Am 10 ani și două luni trăiesc o perioadă tare ciudată și diferită de tot ce am trăit și simțit până acum. E prima “mea” pandemie (sper și ultima) și mă văd forțat de împrejurări să stau în casă. La început pare să fi fost chiar amuzant să stau mai mult acasă, să nu mai aud în fiecare dimineață ceasul care-mi dă trezirea tocmai când e somnul mai dulce, și să mă bucur de jucăriile mele. În scurt timp însă, realizez că greul e abia la început și se simte cu fiecare zi ce trece fără să ies din casă. Gândurile îmi zboară constant la întrebarea „Cât mai durează perioada asta?”.
Coronavirusul ăsta sau COVID-19, cum i se spune științific, e un fel de celebritate a anului: a călătorit prin multe țări, unele chiar exotice, este peste tot, la știri, pe TikTok, pe afișele de pe stradă și, ca orice vedetă, are mulți “hateri”. Eu mă număr printre cei mai mari dintre ei, din moment ce mi-a răpit cam toate activitățile pe care le aveam în afara casei. Și erau multe…
Încep să experimentez un fel de “școala altfel”, “școala de acasă” pentru o perioadă, aparent, nedeterminată. În scurt timp realizez că îmi e tare dor de “școala de la școală”… Parcă văd cu alți ochi frumusețea fiecărei zile în clasă și în curtea școlii. Dar, din ce aud și mi se spune, nu o voi mai vedea prea curând.
Doamna învățătoare ne încurajează, dar parcă se simte că nici ea nu suportă prea bine această izolare. Oare i-o fi și dumneaei dor de școală?
Primim teme și facem teme. Primim teme prin telefon, le facem pe caiet și le trimitem tot prin telefon. Înainte mă atrăgea mai mult telefonul. Acum însă, nu prea. Am mai multe teme în telefon decât toate pozele și mesajele pe care le schimb cu prietenii la un loc.
Însă partea cu temele îmi prinde bine. Mă face să fiu activ, să știu că am ceva de făcut și trebuie sa fac. Realizez că munca de școlar ne dă și nouă un sens. E adevărat că primesc îndemnuri constante și din partea părinților, dar parcă le accept cu altă bunăvoința.
Îmi fac temele și-mi pun în continuare caietele în rucsac, de parcă mă pregătesc de mers la școală. A devenit o rutină plăcută și-mi place să-mi știu rucsacul plin de caiete cu teme făcute.
După mai bine de o săptămână cedez. M-am săturat să văd lumea de la geam și vreau afară! Vreau sa alerg! Aflu de la părinți că aș avea voie să ies afara cu un motiv întemeiat: “activități fizice individuale”. Îmi pun o mască medicinală pe față și ies împreună cu tata. Merg parcă fără să simt, pe drumul bine știut până la școală. Intru în curtea scolii, pe care o găsesc cum nu am mai văzut-o niciodată. Pustie. Niciun copil. Încep să aleg în jurul terenului de fotbal și mă întreb dacă nu cumva suntem pe o planetă pustie. Îmi place sa alerg și nu mă opresc decât după multe alergări, care mă fac să-mi tremure picioarele de oboseală. Îmi doresc să simt oboseala asta și când ajung acasă, știind că nu voi mai ieși prea curând. Și într-adevăr o simt, căci a doua zi, mă trezesc cu o febră musculară care mă face să cred că mi-am rupt tendoanele. Mă apuc mai târziu de teme și parcă le fac cu bucuria unui copil care a fost la școală ca într-o zi normală, după care începem jocurile de casă, în familie (lego, țintar, ruumy, cărți și lectura “obligatorie” – acum, “Jurnalul unui puști”, vol. II)
Avem ce face și în casă, dar nu se compară cu ceea ce facem afară. Îmi doresc sa ies iar, însă ai mei sunt foarte precauți și vor asta și de la mine. Mă spăl pe mâini cu ușa de la baie deschisă intenționat, să vadă că țin cont de sfatul lor, deși poate că nu am ieșit din casă și, implicit, nu puteam aveam alți microbi decât cei “prietenoși” din casa noastră.
Aflu și faptul că școala nu se va mai redeschide și încerc să mă încurajez că “merge și așa”, dar nu sunt sigur.
Puștiul
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De unde vin noblețea și devotamentul
Viața, ca o binemeritată vacanță – Book Club: The Next Chapter
Suntem dispuși să ne căutăm inimi de… tinichea?!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
