Superstiția mi-e poezie. O presar cu pisici negre, cu coada lungă și ochi demonici… o zgârii preventiv la început de strofă, ca să nu se strecoare vreun duh cutezător care să bântuie muzele, transformându-le în năpârci cu viersul otrăvit. Iambii îi stropesc cu descântece inundate de binecuvântări și vorbe divine, de duh, iar ritmul se succede precum bătutul în lemn, regulat, muzical și… prevestitor.
Am fost și eu cuprinsă de prejudecăți, la început, când încă mai credeam că trecutul pe sub scară aduce ghinion. Pe atunci eram o sânziană bântuită de Zburător și-mi puneam busuioc sub pernă cu conștiinciozitatea unei fecioare naive, al cărei ursit avea să-și facă apariția în vis și-n faptă. Nu pregetam, nu-mi pierdeam speranța când nu apărea, pe-atunci nu disperam. Eram pătrunsă de adevăruri discutabile. Le rumegam, le separam în gând, le disecam cu rigurozitate și alegeam ce urma să rămână la ani de maturitate. Ca acum.
Priveam cu jind la cerul împânzit de Perseide și-mi agățam dorințele de ele, urmărindu-le cu privirea și calculând în gând și-n ochi cât mai aveau până la cădere. Sau împlinire. Și așteptam cuminte să se îndeplinească. Nu-mi amintesc vreun impact, vreo zvârcolire determinată de luna plină, mă bântuia și ea prin vise cu Eroși desfrânați care vărsau sare pe stele adormite și așteptau ca acestea să se transforme izbăvitor în iele și să-i pedepsească – doar pentru simplu motiv că erau de genul masculin – prinzându-i într-o horă nebunească, de unde să nu poată ieși decât în Săptămâna Patimilor, cuprinși de pocăință și cerșind îndurare.
Dar nu o obțineau. Crescusem între timp și socoteam că, după spargerea oglinzii surorii mele mai mari – care nu-și pusese busuiocul sub pernă la timp și-și căuta ursitul în blind-date-uri inutile – parcursesem cei șapte ani de ghinion apocaliptic când niciun eros nu se răzvrătea erotic în inima mea. Apoi… s-a întâmplat ceva. Am deschis ochii și… lovită de norocul începătorului și descântată cu viers de țigancă tânără, cu plete-n vânt și trifoi în inimă… am pășit desculță, pe iarba udă și m-am lăsat pătrunsă de adevăruri nespuse, neștiute, de superstiții călcate în picioare și reinventate sub umbrele deschise inocent în casă și am înțeles. Am înțeles că în sunetul ploii se aud cai loviți de bici, iar brâul lui Dumnezeu care apare după aceea este menit să-ți lumineze viața cu noi înțelesuri.
Alege, atunci! E bine să o faci! Eu am desuuri roșii…
Guest post by Arestatul fără umbră
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Orice i s-a întâmplat altuia ni se poate întâmpla și nouă
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
