În camera cufundată în întuneric doar luna îşi aruncă timid două raze prin perdeaua văratecă. Mirosul de whisky, trabuc şi parfum stăpâneşte aerul ce se strecoară discret pe un colţ de geam deschis. În fotoliul de lângă geam cureaua de la blugi se împleteşte cu breteaua sutienului şi par adormiţi îmbrăţişaţi. Din difuzorul încercănat se aud leneş acordurile feericului “Claire de lune” a lui Debussy. Pe masa de sticlă, o vază cu 3 crini uriaşi surâde gândindu-se la ce a văzut în noaptea ce pare că lasă loc zilei. În patul din mijlocul camerei răsuflă greu o pătură sfâşiată de frământările unei înfruntări cu stele de amintire. Braţul lui se odihneşte pe şoldul ei stâng, iar palma celeilalte mâini îi mângâie delicat, în somnul dulce, conturul bărbiei. Pulpele lor reflectă un luciu straniu, de parcă viaţa tuturor îndrăgostiţilor de la începuturi le curge prin fiecare venă. Barba lui se sprijină duios pe ceafa părului brun de lângă el. Între corpurile scandalos de goale niciun fir de nisip nu s-ar putea scurge. Bătăile inimii patinează pe arcuşul unei viori imaginare, pulsând la fiecare respiraţie a două suflete ce par regăsite după o prea lungă despărţire. Buzele, umerii şi spatele poartă cu mândrie semnele luptei din toiul nopţii. Lupta cu propria voinţă de a nu te cufunda pe vecie, cu totul, în celălalt. Lupta de a-ţi păstra doar pentru tine un colţ de raţiune, un deget de voinţă şi un dram de stăpânire în iureşul de pasiune şi emoţii care te-a înecat. De ce să lupţi? De ce să-i rezişti? Când fiecare sărut îţi arde buzele, când fiecare alunecare a degetelor şi fiecare geamăt te fac să te crezi nemuritor? De ce să fugi când simţi că la capătul pământului de-ai fi, nu-ţi vei mai putea scoate din ţesuturi chipul ei, îmbrăţişarea lui, cusute pe pielea-ţi ca o broderie multicoloră? De ce să te opreşti? De ce să te temi? De ce să-ţi clădeşti piedici imaginare negând că aici, aşa, îţi este locul? Dincolo de orice crâmpei de regrete, de viaţa trăită într-o căutare epuizantă, dincolo de lumina cald-sălcie a ceea ce îţi părea fericirea, aici îţi este locul. Aşa, în braţele lui plânse, lângă umerii ei înşelaţi de atâtea ori, peste spatele lui încovoiat de atâta dorinţă de dragoste …
Nu, nu cerceta. Nu, nu te întreba ce va urma. Nu te îndoi, nu chibzui, nu nega, nu fugi, nu te ascunde, nu căuta motive pentru care nu puteţi. Pentru care nu sunteţi potriviţi. Pentru care lumea-ntreagă v-ar osândi dacă ar vedea povestea din privirele voastre, atunci când se întâlnesc. Stai aşa în sfârşeala asta paradisiacă, inhalează fiecare aromă a acestei clipe din altă viaţă, ţine minte fiecare arcuire a corpului ei, tatuează-ţi pe retină tot aburul scos de buzele lui, înainte de a le apăsa, muşca, dansa pe ale tale.
Stai aşa, ca şi cum aştepţi începerea Facerii Lumii. Ca şi cum e Duminică şi abia de mâine începe zidirea Ei. Ca şi cum nimic din cele deja hotărâte nu s-au născut încă. De parcă nu s-au ivit încă nici moartea, nici despărţirea. Stai şi lasă-ţi inima să memoreze. Totul. Până la cel mai mic detaliu.
Când te vei trezi, setea îţi va potolită de buzele de lângă tine, buze care îţi vor înfiora din nou întreaga minte. Neliniştea îţi va fi ştearsă din esenţa fiinţei tale de vorbele tot timpul mari, tot timpul “acolo”. Tristeţea îţi va fi azvârlită de palmele ce vor chicoti prin părul tău.
Şi tot dorul acela de ceva necunoscut, de ceva imposibil de rostit ori de înţeles, dorul cu care ai venit pe lume se va preface într-un râu de fericire cu care vei mai potoli încă şapte vieţi, de le-ai avea.
Acum sunteţi doar voi. Acum este TOTUL.
Iar voi sunteţi nemuritori, neîncepuţi, nedaţi. Sunteţi aşa cum aţi visat să fiţi: suflete pereche, dansând pe muzica auzită în taină doar de timpanul auriu al fiinţelor voastre.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
