#beenthere #donethat #metoo
Am fost hărţuită şi am hărţuit. Motiv pentru care mă definesc mai bine primele hashtag-uri. Şi poate că n-aş fi pus ceva pe hârtie, dacă n-aş fi fost provocată. De al meu ex care m-a întrebat, în glumă, dacă mă autodenunţ sau mă denunţă el.
Glumă sau nu, este adevărat. Şi hărţuirea nu înseamnă numai o mână pusă pe fund sau o propunere mai mult sau mai puţin directă. Înseamnă atât de multe lucruri încât, da, consider că mă pot numără şi eu printre prădători. …
Şi da, am fost hărţuită. Şi au fost multe dăţile în care am tăcut. De frică. Teamă că, dacă mă răscol, voi fi judecată şi apoi făcută de ruşine, ştiţi voi, gura târgului. Am trăit toată viaţa în umbră vorbei „bărbaţii-s crai, femeile sunt curve…”, cine să mă creadă într-un s(t)at al orbilor în care regele-i un chior? Apoi am mai tăcut de frică că nu voi mai obţine ce mi-am propus dacă mă voi opune făţiş avansurilor şi am folosit tăcerea ca monedă de schimb.
Dar hărţuirile nu s-au oprit la cele care ar fi putut avea un final erotic. Hărţuirea înseamnă mai mult decât atât.
Am fost hărţuită pentru că sunt femeie, hărţuită din postura de coleg, de subaltern, de şef – da, şi şefii sunt hărţuiţi -, şi mai ales ca mamă! Fiecare episod de hărţuire mi-a dărâmat ce cred eu că avem noi cel mai scump, încrederea în sine. În plus, cel rănit răneşte cel mai tare, aşa că m-am transformat, la rândul meu, în abuzator şi am trecut limita de respect reciproc în relaţiile cu familia, în primul rând, cu colegii apoi şi nu în ultimul rând cu bărbaţi, mai mult sau mai puţin cunoscuţi.
Pe cei mai mulţi i-am „bifat” din ochi…., pfff, pe câţi nu i-am dezbrăcat cu privirea. Şi nu puţini au fost cei încurcaţi sau ruşinaţi. De-mi era mie ruşine de ruşinea lor. Dar sunt şi alţi câţiva care au trebuit să-mi citească nesfârşite epistole de amor, să-mi primească cadourile şi să-mi suporte răsuflarea în ceafă. Apoi, am hărţuit persoane dragi mie. Acum, când scriu, îmi dau seama că am copiat întocmai ce am văzut la atacatorii mei. Aş putea scrie câte o carte pentru fiecare întâmplare în sine…
Acum, la mijlocul vieţii, am tras o concluzie. Puterea de a nu ne lăsa hărţuiţi şi de a nu hărţui este în noi. În fiecare dintre noi. Restul sunt justificări. Când am crezut că-mi este mai rău, m-am ridicat şi-am început să urc. Şi asta doar pentru că vreau. Vreau să fiu fericită. Şi sunt. Vreau să fiu puternică şi să fac faţă oricărei provocări cu răbdare şi eleganță. Şi o fac. Vreau să mă bucur de viaţă. Şi da! Mă bucur de fiecare clipă a vieţii mele şi în fiecare dintre ele sunt cea mai bună versiune a mea din toate timpurile!
Pot să spun NU. Pot spune STOP. Pot să mă iubesc pe mine şi să mă pun pe primul plan, fără să uit să iubesc tot ce mă înconjoară. Şi asta doar pentru că mi-am dat seama că este suficient să vreau. Am plecat de la hărţuire. Am fost hărţuită şi am hărţuit. În toate felurile. Îmi pare rău, dar nu mă mai pierd în toate aceste păreri cum o făceam până acum. Trăiesc frumos şi mă rog să fie mult.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
