Ce șanse la iubire adevărată mai are o trentagenară boemă, rămasă și fără slujbă, surprinsă într-un triunghi amoros? Aflăm din pelicula semnată de, mereu surprinzătorul, Drake Doremus, intitulată clarificator: Endings, Beginnings. Așadar, Daphne (Shailene Woodley) este o tânără în derivă. Tocmai a rupt, din motive neclar definite, o legătură veche de patru ani și a renunțat la o slujbă frumoasă, deoarece „cultura” nu i-a fost (chiar) potrivită. Rămasă fără prea multe resurse, se mută în «casa de la piscină» a surorii sale, fumează multe țigări, ridică câteva colete la un magazin cu obiecte de ocazie și – adesea – plânge după tot ce a pierdut. Analizarea propriei suferințe devine o muncă grea. De asemenea, la «întâlnirile cu fetele», se dezice de alcool și de bărbați și se decide să pășească în «vagonul celibatarelor». Așadar, ‘anul sabatic’ ar putea să o îndepărteze pe Daph de la autoflagelare sau nu. Atunci când nu caută (într-un mod lipsit de prea mare interes) un loc de muncă, de preferință la o organizație non-profit legată de artă, Daphne se îmbracă în ținute ‘boho’, arătând minunat, și fumează ca o împielițată.
Endings, Beginnings o urmărește pe Daphne (adesea la propriu, camera o urmează îndeaproape) în timp ce se amestecă imediat într-un triunghi amoros cu doi bărbați – care, de asemenea, se întâmplă să fie cei mai buni prieteni. Chiar dacă cei doi bărbați cred că Daphne este „uimitoare”, pe ecran nu se simte dovada clară a excepționalității acestei tinere, într-adevăr talentate la decorarea unor obiecte artizanale. Prin urmare, nu am putea spune că pelicula este nici măcar un studiu adecvat al eroinei. Totuși, să urmărim pașii prin care regizorul și-a urmat personajul feminin surprins într-un fragil triunghi erotic.
La o săptămână după ce se instalase deja în casa surorii sale, Daphne, drapată într-o rochie din lamé auriu, îi întâlnește pe cei doi bărbați la o petrecere de Anul Nou (Endings, Beginnings). Frank (Sebastian Stan) se apropie de ea cu replica ‘de agățat’: „De cine te ascunzi în rochia asta?”. Lui Daphne i se pare atrăgător și-i povestește despre suferința ei. La rândul său, Frank îi spune că și el suferă și-i toarnă replici de genul „mă ucizi” sau „mă înnebunești”. Cinci minute mai târziu, îl întâlnește pe Jack (Jamie Dornan), un scriitor irlandez prietenos, care este – imediat – interesat și el de ea. A doua zi, ambii bărbați îi trimit mesaje pe telefonul mobil. Ba mai mult, Frank îi expediază și o listă cu melodii cu specific (‘Music To Suffer To’). Amândoi sunt bărboși și arată grozav. Unul face apel la partea cerebrală a lui Daph, iar celălalt la senzualitatea ei. Rămâne ca fiecare spectator în parte să decidă dacă este o simbolistică în mod deliberat cu nuanțe de satiră sau ba, mai ales că eroina pendulează între conversațiile cu cei doi într-o atmosferă lejeră (‘ambient-mood’).
Textele se revarsă înainte și înapoi cu repeziciune, de îți vine imediat în gând să dezactivezi alertele sonore personale de pe mobil. Odată intrată în acest triunghi amoros, Daphne întreține relații sexuale fierbinți cu Frank, dar merge la ‘întâlniri adecvate’ cu Jack; îi minte pe amândoi despre relațiile sale cu celălalt. Gelozia se ițește între cei trei; uimitor, Daphne are sentimente pentru ambii parteneri. Totuși, Jack o părăsește temporar pentru o bursă în Europa. Daphne abia își poate ascunde consternarea față de el părăsind-o. Desigur, la vârsta ei, ar fi trebuit să fi învățat libertatea unui aranjament de tipul „prieten cu beneficii”. Cei doi bărbați sunt prezentați într-un mod complementar pentru Daphne: Frank o face să se simtă dorită, iar Jack o face să gândească. Frank este un burlac melancolic care apelează la droguri (iar ea este îngrozită), câtă vreme, Jack îi vorbește despre Nikos Kazantzakis și este foarte inteligent. Acestea fiind spuse, pelicula se bazează pe realitatea din momentul respectiv, nimic nu pare forțat. Este plăcut să-l vezi pe Jamie Dornan interpretând un tip obișnuit, în loc de un criminal în serie (The Fall) sau un milionar singuratic cu o înclinație pentru BDSM (Fifty Shades of Grey). E charismatic aici. La fel și Sebastian Stan, care emană farmec și o tulburătoare senzualitate, precum și o fărâmă de tristețe adevărată și singurătate.
Întreaga pelciulă este înțesată de unele înflorituri stilistice, dar reușite. Daphne se strecoară printre flashback-uri pentru că relația ei se destramă. Procedeul este eficient: amintirile nu se desfășoară într-o narațiune liniară când te gândești la ele.Mereu indecisă, Daphne stă pe gânduri, agonizând ce să facă, pe cine ar trebui să aleagă: pe Jack sau pe Frank? Eliberată de orice fel de prejudecăți, tânăra nu se poate decide asupra vreunuia dintre parteneri, deși puncte slabe au prezentat fiecare dintre ei. Marcată de o copilărie în care mama sa a schimbat numeroși parteneri, ea fiind soră cu Billie (Lindsay Sloane) doar pe linie maternă, Daphne poartă povara eredității sau e doar victima unor decizii pripite ?Alcoolul ar putea fi personajul principal din Endings, Beginnings – prezența sa e simțită în aproape fiecare scenă și totuși nu este dezvoltat nimic explicit, dincolo de câteva glume. Strecurat printre cadre, fie la piscină, la petreceri, întâlniri, alcoolul tremură și la periferia Endings, Beginnings, cerând să fie abordat într-un mod serios.
În timp ce Daphne zvâcnește între securitate și pasiune, dragoste serioasă și atracție față de ciudățenie, pelicula crește mai mult spre marginal. Lipsurile emoționala și familiale sunt strecurate subtil, scenariul fiind parțial îmbunătățit de improvizațiile actorilor din distribuție. Desigur, acest gen de peliculă mizează mai mult pe starea de spirit decât pe informație, așa cum transpare și din imaginile ce par a fi decupate de pe rețele de tip Instagram. În linii generale, scriitura ar putea fi o sumă de clișee, dar actorii – în special Shailene Woodley și fermecătoarea Wendie Malick, ca imperfecta mamă a lui Daphne, excelează în efortul de a vinde fiecare replică. Coloana sonoră este liniștitoare, imaginea (semnată de către talentata Marianne Bakke) este nuanțată și tulbure, iar tonul general devine unul plăcut, ușor contemplativ. Similar cu romantismul lui Drake Doremus din Like Crazy (2011), Endings, Beginnings etalează personaje ale căror personalități și motivații rămân frustrant de neclare. Până la sfârșit, călătoria de descoperire de sine a lui Daphne poate fi incitantă, dacă ai găsit înțelegere pentru resorturile eroinei. Ca și în clasica The Philadelphia Story – în care Katharine Hepburn se culcă cu ambii pretendenți, descoperă că este însărcinată și termină pe cont propriu – povestea pare la fel. Totuși, diferența esențială dintre acea epocă și aceasta este atitudinea pe care regizorul o manifestă în raport cu eroina sa: Daphne poate recunoaște că viața ei este o mizerie, dar Doremus nu o judecă pentru asta. I se permite să facă greșeli. Bărbații o fac tot timpul, iar cei din jurul ei mai mult decât majoritatea. Parcursul ei este despre a învăța să-și asume responsabilitatea, dar și să meargă spre autocunoaștere, oricât de contradictorii ar putea suna aceste două concepte. Rămânem cu impresia finală cu Daphne chiar are o viață interioară. Endings, Beginnings este, în cele din urmă, un alt tip de poveste de dragoste, iar sfârșitul unei povești nu poate să nu inspire începutul alteia.
Pe Mădălina o puteți găsi și aici.
Regia: Drake Doremus
Scenariul: Jardine Libaire și Drake Doremus
Imaginea: Marianne Bakke
Montajul: Garret Price
Muzica: Philip Ekstrom
Distribuția:
Shailene Woodley – Daphne
Jamie Dornan – Jack, scriitor irlandez
Sebastian Stan – Frank
Matthew Gray Gubler – Adrian, fostul iubit al lui Daphne
Lindsay Sloane – Billie, sora lui Daphne
Ben Esler – Jed
Wendie Malick – Sue,mama lui Daphne și a lui Billie
Durata: 110 min
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
