A durut, a trecut. Am fost fericită. A trecut.
Sunt eu! Sunt tot eu, dar altfel. Trăiesc! Caut, mă caut, te caut, simt, sunt vie. Exist, mă zbat, mă revolt, înțeleg, accept, mă scufund, mă cațăr. Pe viață. Trăiesc! Ard. Dau. Iau. Rănesc. Iubesc. Sunt eu! Trăiesc! Imprudent. Autentic.
Nu mă protejez de viață. O provoc, atunci când pare că a uitat de mine. O trăiesc. O consum. Nu mi-e frică sau îmi e. Cine mai știe? M-am ciobit și peticit de atâtea ori, încât am uitat cum eram la început.
Nu mai știu dacă am fost vreodată perfectă. Și nici nu contează. M-am descompus și recompus până la moleculă. Am fugit de mine și m-am ascuns. În tine. Apoi am fugit de tine. M-am întors la mine. Ce bine că-mi sunt! Am zgâriat la porți închise. Iar și iar! M-am prelins pe ziduri negre și umede în amurg. Și m-am uscat la răsărit.
©Jennifer B. Thoreson
Râd mult, când nu plâng. Mi-e dor. Uneori de tine, dar mai ales de mine. Mă entuziasmez, renunț. Și încă mai cred. Sunt empatică sau indiferentă. Nerăbdătoare. Idealistă. Și voi continua să fiu. În toate felurile și în altele noi. Trăiesc!
Citiţi şi Condamnată să fiu mişto
Ți-am dat puteri nelimitate asupra binelui meu și mi le-am luat înapoi. Ți-am fost fericire și necaz. Am stat în întuneric și în lumină. Și voi mai sta. Trăiesc! Nu vedeam dincolo de tine! Până am văzut. Mi-ai fost totul, eram nimeni. Îmi sunt totul. Îmi ești nimeni. Am fost câteva luni fericită. Încă plătesc pentru ele. E august. Trăiesc!
Și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.