Spectrul bolii și al afacerilor din spatele Big Pharma se insinuează de zor în pelicula All the Beauty and the Bloodshed. Călăuziți de celebra artistă Nan Goldin întâlnim amintiri dureroase la tot pasul. Așadar, printr-un arc temporal în care activismul de azi – Goldin duce o campanie împotriva familiei Sackler, un jucător important și veros din Big Pharma – constituie un epilog profund coerent al acestei vieți purtate în numele libertății, al minorităților și al unei revolte asumate.
Al cincilea lungmetraj documentar regizat de Laura Poitras este un portret al lui Goldin și e unul abil și satisfăcător, deși nu este o convențională biografie. Jumătate este despre viața și munca lui Goldin, iar cealaltă jumătate despre campania pe care a lansat-o, începând din 2018, împotriva familiei Sackler, proprietarii Purdue Pharma, compania de medicamente care a creat criza opioidelor. O jumătate de milion de oameni din SUA au murit din cauza dependenței de opioide, dar abia când Goldin însăși a devenit dependentă de OxyContin, în 2017, a înțeles pericolul și a aflat despre modalitățile de calcul multistratificate prin care Purdue Pharma a orchestrat criza de dragul profitului. Pelicula prezintă uimitoarea poveste a artistei şi activistei Nan Goldin. Totul începe cu P.A.I.N. (Prescription Addiction Intervention Now), o iniţiativă a lui Goldin menită să destigmatizeze dependenţa de medicamente, să limiteze efectele ei negative şi să determine muzeele să respingă finanţările familiei Sackler. Inspirată de Act Up, mişcarea a organizat proteste pentru a atrage atenţia asupra filantropiei toxice a familiei Sackler.
Nan Goldin narează o poveste despre modul în care, în anii ’80, artista a strâns imagini (ale ei și ale prietenilor ei, adesea drag queens și dependenți) și-a încercat să le insereze în galerii și muzee. Din păcate, a fost respinsă, deoarece arbitrii gustului, care erau inevitabil bărbați, preferau fotografiile alb-negru, compuse în mod elegant și meticulos. Documentarul se rotunjește frumos în jurul unor constante – de la comunitatea gay a New York-ului optzecist, devastată de epidemia de SIDA, la opioidele prezentului, care stârnesc dependență și aduc venituri „spălate” ulterior în lumea artei, prin felurite campanii de mecenat –, dând roată în jurul unei biografii care a demonstrat, cu multă forță, că intimul este cât se poate de politic. Artista, inițial respinsă, avea – de fapt – un ochi extraordinar pentru compoziție. Fotografiile ei, pe care le-a organizat în prezentări precum „Balada dependenței sexuale”, păreau surprinse din mers, dar erau portrete. În Manhattanul anilor ’70, Goldin s-a cufundat în arta underground din centrul orașului, pe care o va imortaliza în fotografii luminate cald care surprind frumusețea oamenilor (inclusiv ea însăși) care trăiesc la margine: drag queens, lucrători sexuali, cupluri gay, supraviețuitori abuzului. Criza SIDA i-a decimat cercul – prietenul drag al lui Goldin, scriitorul și actorul Cookie Mueller, a murit în 1989, la 40 de ani – iar ea a răspuns organizând o expoziție provocatoare de artă a contemporanilor seropozitivi precum David Wojnarowicz și Peter Hujar. A urmat controverse, iar NEA, care a susținut emisiunea, și-a retras finanțarea.
Nan Goldin, autoportret Germania, 1992
În film, Golin declară despre familia Sackler: „Și-au spălat banii prin sălile muzeelor și universităților din întreaga lume”. Gesturile artistei o transformau într-un soi de David (versiunea punk) împotriva unui invincibil Goliat. Avea dreptate să-i înfrunte pe Sackleri, dar era artistă, nu avocată sau politician. De fapt, cât de mult putea face ea?
Ceea ce este profund și incendiar în All the Beauty and the Bloodshed este modul în care Laura Poitras prezintă cât de adânc sunt înrădăcinate fotografiile lui Nan Goldin în traume.
Pelicula preia cele două elemente – arta lui Nan Goldin și activismul ei – și ne arată cum sunt de fapt țesute împreună într-un mod bogat sugestiv. Filmul îi salută activismul, prezentându-l ca povestea plină de viață a unui denunțător, dar îl folosește și pentru a-și dezvălui arta.
Bunăoară, filmul se întoarce pentru a spune povestea părinților dominatori și represivi ai lui Goldin, cât și a surorii ei mai mari, Barbara – un spirit liber care a apărut în suburbie prea devreme pentru anii ’60 și a fost instituționalizată pentru că avea „impulsuri”. Aceasta s-a sinucis la vârsta de 18 ani, în 1964 (când Nan avea 11 ani), culcându-se pe șinele de tren.
Întreaga formă a acestei tragedii a bântuit-o pe Nan Goldin. Vedem un extras din raportul unui psihiatru care sugerează că mama fetelor avea nevoie de tratament pentru sănătatea mintală mult mai mult decât avea Barbara. A fost închisă fără un motiv întemeiat. În fapt, All the Beauty and the Bloodshed documentează cruciada ei pentru a determina instituțiile culturale să taie legăturile cu familia Sackler – dinastia farmaceutică care a profitat de criza letală a opioidelor din America. Întreaga peliculă spune povestea improbabilă a unei artiste care s-a aliniat întotdeauna cu comunitățile marginalizate, stigmatizate și lipsite de putere.
Cuvintele-cheie ale acestei pelicule ar putea fi: libertate, adevăr, stigmatizare, reputație, rușine – repetate iar și iar într-o varietate de contexte. Laura Poitras lasă să se înțeleagă cum o istorie personală a modelat nu numai activismul lui Goldin, ci și viziunea ei asupra lumii. Acest lucru reiese din modul în care regizoarea se mișcă între biografia artistei și opera sa de artă –prezentarea de diapozitive și lucrarea perenă The Ballad of Sexual Dependency –, cât și campania ei de tipul ‘David vs. Goliath’ împotriva familiei Sackler. Curajul și determinarea lui Nan Goldin sunt cele care o fac o activistă eficientă, iar ochiul ei empatic o face o mare artistă. Întreaga peliculă insistă asupra urgenței de a vorbi deschis, de a face artă și de a se organiza în jurul acestor experiențe, în loc să le reprime.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Laura Poitras
Scenariul: Laura Poitras
Imaginea: Nan Goldin, Clare Carter, Robert Kolodny, Alexander W. Lewis, Laura Poitras, Sean Vegezzi, Thom Pavia
Montajul: Amy Foote, Joe Bini, Brian A. Kates
Muzica: Soundwalk Collective și Dawn Sutter Madell
Distribuția:
Nan Goldin
Patrick Radden Keefe
Megan Kapler
John Waters
Cookie Mueller
Durata: 113 min.
Nan Goldin și Brian New York, 1983
Premii: Leul de Aur – Veneţia 2022, Cel mai bun documentar – Atena 2022, Cel mai bun documentar – Stockholm 2022
Nan Goldin bătută de Brian
“Câțiva ani am fost profund implicată în relația cu un bărbat. Ne potriveam bine
emoțional și relația a devenit foarte interdependentă. Gelozia era folosită să inspire pasiune. Conceptul lui de relație își avea rădăcinile în idealism romantic Tânjeam după dependență, adorație, satisfacție, siguranță, dar uneori mă simțeam claustrofobă. Eram dependenți de cantitatea de dragoste oferită de relație… Lucrurile dintre noi au început să se strice, dar niciunul dintre noi nu a putut să rupă legătura. Dorința a fost constant reînnoită în același timp în care nemulțumirea devenea de netăgăduit. Obsesia noastră sexuală a rămas unul dintre lucrurile care ne ținea împreună. Într-o noapte, m-a lovit puternic, aproape m-a orbit.” Nan Goldin în The Ballad of Sexual Dependency
Citiţi şi
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Toți acești proști plini de sine
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
