Propun o nouă tendinţă în modă: animăluţe asortate cu stăpânul/a. Sau personalizate, cum vrei. Nu, nu e vorba de faptul că unele par a împrumuta câte ceva de la proprietarii lor. Și nici de a alege un necuvântator după chipul și asemănarea ta.
Desigur, nu e vorba de şerpi, broaşte sau peşti. Ci mai degrabă de pisici sau câini. În paranteză fie spus, mi se pare destul de greu să găsesc asemănări între un om și un şarpe. Fizic vorbind… Ar merge poate cu un hamster. Sau o găină.
În fine, am observat de ceva timp încoace că a avea un animăluţ în geantă sau în braţe a devenit mai mult decât recomandat. Aş spune chiar că e un “must have”. Nu i se mai pare nimănui ceva ciudat în treaba asta. Nu mă înţelege greşit, bănuiesc că sunt bine îngrijite, chiar răsfăţate. Nu le lipsesc hăinuţele, zorzoanele sau ochelarii. Sunt plimbate la mall, pe iaht, în vacanţe exotice. Mănâncă și beau laolaltă cu stăpânii. Iar unele sunt chiar nişte mici vedete.
Având în vedere, totuşi, statutul de accesoriu, nu văd care ar fi problema în a le personaliza puţin. Spre exemplu, poţi sa le schimbi culoarea în funcţie de ţinută. Un căţel fucsia la un top verde lime ar fi demenţial. Cu siguranţa ar atrage multe priviri! Sau dacă este prea complicat schimbatul culorii, există si soluţii mai discrete. Spre exemplu, să-l inscripţionezi: Channel, Vuitton, Prada, egal ce marcă, fiecare dupa posibilităţi. Nu trebuie neapărat desenat în frunte, e suficient un semn micuţ pe undeva pe lateral. Sau, şi mai bine, să-i faci o siglă cu ajutorul unui stilist. Care să-l tundă în formă de Gucci sau D&G. N-ar fi o idee grozavă de afacere? Un centru special pentru animăluţe de companie: ”Personalizăm câini si pisici pentru ocazii deosebite”. Sau, poate, designeri celebri să creeze linii vestimentare speciale pentru patrupezii cu dare de… lăbuță. Îţi dai seama ce sursă de profit ar fi? Și ce reclamă pentru creatori în toată nebunia asta mediatică?
Îmi vei spune că un căţel nu e totuna cu o pălărie. Nici măcar cu un guler de vulpe. Foarte adevărat. Un căţel e viu. Mănâncă, doarme, latră. Și nici nu vreau să mă gândesc la ce mai face într-o poşetă scumpă… Dar asta nu te poate împiedica. Căci, nu-i aşa? Doar e la modă astăzi sa fii ”sclav al modei”. Indiferent ce ar mai însemna şi asta…
Pe Aurelia o găsiți și aici.
Citiţi şi
Ce trebuie să conțină garderoba de sport a unei femei active
Cei mai buni veterinari devin copiii care au avut animale de companie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.