Nu demult, scriam despre drumuri. Despre regăsiri. Regăsirea de sine. Scriam despre ploi. Despre faptul că ele ne obligă să deschidem umbrela sau să luăm decizia de a deschide brațele și a închide ochii. De a primi ploaia zâmbind, fără să ne gândim. La capătul ploii se poate naște curcubeul. Nu cel care străbate cerul, ci acela care străbate oamenii. Dintr-un capăt în altul al inimii. Uneori, după ploi, se poate naște curcubeul în oameni. La capătul acestuia însă nu vom găsi sacul cu bani ascuns de spiriduș. Vom găsi un sac cu strădanii, lupte, împliniri, căderi, gânduri. Cu eşecuri. Veţi zâmbi. Eu nu. Eşecurile sunt bune. Eşecurile îţi trag vreo două palme şi un şut în fund de nu te vezi şi atunci ori înţelegi că trebuie să faci ceva cu viaţa ta, ori o laşi baltă începând să te victimizezi şi să te plângi. Am făcut-o şi eu de câteva ori. Jalnic. Totuşi, omenesc! Mai cad şi oamenii câteodată în bot. Stai cu capul în nisipul propriei plângeri de milă, dar apoi, dacă ești suficient de înțelept și puternic, ți-l scoți repede de acolo. Viața e prea scurtă să o pierzi pentru persoane, lucruri și momente care oricum nu sunt să fie ale tale, care te-au îndepărtat cu sau fără motiv sau te-au rănit. Primește rana, vindec-o, învață lecția și mergi mai departe. Ce nu este să fie deschide mereu ușa către ce trebuie să se întâmple!
Le mulţumesc tuturor celor care au intrat şi au ieşti în ultima vreme din viaţa mea. Mi-au întărit şi mai mult convingerea că viaţa este ceva pe cont propriu. Este ceva mult prea personal ca să îi lași pe alții să decidă pentru tine, să trăiască pentru tine, să viseze pentru tine sau să stabilească pătrățele ca la șah. E viața mea. 🙂 Kant spunea atât de frumos: “Nu-mi daţi sfaturi! Ştiu să greşesc şi singur!”. Avea dreptate! Toate ar trebui să ne aparțină în viața aceasta de când respirăm prima gură de aer!
photo: Alina Marazzi
Iubesc viaţa! La nebunie! Am acceptat ani de zile să trăiesc după diverse reguli. Rău. Omul trebuie să îţi traseze propriile reguli pentru că el este singurul care îşi cunoaşte viaţa, inima, pasiunile, visele, limitele. Şi uneori nici el. De aceea, de multe ori viaţa este un notes unde scriem, ştergem, rescriem, trasăm. Viaţa nu e un drum drept. Nici pavat. Este o multitudine de căi, de alei, de poteci pe care ni le facem noi singuri pentru a ajunge la… lumină! Cel mai frumos este când reuşim să lăsăm nişte marcaje în viaţă. Nişte felinare. De la un timp, încalc regulile. Multe. Am învăţat că viaţa ne aparţine, greşelile la fel. Fiecare o trăieşte pe a lui, deci nu ar trebui să o judece sau să vrea să o trăiască şi pe a altuia. Toţi ne asumăm viaţa de când venim pe lume! Nu toţi avem curajul să o şi trăim cum vrem. Eu însă am ales să trăiesc în sfârşit. Poate nu cel mai frumos. Nici cel mai corect. Dar am ales să îmi las inima să traseze limitele unde mintea va face restul aşa cum va şti mai bine. Voi păşi pe vârfuri însă. Să nu alung păpădiile de pe alte suflete!
Nu mi-am impus niciodată limite cu oameni!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Vedere din trafic: cum arată o societate cu nervii la pământ
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
