Sunt mamă de fată. De aceea, logic, privesc lucrurile din poziția asta și mă întreb: ce mama naibii au în cap mamele de băieți când îi pregătesc pentru viața?
Eu am crescut-o pe fiica-mea învățând-o cât am putut din tot ce știam. N-a fost ușor, copiii opun rezistență de cele mai multe ori când încerci să le bagi în cap un lucru care nu prezintă interes pentru ei. A fost greu să îi stârnesc interesul pentru noțiuni de bază când era vorba de bucătărie, dar când s-a văzut singură, făceam împreună mâncare pe Whats App, până n-a mai fost nevoie de ajutorul meu. Mai pe scurt, cu ce știa și cu ce a mai învățat, se descurcă binișor pentru vârsta și statutul ei.
Dar să mă gândesc că va avea nevoie de exemplu de noțiuni elementare de mecanică sau de tâmplărie, de electricitate, de instalații sanitare și de tot ce mai e de făcut prin casă de către un bărbat, nici vorbă! Pentru mine era de la sine înțeles că va apărea la un moment dat un bărbat în viața ei, care se va ocupa de toate astea.
Ei bine, n-a fost așa. Prin urmare fiică-mea a învățat să schimbe siguranțe, becuri, să repare clanțele de la uși, ba să mai schimbe și balamale, schimbă becurile de la mașină când cedează, împrumută bormașina de la vecin să prindă draperia care s-a desprins, schimbă bateria de la chiuvetă, că poate! Și nici măcar nu-mi vin toate în cap acum, că-s plină de draci ca broasca de râie, întrebându-mă ce fel de bărbat și-a ales. Ah, da! Îi ține lanterna să vadă mai bine unde să dea cu bormașina, sau că e întuneric afară când ajunge de la birou acasă și trebuie să schimbe becul de la stop, frâna sau ce-o fi, că eu doar le folosesc, nu le și schimb. Asta o face soțul meu sau mecanicul dacă el nu e pe-aproape.
Dar fiică-mea a învățat să le facă singură. Și de condus tot ea conduce, viitorului ei soț nu-i place sa conducă mașina și n-are permis. Preferă să stea în dreapta șoferului. N-am nimic cu el, crede-ți-mă! Îi admir capacitățile intelectuale, calmul, efortul pe care îl face pentru ca lor sa le fie bine, îmi plac tare mult și ca pereche, se înțeleg de minune, e o plăcere să stau de vorbă cu el, nici nu știu când trece timpul. Însă, am ce am cu modul în care a fost educat. Dragul de el ar vrea, dar nu știe și nu poate. Parcă ar avea două mâini stângi! De aceea mai bine stă deoparte și o lasă pe ea să se descurce.
Până când? Ce va face când în viața lor va veni un copil? Se descurcă, nu?
Ei, dată fiind situația, mă iau acum de viitoarea soacră a fiicei mele, pentru că am câteva întrebări să-i pun:
1. Crezi/credeai, stimată doamnă, că ai născut un prinț?
Îți spun eu că nu! Ar fi trebuit să știi asta, pentru că nu te tragi dintr-o familie regală, n-ai avut și nici fiul tău n-o să aibă servitori. Cu părere de rău, pentru că mi-i drag – și nu-l consider vinovat de felul în care vede rolul lui în viața de cuplu, odată ce tu îl dădăcești în continuare ca pe un puști de 20 de ani când el are 35 – sper ca fiică-mea să nu-și asume rolul pentru prea mult timp.
2. Cum l-ai pregătit tu pentru viața lui de bărbat, când el nu-i în stare nici hainele cu care să se îmbrace să și le aleagă, când nu știe că în casă totul se împarte la doi, că femeia trebuie ajutată, protejată? Că dacă nu te pricepi la ceva, măcar încerci, nu te dai la o parte?
Știu asta pentru că ei locuiesc deja împreună de aproape cinci ani. Și nu, fiică-mea n-a reușit să-l învețe ceea ce tu nu l-ai învățat la timpul potrivit. Omul era deja format.
3. Ori te-ai gândit că are vreun handicap?!
Doamne iartă-mă! N-are, femeie! E întreg și la minte și la trup! E un zdrahon de bărbat. 1,90m și 85 de kilograme de bărbat. Iar mintea-i brici. Știi și tu asta. Două facultăți și un doctorat pe bune, nu le iei cu una cu două, ai nevoie de creier! Și el îl are.
Recunosc. L-ai învățat să fie politicos, prea politicos aș zice. Sau poate asta a învățat-o singur? Aici sunt rea.
4. Ți-ar fi plăcut să fii căsătorită cu un bărbat care să fie ca fiul tău?
Nu cred. Soțul tău îți dă totul curățat la mână în bucătărie, nu conduci mașina că nu-ți place, nu ștergi geamurile că ai rău de înălțime, nu cari sacoșe ca să-ți protejezi coloana, nu mergi niciodată singură la cumpărături, nu… nu… nu! Te protejează.
Fiică-mea cară sacoșe de se îndoaie până la mașină și de la mașină în casă, ca să nu-ți deranjeze fiul.
O întreb dacă i se pare normal să facă toate astea singură și râde. Îmi zice: “mam’, nu ești mândră că mă descurc și reușesc să fac tot ce-mi propun?”
Îi spun că aș fi fost, dacă era singură. În schimb viitoarea mamă soacră e foarte mândră de fiică-mea. Ce noroc pe ea s-o placă soacra!
Dar mă tem că fluturii pe care îi mai are în stomac, într-o zi vor începe să zboare cu tot cu vălul de pe ochii ei. Și atunci să vezi distracție.
5. Și ultima întrebare deși aș mai avea câteva: te-ai gândit cumva că o să-l măriți?
N-aș crede, știind chiar de la tine că ți-ai dorit cu disperare să fie băiat.
Și apoi nici nu-i bun de măritat. Habar n-are săracu’ să taie un cartof, pentru că ai avut tu grijă cât a fost singur să nu-i lipsească mâncarea. Pachete, vizite la două săptămâni pentru a-i face mâncare, curățenie, spălat, călcat și toate alea, așa cum faci și acum cu fiică-ta. Deci mâncare nu știe să facă, nici să calce rufele, nici să facă curățenie și nici să rămână însărcinat nu poate. Nimic nu l-ai învățat ca să fie o soție acceptabilă.
Oricum, eu am întrebat-o pe fiică-mea dacă nu cumva urmează să se însoare cu fiul tău. A râs! Dar râsul nu era al ei…
Al tău să fie păcatul, femeie, dacă fiică-mea se va sătura într-o zi să fie bărbatul casei și să-i spună: “hai, rămâi cu mă-ta!”
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Am cunoscut-o pe cea mai nefericită femeie fericită
Dragul meu soț, te rog, nu mă obliga să-ți spun “te iubesc” mai des decât aș fi în stare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
