Mereu am fost căpetenia familei mele. Am fost ca o locomotivă care are atașate patru vagoane permanente, un soț și doi fii, și altele ocazionale, mamă, tată, soră și cine a mai avut nevoie. Motoarele mereu la maximă capacitate, niciodată obosită și cu convingerea fermă că lumea s-ar opri în loc fără mine, că nu s-ar descurca nimeni și nimic. Familia mea extinsă cu orice necunoscută se confruntau, spuneau formula magică “sun-o pe pitică”, asta pentru că sunt cea mai mică de vârstă și de statură din familie. De când m-a găsit nemernica asta de boală, am trecut într-o altă etapă în care mă simt ciudat, în care am sentimentul că sunt la camera ascunsă și mi se pare că privesc un film în care actrița e una care seamănă cu mine.
Ieri, vine fiul meu cel mare, Daniel, și mă ia de acasă cu mașina, mă duce la clinică la pansat, de acolo mă duce în oraș să mănânc și plătește el masa și zice “mami, fac cinste pentru că ești mai bine”. Îi spun că-mi trebuie o pereche de cizme impermeabile pentru că vin frigul și ploaia, iar eu nu mai pot şofa, mâna dreaptă e neputincioasă și intrăm în magazin. Daniel se așază în genunchi și mă descalță și mă încălță ca pe copii, așa cum făceam eu cu el când era foarte mic, simt că-mi dau lacrimile și mă abțin cu greu, cizmele erau prea grele și incomode, lasă, altădată. Mergem în supermarket și mă duce de mână ca să mă apere să nu fiu lovită de vreun neatent… La casă îmi plătește cumpărăturile, nici în ruptul capului nu-mi acceptă banii, îmi feresc iar privirea să nu vadă că dau apă la șoricei.
Fiul cel mic, Mihai, vine la mine și-mi aduce petul cu apă, medicamentele de la farmacie și la fel, mă duce de mână, ca pe copii. Ştiu c-am mai spus, viața e repetitivă și rotundă, dar mă fac eu din nou căpetenie!
P.S. Era să uit că, ieri, chirurgul meu, doctorul Cristian Viişoreanu de la Medlife, m-a așteptat cu o sticlă de Ballantines în cabinet, mi-a dăruit-o și a zis că o bem împreună peste 15 ani. Ai mai auzit așa ceva? Asta mi-a dat aripi, m-a încurajat de n-am avut aer. Am plâns, pentru că el crede în mine. E îngerul meu păzitor, am o încredere oarbă în el.
Pe Miriam o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Înapoi în anii nopților magice
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
