De-o vreme, în mijlocul tuturor conversațiilor captivante, suna telefonul. De nu știu câte ori, neatentă la număr, răspundeam. La capătul firului, o voce prudentă și insuportabil de amabilă îmi cerea câteva minute de atenție ca să-mi propună o întâlnire pe viu. Avea să-mi prezinte cel mai nou produs de asigurări, știa precis că mi se potrivește, eram dintre cei privilegiați la care compania s-a gândit și câte și mai câte, într-o singură frază de neîntrerupt. De regulă, aveam două forme de răspuns la aceste telefoane. Închideam de la primul cuvânt sau tăceam până primeam întrebarea dacă mai sunt pe fir, iar atunci răspundeam repede și clar: da, doar ca să vă comunic că doresc să fiu scoasă din baza dumneavoastră de date, pentru totdeauna. În jur, gârlă de reclame pe tema asigurărilor de: casă, mașină, călătorie, sănătate, pensie, studii, viață și alte fatalități. Nu mai poți face un pas fără să trebuiască să te gândești la asigurare. Ne moare spontaneitatea de-atâta previziune – era una dintre replicile cu care expediam subiectul.
Într-una dintre serile astea toride, mă întorceam acasă agale de la o agapă. Era trecut de miezul nopții, oameni puțini pe drum; în afară de căldura sufocantă, lumea nu părea să aibă alte drame. La un colț de stradă, o femeie se spăla pe cap ajutată de un bărbat. Un gest de o gingășie și o intimitate tulburătoare. Am simțit nevoia să imortalizez, discret, scena, am trecut mai departe, dar nu mi i-am putut scoate din minte. Ori de câte ori treceam prin centrul orașului, îi căutam din priviri. Nu semănau deloc cu oamenii străzii cu ale căror figuri eram obișnuită. Am ajuns să mă interesez de viața lor, să întreb în dreapta și stânga de ei. Un accident și tot ce a urmat pentru salvarea bărbatului i-au lăsat întâi fără job, apoi, fără casă. Vii, dar blocați într-o existență liberă de orice fel de siguranță. Fără soluția întoarcerii la o viață normală, orice-ar mai însemna ea acum, după ce au pierdut atât de mult.
Nu pot deschide o discuție directă cu ei pe tema vieții lor fracturate iremediabil, dar mă gîndesc aproape obsesiv cum pot fi ajutați în lupta lor epuizantă. Și cu fiecare asemenea gând, simt cum mai pierd din nonșalanța prejudecăților mele. Am început să citesc mai atent despre asigurări și să reformulez gândul despre spontaneitatea care, deși nu ne place să vedem, ajunge uneori la costuri exorbitante.
În fiecare zi primesc direct cel puțin două cereri de ajutor de la necunoscuți. Lor li se adaugă săptămânal, din nefericire, câte o veste proastă despre cineva cunoscut. Toate la fel de urgente, grave, impresionante. Sub ochii noștri se desfășoară o competiție acerbă pe putința ori bunăvoința de a dona. Toată lumea cere ajutor pentru toată lumea, aceeași rugăminte din care nu lipsește apelul la bunul samaritean și disperata rugăciunea către bunul Dumnezeu, câteodată ultima și singura speranță pentru ca un copil să vadă, să audă, să meargă, să vorbească, să respire, să trăiască pur și simplu; pentru o tânără femeie, mamă de obicei, cu cancer la sân, să supraviețuiască; pentru ca un bărbat tânăr cu o invaliditate dobândită să redevină ce-a fost sau unul bătrân, cu o viață eroică, să aibă sfârșitul demn pe care-l merită.
Grosul problemelor de sănătate continuă să vină spre mila publică. Oameni care nu pot nicicum să se ajute. Sau nu la nivelul cerut de urgență. Această loterie a devenit macabră pentru că s-a instituit ca unică soluție în mentalul colectiv, iar faptul că cei care câștigă au mai multă notorietate și mai mulți prieteni cu dare de mână nu face decât să aducă un plus de cinism. Nu hazardul ar trebui să opereze trierea gravității nevoilor, toate sunt cazuri disperate, de la nevoia de sânge ori medicamente, la proteze sau recuperare, multe dintre ele făcând obiectul serviciilor pe care sistemul ar fi obligat să le acopere competent și la timp contra taxelor noastre.
Dar nu se întâmplă așa și a devenit copleșitor sentimentul de neputință și gândul că am ajuns tot mai mulți (între care, paradoxal, oameni cu educație și cu mijloace) să stăm cu mâna întinsă, s-o spunem drept, pentru a salva o viață – a noastră, a cuiva drag, a cuiva necunoscut lovit pe neașteptate de o nenorocire aproape imposibil de gestionat fără ajutor din afară. Paradoxal mai este și faptul că, deși avem zicale care poziționează sănătatea ca primă necesitate, realitatea le contrazice la fiecare pas. Ne urăm unii altora sănătate înaintea banilor ori a fericirii, dar răspundem cu “Doamne-ajută!” și nu cu “Mulțumesc, m-am asigurat, fă și tu la fel!” Prevenția e scumpă, eficientă, dar prevederea e cu adevărat neprețuită. A te pune la adăpost față de neprevăzut (spitalizare și intervenție chirurgicală în sistemul privat) în vremurile astea grele, când în sistemul public de sănătate se moare cu zile/scapă cine poate, e o dovadă de grijă și de iubire. Față de tine și de cei apropiați.
Articol recomandat de Asigurarea de Sănătate NN.
Suma maximă asigurată prin Asigurarea de Sănătate NN este de 100.000 de lei pe an și acoperă, prin decontare directă, cheltuieli medicale care pot apărea în cazul spitalizării și intervențiilor chirurgicale din accident sau îmbolnăvire, efectuate în spitalele private din rețeaua NN. Clienții au totodată posibilitatea să acceseze servicii medicale inclusiv în spitalele private din afara rețelei, din România și din străinătate, precum și în spitalele publice. Asigurarea poate fi încheiată de orice persoană cu vârsta de până la 60 de ani și, spre deosebire de alte asigurări medicale, poate fi păstrată toată viața. În plus, poate acoperi până la 10 persoane, inclusiv copiii mai mari de 3 luni.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
