De curând, am pățit-o și eu. Dap… m-am îndrăgostit. Și nu așa, de orice bărbat, ci fix de dentistul meu, pe care, culmea, îl știu de câțiva ani buni. De fapt, el mă știe mai bine, cel puțin din punct de vedere… bucal? Ce m-a apucat? Păi, dacă aș ști, nu ar mai fi fost dragoste, nu? Mi-a fost dintotdeauna simpatic, dar nu m-am gândit în veci că povestea noastră poate escalada. Sau că poate fi ceva între noi care să capete numele de „poveste”, mai bine zis. Dar…
Totul a început la o consultație banală. Era puțin răcit și și-a acoperit gura și nasul cu o mască chirurgicală. Mulți medici procedează așa în mod normal, dar el, nu, norocul meu până acum. Și așa, când s-a apropiat de mine, am văzut doar doi ochi dureros de albaștri, plin de mesaje ascunse, îndreptându-se către mine atât de lent, că aș fi putut agăța de spate fiecare secundă, pentru a o așeza pe portativul melodiei ce începuse să mi se nască în suflet. Ce să mai, mă îndrăgosteam fără drept de apel de ochii lui. Habar nu am ce mi-a zis atunci, cum a decurs consultația aceea, eu îi urmăream fascinată privirea. Prostită e cuvântul exact. De două ori îmi aduc aminte că m-a întrebat ce e cu mine, dacă am pățit ceva. Normal că pățisem, dar puteam să-i spun?
Am plecat înfuriată pe mine și pe cei doi ochi albaștri, promițându-i că o să-l ascult și că o să-mi cumpăr și eu o periuță electrică, ață dentară și ce îmi mai sugerase el acolo spre slava gurii mele. Dar dacă asta avea să mă țină mai mult timp departe de cabinetul lui… nu știu, zău.
Și mi-am cumpărat cea mai bună periuță, ba chiar și nepoatelor mele câte una, și m-am programat iar, doar ca să-i povestesc vitejiile mele în câmpul sănătății dentare (pretextând și o durere inventată, ca să nu bată totuși la ochi). Și nu mai era răcit, dar ochii purtau cu sine tot atâtea întrebări nerostite, poate la fel de multe precum cele care-mi zburau mie prin cap la ora aia – o fi însurat, o avea copii, dar ani, câți o număra? Și i-am zărit și gura senzuală și restul trăsăturilor care, pentru mine, alcătuiau pe loc portretul celui mai sexy doctor în viață.
Trebuia să găsesc repede o idee salvatoare, că întâlnirile noastre pe scaunul alb începuseră să mă usture mai mult la buzunar decât la inimă, mai ales că, de la un timp, își cam dăduse seama că pentru altceva veneam eu acolo, oricât de inventivă aș fi fost la capitolul dureri și neplăceri la dinți. Eu aveam o mare durere în altă parte, pe cale de a deveni o mare neplăcere, dacă nu făceam ceva. Delicată situație…
Noroc cu asistenta lui, drăguță, tinerică foc. Relativ nouă, dar atât de mult o văzusem în ultimul timp, încât aveam senzația că o cunosc de când lumea. Și ce-mi trece prin căpșorul meu frumos aranjat, ca pentru mers la dentist, vorba aia? S-o rog (nu că nu-i așa, dar dragostea îți fură mințile, le pune pe spinare și fuge cu ele pe lumea cealaltă, că tare greu le mai recuperezi) să-i dea „ceva” din partea mea. De ce ea, de ce nu eu direct, de ce nu mi-a venit altă idee (poate mai bună, poate mai proastă, dar alta), habar nu am. Pe internet mi se părea vulgar, să-l sun – invaziv, în fine, socoteli de muiere îndrăgostită și cu lumina stinsă la organul gândirii. Și-i pun eu asistentei în palmă o invitație la un spectacol simandicos din oraș (mă făcusem luntre și punte să fac rost de ea), de două locuri, cu numărul meu de telefon adăugat alături și cu un mesaj foarte clar pentru mine, dar probabil, oarecum ambiguu pentru restul lumii.
Și plec mulțumită nevoie mare și mă pun pe așteptat, ca în secolul trecut, telefonul lui. Măcar să-mi mulțumească pentru invitație, nu? Și să stabilim unde ne vedem în seara evenimentului… amănunte din acestea. Și aștept, și aștept… și aștept până în ziua cu pricina. Mi-era atât de rușineeee, nu știam ce naiba să fac, așa că m-am îmbrăcat elegant, cât de elegant am putut, și am dat fuga la operă, mai devreme, să ne întâlnim acolo direct. Că să-l sun, n-aveam știți voi ce suficient de mari!
Și cum stăteam eu așa, împodobită, cu inima plină de emoție, dar cu un zâmbet impecabil și larg până după urechi, numai ce văd doi ochi albaștri îmbrăcați la patru-șase sau chiar opt ace la… braț cu asistenta tinerică și drăguțică din dotare, venind direct spre mine. Să cad jos, nu alta. Aș fi vrut să fug, să mă ascund, dar picioarele mă ascultau, nu. Așa că rămân să disimulez. Lărgesc și mai mult zâmbetul și îi salut imitând prost un fel de surpriză, încântare sau isterie, nu știu, ceva în genul ăsta.
Ei mă salută la rândul lor veseli nevoie mare, iar ea îmi mulțumește din vârful buzelor pentru invitație, subliniind că ei și soțului ei le-a făcut mare plăcere s-o primească și că dacă avem locuri apropiate la spectacol, cu siguranță ne mai vedem…
Da, cum să nu, vin și eu imediat îmi aștept partenerul s-a dus să… și nu a mai fost nevoie să mint nimic, că perechea ideală s-a îndepărtat fără regrete, lăsându-mi-le mie plocon.
Așa că, de fapt, ce voiam să zic, nu știți cumva un dentist bun, da’ urât? Mulțumesc!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
