Rămânem în ultimul vagon euro-atlantic sau ajungem sub bocancul lui Putin, care deja rânjește și râde de monumentala prostie a românilor. Cum va fi următorul președinte?
România e un stat, istoric vorbind, foarte nou. A apărut pe hărți într-o formă redusă (Moldova și Țara Românească/Valahia) abia în 1859. Chiar și numele de România ca nume de stat e nou – din anii 1860.
Apoi, firește, România Mare, de la 1918 până la sfârșitul interbelicului.
Continuarea se știe (sau ar trebui să se știe): instaurarea brutală a regimului comunist de factură sovietică, alungarea regelui, trecerea de la monarhie la republică (a fost aceasta marea noastră tragedie istorică? – cred că da).
România a avut patru regi. Doi mai buni – Carol I și Ferdinand. Unul mai prost – Carol al II-lea. Și unul care nu a apucat să fie cumva anume (dar e mai probabil că ar fi fost un rege bun) – Mihai I.
După care a avut alți conducători de stat (îl exclud de la socoteală pe mareșalul Antonescu, care a plătit prețul just pentru acțiunile sale din război – a fost condamnat la moarte și executat): Gheorghiu-Dej, Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis.
Să îi luăm pe rând de la Ceaușescu încoace. A sfârșit prin a fi executat și el. A fost un dictator stalinist clasic. Domnia sa a fost lungă: a cuprins și „epoca de aur” și cea mai întunecată perioadă din istoria recentă a românilor, anii 1980.
Megaloman, adulat într-un cult al personalității de factură nord-coreeană, Ceaușescu ar fi vrut să instituie modelul Kim și să construiască un comunism dinastic. Până la urmă, poporul român, în ultimul ceas, a avut puterea să i se opună. Georgescu îi seamănă picătură. Atât că madam Cristela are mai puțin discernământ decât coana Leana.
Iliescu a făcut o mulțime de nenorociri. Ar trebui să aibă pe conștiință (dar n-are) morți (nu morții!) de la revoluție și de la mineriade.
A blocat/întârziat modernizarea României, în același timp a avut puterea să se reformeze ca om politic, a încetat să fie un bolșevic (chiar și gorbaciovist) și a devenit dacă nu un democrat, măcar un om care a respectat voința populară și a susținut la vedere integrarea euroatlantică a României.
România a intrat în NATO pe vremea lui Iliescu. Același Iliescu care a tolerat corupția atroce, dar n-a dezvoltat un cult al personalității. Ceea ce venind după epoca Ceaușescu trece drept o realizare. A păstrat integritatea teritorială a României, dar a ratat ocazia unei uniri cu Basarabia. S-a retras greu din politică lăsând moștenire un partid ros de incompetență și corupție, care a continuat să facă mult, mult, mult rău României.
Constantinescu și-a închipuit că are un contract cu istoria și s-a turnat singur într-o statuie imaginară. S-a crezut un Cuza. Delir de grandoare (totuși palid pe lângă guru Georgescu). Pe de altă parte, a făcut lucruri remarcabile în plan extern. Accelerarea parcursului euro-atlantic al României i se datorează. A fost un președinte curajos pe plan extern, laș pe plan intern și nici măcar n-a mai candidat pentru un al doilea mandat. Oricum ar fi pierdut.
Băsescu a fost un turnător la securitate, un marinar se vede treaba iscusit, un tip inteligent, abil, cu un anturaj dubios, un băiat deștept al comunismului târziu, descurcăreț în tranziție, capabil să articuleze idei și energii.
Cei zece ani cu Băsescu, așa cum au fost, plini de scandaluri și Elena Udrea, rămân o Belle Époque a României. E un fel de tragedie a acestui popor că Băsescu, știind bine cine e Băsescu, a fost – și încă de la mare distanță – cel mai bun președinte al românilor.
Și Constantinescu, și Băsescu au ținut cârma orientată ferm spre Vest.
Iohannis a fost o loază. Are niscaiva merite în plan extern, dar indolența, aroganța, autosuficiența, sfidarea sa față de cetățeanul obișnuit n-au cunoscut limite. Un președinte care lasă moșteniri catastrofale, o țară în care autoritățile nu mai au autoritate.
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
A traversat o epocă grea, cu pandemie și războaie. Pe de altă parte, Iohannis ar fi putut să traverseze și un pod cu flori că ar fi fost același individ preocupat doar de sine și de tronul său.
Marile sale merite politice: n-a fost Ponta (care până în ziua de azi se dovedește un personaj profund toxic, una dintre cele mai toxice creaturi politice post-89) sau Dăncilă. Și și-a învins, cu aportul masiv al pădurii, rivalul politic, Dragnea, care luase țara în arendă și o trata ca pe feuda personală.
Cum va fi următorul președinte al României? Ce am învățat noi, românii, din acest parcurs în zig-zag? Vom vedea.
Alegerea ar trebui să fie clară, dar dată fiind prăbușirea rațiunii printre femeile carpatine și bărbații carpatini nu e așa: Europa sau întunericul. Europa sau Rusia. Europa sau ieșirea din civilizație. Europa sau sfârșitul.
Lasconi nu e pregătită să fie președinte, dar Georgescu e pregătit să predea țara asta, așa debilă cum e ea, sub bocancii Rusiei. Promovarea sa a fost o operațiune rusească amplificată de prostia românească. Asta e toată alegerea. În Europa, cu toată greutatea libertății, sau înapoi în tiranie și mizerie.
O să cazi, șarlatanule!
Fenomenul Georgescu a eliberat din lampă duhul răului estic. Monstrul arată așa: toți frustrații societății au ocazia să se răzbune pe țară și să o omoare în timp ce se bat gibonește în piept cu cărămida patriotismului.
Românii arată azi ca o găină decapitată pe marginea abisului istoric și tot ce găsesc în stare să articuleze zombie din cultul Georgescu e: vot masiv! Atât și nimic mai mult. Atât, sfârșitul, aleluia și mai scapă cine poate. Dacă gloata aceasta se impune. Dar nu se va impune.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
