De trei zile am un prieten, aşa, mai ” înţepat”. Intră pe ferestra de la baie, precum Zburătorul lui Ion Heliade Rădulescu, dă târcoale, dă din aripioare, bâzâie. Este el mic, dar are şi un acuşor ataşat, pe care îl foloseşte dacă se simte ameninţat. La început, am resimţit teama de a nu fi înţepată accidental. Cam ustură chestiile astea şi te poţi alege cu vindecarea romantismului, pardon, reumatismului. Am ales să stau fără să reacționez, şi am privit albinuţa care părea preocupată de baia mea. Privindu-i eu zborul, un gând mi-a venit în minte: îi este sete, sărăcuţa! Păi, pe asemenea călduri şi cu ploile astea scurte, e normal! Aşa a și fost: albinuţa se aşeza pe micile ochiuri de apă din chiuvetă şi bea liniştită. De atunci o las să între nestingherită, dar păstrez totuşi o mică distanţă. Noi, toţi, ne protejăm în faţă pericolului. Unii în mod paşnic (Mahatma Gandhi) alţii, mai agresiv (avem atâtea nume în istorie şi în istoria personală…).
Reflectând la relaţia mea cu albinuţa, sau mai bine zis la relaţionarea mea cu ea, mi-am dat seama de faptul că într-o relaţie, de oricare fel ar fi aceasta, este foarte important să ne facem timp să ascultăm. Să îl ascultăm pe celalalat cu adevărat şi să ne dorim să îl înţelegem. Să îi înţelegem Mesajul. Recunosc, cu unii îmi mai pierd şi eu răbdarea, dar tocmai acea categorie este una mai specială. Necesită şi mai multă aplecare, toleranţă şi răbdare. Nu poţi deveni din prinţ, cerşetor într-o zi, şi invers, nu?
Ulterior lucrurile şi realitatea se pot modifica şi desfăşura altfel, doar pentru că am avut răbdarea de a STA cu lucrurile. Eu cred că este important să nu dăm curs primului gând care ne vine în minte sau primei reacţii ori primului cuvânt apărut atunci când ne aflăm într-un raport de “forţe”. Cred că dacă doar stăm şi contemplăm, atenuăm din energia creată prin interacţiunea gândurilor, emoţiilor, vorbelor și corpurilor noastre, fie ea cu valente pozitive sau negative. Să fie ca şi când ne-am uita la televizor, că doar nu vorbim cu televizorul, nu? Ei bine, mai există şi excepţii: competiţii sportive, meciuri, concursuri şi altele.
Noi vorbim, simţim, gândim, trăim, şi practicăm ceea ce este mai aproape de fiinţa noastră, de ceea ce suntem noi. De aceea suntem şi atât de diferiți ca feluri de a fi, apropiaţi însă prin afinităţi, idealuri, interese şi alte elemente commune. Nu ne putem ascunde de noi înșine şi de ceilalți, deşi purtăm atâtea măşti. Sinele nostru şi părţile delicate, mai complexate, tot îşi arată adevărată identitate şi ne ajută astfel să creştem, să ne cunoaştem, să ne transformăm, să iubim, să ne iubim, să dezvoltăm compasiunea şi într-ajutorarea în locul criticismului si autocriticismului, agresivităţii si autoagresivitatii, indiferenţei si autoindiferenţei, intoleranţei si autointoleranței de orice gen etc. Eu cred că noi ne putem alege cursul Fiinţării noastre, dacă ne propunem acest lucru, fără ca să privim disperaţi la rezultate, ca să vedem când şi dacă se întâmplă. Este important să le lăsăm pur şi simplu să se întâmple. Eu cred că aşa am putea face loc pentru o lume mai bună. Pas cu pas. Inima cu inimă. Minte cu minte.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.