Scriam odată “Chirurgii sunt niște semizei: taie, repară, pun la loc, intră sub piele, sub carne, până la organul bolnav, oricât de mic ori de sensibil. Cu microscoape care le sporesc vederea, cu instrumente fine care le înlesnesc accesul, cu tehnici incredibile care cer multă știință, îndemânare și, uneori, inspirația divină, că altfel nu-i de înțeles, de a improviza salvator. Nu se pierd cu firea, pun pe pauză toate emoțiile și devin supra-oameni, cât timp au în mâinile lor vieți și sorți. Abia apoi, când totul e gata și bine, parcă încep să respire mai ușor, să se poarte ca niște muritori obișnuiți. Până la următoarea intrare în sala de operație, programată ori urgență. Moment în care se activează ca prin farmec gena de semi-zeu și ciclul reîncepe.”
Azi pot să adaug: chirurgii semi-zei sunt, dovedit științific, niște oameni fericiți. Pentru că unul dintre cei pe care îi admir și îi urmăresc, Dr. Dragoș Zamfirescu de la Spitalul ZETTA, cel mai mare spital privat din România de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, a postat pe pagina sa de facebook următoarea confesiune.
“Ce legătură este între prima zi de după concediu, fericire, operații și Congresul Mondial de Microchirurgie?
“Azi dimineață la ora 1 (n.red. miercuri, 26 iulie 2023) neputând să adorm, m-am surprins gândindu-mă la prima mea zi și jumătate de după concediu și la aparent ciudata stare de bine în care mă găseam… Și m-am hotărât sa scriu câteva rânduri.
- Luni mi s-a terminat concediul de 9 zile (incluzând 2 weekenduri). La prânz, la ora 12, a aterizat avionul pe Otopeni. La ora 13 începeam prima operație. La ora 19 am terminat-o pe cea de-a doua.
- Marți la ora 8:00 am început o operație de reconstrucție de sân cu lambou fesier (una dintre cele mai dificile operații din microchirurgie). Am terminat-o la ora 19. Am avut câteva controale. Am ajuns acasă la ora 21.50. La ora 21.55 am fost sunat sa mă duc de urgență la Fundeni pentru o operație de re-transplant de ficat. La ora 24.00 am ajuns acasă.
- Pe 16 august începe Congresul Mondial de Microchirurgie, iar titlul uneia dintre cele trei lucrări care mi-au fost acceptate este “The levels of “happiness” hormones during and after performing microsurgery ” (Nivelurile de hormoni ai „fericirii” în timpul și după operațiile de microchirurgie).
Și acum care este, în viziunea mea nocturnă, legătură dintre toate aceste lucruri:
- De foarte mulți ani am observat starea de bine, asemănătoare fericirii, pe care o simțeam în timpul și aproximativ o oră dupa operațiile de microchirurgie. Indiferent cât de lungi și de obositoare erau ele, cel puțin o oră după terminarea lor mă simțeam ilogic de odihnit și fericit. De multe ori, în diminețile de dupa gărzi nedormite cu replantări de degete sau mâini, mă întâlneam cu colegii mei care veneau la ora 8 la spital. Toți remarcam că eu eram mai proaspăt și mai vesel decât cei care dormiseră bine în propriile paturi.
- În primăvara aceasta am încercat să obiectivez științific acest lucru și mi-am recoltat analize de sânge pentru patru dintre hormonii “fericirii”, înainte, în timpul și după câteva operații de microchirurgie. Pe scurt, rezultatele studiului au confirmat ceea ce simțeam: nivelurile de dopamină, serotonină, adrenalină și noradrenalină cresc (cu evoluție diferită) în timpul operațiilor de microchirurgie, iar dopamina și serotonina se mențin crescute până la două ore postoperator (studiu acceptat la congresul de anul acesta al WSRM – societatea mondiala de microchirurgie)
- Studiul a fost confirmat încă odată în ultima zi. În mod normal, după un concediu activ, te simți mai obosit decât ai plecat. Cu toate acestea, aparent paradoxal, după intrarea direct de la aeroport în operații grele, după aproape 16 ore de muncă, în mare parte microchirurgie de mare stres, nu am reușit să adorm instantaneu, așa cum o fac în mod normal. Cu toată oboseala pe care o resimțeam la nivel fizic, creierul îmi era încă scăldat de dopamină și serotonină – adică eram, dovedit în mod științific, fericit…”
***
Sunt aici să depun mărturie că așa este. Marți seara, puțin după ora 19, însoțeam o pacientă la un control postoperator. Știam că fusese plecat în concediu și că de când se întorsese intrase în sala de operații. Iar marți, cu precădere, fusese o zi lungă și grea, după cum a descris-o chiar el. Și apare domnul doctor Zamfirescu. Jovial, proaspăt, tonic, cu simțul umorului “on”, donator de încredere și de stare de bine.
Ne aflam în intervalul de timp documentat de domnia sa pentru Congres (trebuie să recunoașteți că e o super temă, pentru că fericirea asta e de fapt măsura pasiunii cu care îți faci meseria, nimic altceva) – 1-2 ore după finalizarea operei. Am zis bine operă. Îmi place să cred că actul chirurgical – operația – derivă din sensul acesta, de lucrare, și că blocul operator este scena discretă a acestor artiști, semi-zeii fericiți.
Succes la Congres, domnule doctor Zamfirescu!
Nota Bene: Dacă vi se pare puțin lucru, gândiți-vă la ce fel de chirurg ați dori să vă opereze dacă ați avea nevoie. Și apoi, tot în legătură cu tema, găsiți explicația faptului că vedem atât de puțini oameni fericiți cu lucrarea lor în viață…
Citiţi şi
“Dacă vrei să fii fericit, fii!”
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
