Și eu am fost amantă. Cele mai multe femei trecute de patruzeci de ani au fost amante măcar o dată în viața lor. Însă puține recunosc. Unele nu recunosc, pentru că li se pare rușinos. Altele, pentru că au reușit să treacă de la statutul de amantă la cel de nevastă și asta, cred ele, „șterge cu buretele” trecutul lor nu tocmai imaculat. Interesant este că cele care, după lupta „de gherilă”, au devenit din amante, neveste, au pretenția că sunt cele mai corecte femei și le privesc pe suratele nemăritate ca pe un real pericol și ca pe nişte curve, gata oricând să le fure bărbatul.
Dar, cum vă spuneam, am fost și eu amantă. Am o singură scuză. Mă rog, nu știu de ce simt nevoia să mă scuz. Căci sunt o femeie asumată și nu-mi este rușine cu viața mea, indiferent ce am făcut în ea. Dar, da, am totuși o scuză. EL nu era căsătorit. Dar trăia în concubinaj de aproape 20 de ani. Nu avea cu concubina lui nici copii, nici bunuri comune. Aveau doar un câine. Teoretic, m-am îndrăgostit de un om liber. Practic, acum ştiu, m-am îndrăgostit de un bărbat mai mult decât însurat. De ce spun asta? Pentru că un bărbat însurat a făcut nişte promisiuni. Poate că are cu nevasta lui copii, rate la bancă, proprietăţi, planuri, fini, nași, socri, obligații. Stă cu nevasta lui și nu o părăsește pentru amantă și pentru că e cumplit de greu și de complicat. Pe când un concubin nu are nimic din toate aceste obligații. Ceea ce înseamnă că stă cu aleasa lui PENTRU CĂ VREA. În concluzie, am fost amanta unui concubin. Am căzut și eu, ca multe alte femei, în capcana convingerii că EU sunt mai bună, mai frumoasă și mai deșteaptă decât EA. Mi-a plăcut să mă amăgesc și să cred că el este nefericit și că mă căuta pe mine de o viață și, în sfârșit, ne-am găsit. Mi-a cerut timp, înţelegere şi răbdare ca să se despartă de ea. Mi-a motivat absolut frumos şi corect că, după douăzeci de ani de conviețuire, nu o poate răni pur şi simplu. Că vrea să se despartă de ea elegant, frumos şi fără să lase în urma lui un dezastru. Am apreciat. Mi-am spus că nu e un bărbat fără suflet și fără conștiință și l-am iubit pentru asta.
Apoi au venit nopțile în care dormea la ea unde, practic de douăzeci de ani, era și casa lui.
Au venit sărbătorile în care el se împărțea, oftând, iar eu trebuia să înţeleg că „nemernica asta mi-a invitat acasă copiii (ai lui din alte două căsătorii) și pe mama. Ce pot face? N-am cum să lipsesc. Dar știi că sunt cu gândul numai la tine, că mi-e dor. Că te iubesc!” Oftam zâmbind, dar cu lacrimile în gât. Trecea și pe la mine cu un cadou banal, cumpărat în fugă. Dar, desigur, înțelegeam că nu se prea pricepe la cadouri, ca mai toți bărbații și nici n-a prea avut timp pentru asta. Sub bradul meu îl așteptam eu, îmbrăcată și aranjată ca o păpuşă. Atentă la fiecare detaliu. Pentru că îmi suna în urechi vocea lui care spune despre EA, „Offf, când o văd aşa grasă și lipsită de voinţă, neîngrijită, tălâmbă…” Sub brad aranjasem cu mândrie cadoul lui de la Moșul. Îl comandasem din America. Mă costase o mică avere. Pentru mine probabil că nu aș fi cheltuit niciodată atâția bani. Dar el se uitase pe net după ceasul acela mai bine de o lună. Ca un copil. Abia așteptam să-și desfacă darul și să-i văd ochii fericiți. Bucuria de a-l vedea fericit era pentru mine cel mai de preț cadou.
Și da, vine în fugă. Îmi spune că sunt frumoasă. E leșinat de bucurie când își desface cadoul. Doar că toate astea au durat o jumătate de oră. Mă roagă să înţeleg că e așteptat la masă de tot neamul și o liotă de prieteni, fini și veri. Că nu a știu ce petrecere a pregătit „nemernica”. Mă prefac că înţeleg. Încerc să nu pleoștesc ochii și să nu fac botul mare. Știu că nu-i place asta. În compensare, am făcut împreună Revelionul. Am considerat acest revelion ca pe o mare victorie. M-am bucurat cu frenezia medaliatului olimpic. Săraca de mine! Mai târziu am aflat că ea, concubina, știa ce hram poartă. Îi cunoștea toate derapajele. Știa de existenţa mea, cum și eu știam de a ei. Dar ea se făcea că nu știe și aștepta cu răbdare ca lui să-i treacă. Nu era la prima lui aventură. Apoi, pentru noi, au urmat vacanțe scurte, frumoase. Promisiuni. Am început să ne construim viața în doi, puțin câte puțin, dar tot nu se despărțea de ea.
Până într-o zi când EL n-a mai venit. Am plâns, am disperat. Era la alta deja. La altă amantă. Concubina era tot acasă, tot aşteptând ca EL să termine șirul amantlâcurilor. Tot așteptând să devină și ea nevastă. Tot așteptând ca el să se maturizeze, vezi Doamne. Mai așteaptă și astăzi, când eu scriu.
Mi-am învățat lecția de viață. Nu voi mai fi amantă NICIODATĂ. Pentru că nu fac decât să hrănesc egoul unui bărbat laș. Pentru că un bărbat care trăiește o viață în concubinaj este un bărbat care ține cu dinții de libertatea lui de alegere, care nu vrea angajamente sau promisiuni nici cu ea, dar, cu atât mai puțin, cu tine. Pentru că nu ne iubește pe niciuna, de aceea ne înșală și pendulează între noi. Pentru că, dacă n-ar exista amanta, cine i-ar satisface lui nevoia de nou, de drăgălășenie, tandrețe, pasiune, duplicitate și cine i-ar reconfirma capacitatea lui de cuceritor? Pentru că amanta contribuie de multe ori la salvarea relației de acasă, fie concubinaj sau căsătorie. Îi face lui mai suportabil traiul de acasă, unde deja plutesc plictisul, nemulțumirea și implacabila obișnuință.
E greu să fii amantă. E greu să zâmbești atunci când îți vine să plângi şi să-i crăpi capul, cu tigaia. Dar cu tigaia în cap și să facă scandal are dreptul doar EA, cea de acasă. Şi tu știi asta și înghiți în sec. E umilitor să fii amantă. Ai mereu impresia că ești folosită. Ești mereu în așteptare. Ești mereu pe locul doi. Mereu ești înţelegătoare, dichisită și neobosită, chiar dacă l-ai așteptat îmbrăcată si pavoazată să mergeți la film, iar el, în ultima clipă, te-a anunțat că ramâne acasă, că i-au venit ei niște veri de la țară. Și pentru ce? Îți spun eu pentru ce. Pentru orgoliul nemăsurat de a te considera mai bună, mai frumoasă, mai slabă, mai deşteaptă, mai îngrijită, mai gospodină și mai potrivită pentru EL, decât EA, care îl are deja pe „inventar”. Orgoliul are costuri mari. Vine însoțit de o factură pe care tu, amanta, o plătești cu ani din viață, cu lacrimi, cu umilințe și clipe frumoase, dar furate. Iar dacă ți se întâmplă să ajungi nevastă eşti paranoică și măcinată de nesiguranța că el nu e la mă-sa în vizită și nici cu băieții la bere, ci sigur e la amantă.
Tu-i paștele ei de curvă nenorocită! Un bărbat liber nu putea să-şi găsească? Ale dracului spărgătoare de case!
Pe Miriam o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Toți acești proști plini de sine
Iar vine sfârșitul lumii românești
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
