Alegerile americane, victorie prin înfrângere şi de ce bufonul şi nu hilara
Bufonul are rolul de spune lucrurilor pe nume într-o formă amuzantă şi enervantă până la exasperare. Şi de a juca un teatru prost, dar care să ţintească în jur cu replici fără menajamente. Nu e prea haios uneori. În schimb, cabotina cu gesturi largi, de divă a politicii salvatoare, nu are haz deloc. Ca să nu mai spun că face parte din curtea regală în care dinastiile a două familii se perindă la tron sau la dreapta lui de peste 27 de ani. Iar bufonul şi o parte din popor sunt sătui de aceşti curteni care clamează idealul democratic. Doar că un venetic poposit la curte prin arta negoţului de iluzii imobiliare şi a îmbogăţirii prin fentarea sistemului fiscal e pe cale să primească sprijinul mulţimii. Dar nu e hilar de corupt şi nici prostituat politic.
A pierdut o primă nominalizare, că, fiind femeie şi victimă, a fost prea puţin să bată talentul de a fi de ciocolată
Pentru că diva de curte, deşi are avantajul că e de sex non-masculin, e de râsul curcilor. E o cârpă, care a şters ea însăşi cu ea pe jos, când soţul i-a fost prins cu raţa-n gură. Adică invers, răţoiul prins cu gura de o stagiară la coteţul oval. Dar ea, consoarta victimizată, a rămas alături de răţoi şi saxofonul lui ciupit. Pentru că ambiţia ei politică ştia că o va aduce în postura de candidat democrat la funcţia de cel mai cel al planetei. A pierdut o primă nominalizare, că fiind femeie şi victimă a fost prea puţin să bată talentul de a fi de ciocolată. Şi nu a fost halită din prima de clanul curtenilor aşezaţi pe partea stângă a dreptei. Dar că să fie mai uşor înghiţită, s-a mânjit în fel şi chip, astfel încât a devenit tocmai bună de fript pe grătarul justiţiei. Care sfârâie a fum de mescalină şi a cărbuni din boabe de muştar franţuzesc în ritm de Can-Can.
E bufonul un pericol, precum cel interbelic de pe tărâmuri prusace, cum avertizează mulţi preocupaţi de discursul lui prea metaforic? Să fim serioşi, dacă societatea de acum se compară cu cea de atunci şi un individ poate transforma o democraţie într-o tiranie, atunci nu mai e nimic de comentat. Să te rogi la terorişti să salveze planeta şi să o redea celorlalte vieţuitoare, asta a mai rămas! Mă şi distrează naivitatea unora care cred că un om poate conduce de capul lui un stat de o asemenea anvergură sau că ar putea să nu se responsabilizeze odată ajuns într-o astfel de funcţie. Discursul politic e una, politica statală e alta.
Cei care cred în sisteme şi se bazează pe oameni vor alege varianta hilară
De fapt, este vorba de lupta împotriva unui sistem care a arestat la vârf politica, iar jumătate dintre alegătorii americani nu vor să mai susţină o astfel de abordare. Cealaltă jumătate crede în lideri care să îi guverneze viaţa şi nu mai crede în ea însăşi. Adică în lumea care acum 150 de ani construia de jos în sus democraţia americană, ce a devenit azi o oligarhie politico-economică. Opţiunea mea se bazează pe minimizarea răului, nu pe maximizarea binelui, pentru că asta ai de ales într-o democraţie bazată pe delegaţi – reprezentanţi. Cei care cred în sisteme şi se bazează pe oameni vor alege varianta hilară. Eu, care cred în oameni şi mă bazez pe sisteme, trag speranţa la varianta bufă, pentru că în viaţă trebuie să faci haz de necaz, dar şi să îl asumi. Însă îmi place să fiu optimist şi să cred că, sub necesitatea alegerii dintre două rele veritabile, nu e o înfrângere a democraţiei, chiar şi de data aceasta. Ci o victorie, un nou pas spre înainte, pentru că fie cel mai cel om pe planetă o să fie, în sfârşit, o femeie, fie sistemul oligarhic şi corupt va fi înfrânt cel puţin într-o mare bătălie.
Blegguru. Pe autor îl puteți găsi și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
