Cum ar fi dacă s-ar inventa o pastilă pentru fericire cu care să ne alinăm suferința? Sau, mai bine zis, suferințele, că sunt mai multe. “Suferința, legea de fier a naturii”, spunea Euripide încurajator, ea ne călește, ne formează, poate deveni atât de consistentă încât să poată concura iubirea, dar, pe de altă parte, unii dintre noi chiar au “vocația suferinței” și se aruncă în brațele ei pentru că le dă un aer aproape eroic. Suferim pentru că e o modă, e de bonton, ești cool dacă ai privirea marmorată și ochii melancolici. Mai nou, e mai greu să fii fericit decât să te orientezi într-o suferință din cele mu(l)te… Voi încerca să îmi amintesc măcar o parte dintre ele, câte îmi vin pe loc în minte. Exemplele sunt din viața reală, din zona confesiunilor ”fără perdea”.
- Suferința cu sens sau fără sens, eroică sau masochistă prin valoarea obiectului sau a persoanei care o provoacă; între Prometeu și Sisif încape tot atâta frământare cât un munte, oriunde s-ar afla localizat. De exemplu: ”Dacă mă caută sau nu, oricum e rău, ori are vreun interes ori n-are niciunul.”;
- Suferința acută sau cronică, provizorie sau trenantă, în funcție de amploarea dezamăgirii provocate de șocul incapacității de a înțelege și asimila discrepanța unei noii situații față de propriile reprezentări sau credințe. Adică: ”Mi-a spus că mă iubește, asta nu înseamnă să mă caute mereu, să vorbim la telefon, să stăm împreună, să ne ținem de mână, să nu ne mai despărțim niciodată…”;
- Suferința asumată ca misiune, generatoare de compasiune față de cei aflați în suferințe fizice sau ca rezultat al unor calamități, de tip ”Maica Tereza”. Un caz: ”Singurul lucru pentru care nu suferă iubitul meu e suferința mea, în rest totul i se pare foarte grav, de la oamenii străzii până la foametea din Somalia”;
- Suferința istorică (christică) sau modernă, având ca sursă puternica frământare în legătură cu condiția umană: suntem ființe vulnerabile încă de la alungarea din Paradis, când ni s-a refuzat dreptul la eternitate, și, mai ales, de când am fost blestemați să ne căutăm perpetuu jumătatea, ca să refacem androginul – cum să nu suferim, deci, când nu va exista niciodată cineva care să ne completeze perfect, astfel încât nicio fisură a ființei mitice să nu mai fie vizibilă, s-ar întreba, pe bună dreptate, cei mai sensibili dintre noi… iar ceilalți, mai raționali și mai sobri, s-ar retrage în turnul lor de fildeș, unde vor consuma, într-o tăcere metafizică, gustul amar al absurdității unei existențe în care ”omul fără însușiri” nu își mai găsește niciun rost. Aici (mă) recunosc. Dar pot supraviețui…
- Suferința politică e de-a dreptul o modă, pentru că în lumea celor care ne conduc, am devenit o monedă de schimb, valabilă pentru a răscumpăra pielea ursului aflat în inima pădurii. Exemplele sunt la un click distanță, spectacolul se dă la scenă deschisă pe Facebook…
- Suferința egoistă, crescută din propriul sine, inflamabilă până la limita riscului extrem, alimentată de orgoliu și egotism ca un foc de paie întețit de vânt; periculoasă în măsura în care niciun stimul din exterior nu o poate calma, deși durata ei de viață e foarte scurtă. Genul: ”Sunt prea bună pentru el și pentru lumea asta. Nu sunt la cheremul niciunui bărbat, pentru că e plină lumea, ajunge să pocnesc din degete și vor sări toți la picioarele mele.” Între noi fie vorba, de asta ești singură?
- Suferința din cauze existențiale, din infatuarea de a ne crede cel mai bun, sau, după caz, cel mai rău dintre toți muritorii, atât de profundă prin incapacitatea noastră de a ne situa într-o parte sau alta, la mijloc, in medias res, ceea ce ne-ar permite reechilibrarea. Același exemplu de mai sus, care se clasicizează;
- Suferința optimistă sau pesimistă, centrată pe viitor și mai puțin pe arsura momentului, una din singurele forme versatile, având, pentru cei mai mulți dintre noi graniță pe cât de visată, pe atât de imposibil de atins. Prea puțin întâlnită, pentru că nu mai suntem obișnuiți să visăm înalt, într-o societate în care valorile sunt puse la colț sau scoase în afara legii. Păcat, chiar am fi putut să fim mai buni!
- Suferința din iubire – omniprezentă, universal valabilă, o boală cu acte în regulă, cu o cazuistică inepuizabilă și forme de manifestare infinit variabile, independentă de epoci, spații, categorii sociale, situată între filozofii și științe, un izvor nelimitat al vieții, al cunoașterii și al morții, în cele mai neașteptate forme ale ei; niciun alt flagel mai perfect dezvoltat simptomatic, mai imposibil de tratat cu mijloace omenești, nicio altă imagine mai desăvârșită mitologic, fiind în același timp fata Morgana, Meduză cu ochi otrăviți, nefericită Euridice și trufașă Atena, sanctificată Beatrice sau întunecată Persefona, ”cea care curmă lumina”… ei i se cuvine deplina atenție, ca sursă a tuturor celorlalte suferințe și întruchipare a Universalei Maladii… “Nu suntem niciodată mai neajutorați și nefericiți ca atunci când pierdem dragostea.”, spunea despre ea Sigmund Freud, cel care, de altfel, o așezase în aceeași ecuație cu Moartea (Eros și Thanatos, instincte fundamentale, echivalente până la totala suprapunere), iar Paulo Coelho o absolutizează cât se poate de tranșant: „Dintre toate posibilităţile pe care le-a găsit omul ca să-şi facă rău sieşi, cea mai rea a fost Dragostea. Suferim mereu pentru cineva care nu ne iubeşte, pentru cineva care ne-a părăsit, pentru cineva care nu vrea să ne părăsească. Dacă nu suntem căsătoriţi înseamnă că nu ne iubeşte nimeni, dacă suntem căsătoriţi – transformăm căsătoria în sclavie.” Factor relativizant, iubirea ca suferință are inclusiv acea putere de a face distincția de gen, inoperabilă în atâtea filozofii: “Femeia, în dragoste, suferă mai mult decât bărbatul, dar ştie să ascundă mai bine suferinţa.” (Euripide)…
Și acum vă întreb: nu-i așa că ne-ar prinde bine o pastilă de fericire? Poate ne-ar face mai buni, mai deschiși, mai luminoși, dacă nu putem de bună voie să găsim în noi înșine substanța magică. Și, totuși, până când apare pe piață, ce e de făcut?
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
