-am ferit și n-am crezut niciodată în long distance relationships, și tot Dumnezeu știe cum mi te-ai băgat sub pielea sufletului meu, deja plâns și amărât. Începuse ca o joacă de copii. Și mi-a adus nefericire.
Sunt destul de puternică și lucidă ca să-mi recunosc aportul în această încrengătură absurdă, plină de conflicte și greutăți, pe care îndrăzneai să o numești PRIMA ȘI ULTIMA IUBIRE A VIEȚII TALE. Și mă ustură ochii și mă dor fălcile de atâtea lacrimi vărsate, dar tot îmi vine să râd. De mine. De naivitatea și credulitatea mea.
Râd și de tine, prostule ce ești. Un prost, nimic mai mult. Nici măcar om rău nu ești. Doar un ratat. Care se consideră ratat după 20 de ani de căsnicie eșuată, rămas pe drumuri, ignorat de soția și copilul cărora le-a dedicat cei mai frumoși ani. Ca un sclav.
Ai ajuns să te aciuezi la maică-ta în casă, de nevoie, ca să te aduni de sub podurile de pe unde ai trăit când ți s-a dat, subtil, fain frumos, un șut din „domiciliul conjugal”.
Și acolo ai rămas.
Ești un prostănac de primă clasă. Dacă erai mai deștept, cum pretindeai în intelectualismul cu care mă vrăjeai, ai fi călcat și tu strâmb măcar o dată. N-ai fi făcut pe Sfântul, ca să îi rămâi fidel celei pe care mi-ai denumit-o „frigidă și gonflabilă”!
Trebuia să-mi dau seama de atunci. Că nu se spune așa ceva despre femeia cu care te-ai complăcut… Nu mie, în orice caz. Dacă te interesează, și te interesează, află că sunt aprigă la pat. Dar și de n-aș fi, nu mi-ar plăcea ca foștii mei să răspândească această vorbă la terțe persoane.
Uite că magia scrisului își face din nou efectul. Scriind, parcă îmi trece sevrajul… Nu mai aștept să-ți aud vocea… Mă amuză încăpățânarea ta de a mă „pedepsi” prin tăcere. Au trecut doar câteva ore. Nu vei rezista prea mult. Rămâne de văzut ce femeie îți răspunde la telefon, când vei suna.
O femeie care dorește să trăiască. Real, nu virtual. Cu sau fără tine; de preferat, fără. Găsește-ți alți umeri răcoroși pe care să-ți plângi baiurile trecute și prezente.
Pentru un lucru îți mulțumesc.
M-ai învățat ceea ce intuiam înainte să te cunosc. Să evit relațiile la distanță. Skype, Facebook, Messenger, WhatsApp, telefon. Bune la orice comunicare de serviciu, colegială, prietenească etcetera, dar nu la PRIMA ȘI ULTIMA IUBIRE A VIEȚII TALE!
Mă umflă râsul și mi-a trecut sevrajul de tot.
PS: Salutări maică-tii. Ți-a făcut sarmale de Crăciun? Că tu nu ești în stare…
Guest post by Daffodil
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
