Bunica mereu grăbită-simbolul vieții urgente și înțelepte, care crede că știe încotro și de ce merge. Fluturii și libelulele nu-și pierd timpul cu știutul. Ele doar sunt și zboară.
spiritul libelulei, artist Sonia Finch
Seduși de eficiență și de scop, gonim după modelul bunicii ancestrale. Pânze cataractice ne acoperă ochii interiori… Alergăm după rezolvări, ignorând fluturii, de care uneori ne apărăm, agasați.
Aveam numai câțiva ani când am văzut printre sculele de tâmplărie ale bunicului meu (cât de prezenți sunt bunicii ăștia în amintirile noastre!) o nimfă care se zbătea să devină fluture. Ochii mei de copil urmăreau ieșirea chinuită a aripilor din strânsoarea proteică și o teamă urca încet din tălpile picioarelor, care voiau să fugă și până la creierul mic, care se străduia să înțeleagă.
Am fugit înainte ca fluturele să înceapă să zboare. Mi-era teamă că urmează o agresiune, o pedeapsă pentru că… îndrăznisem să văd o taină. Retina a memorat însă zbaterea: imagine perenă a unui început enigmatic, înfricoșător, cu miros de atelier de tâmplărie. Ulterior, am cunoscut moliile. Și am auzit carii care mănâncă lemnul. Știu acum că zbaterea ne confiscă zborul.
Guest post by Roxana Apostol
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Ești gata să devii o super femeie la job? Iată secretul eficienței
Câți ani de frumusețe mi-au mai rămas?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
