Sfâșie-mi carnea, rupe-o în bucăți și arunc-o în mare. Sau arde-o în flăcările iadului și uită că aș fi existat vreodată. Și uită-mă cu totul… Și încearcă să taci… Am suferit mereu, am așteptat mereu și am tăcut mereu. Și am jurat că nu voi mai face nimic din toate astea. Și ce fac?
Nu ai înțeles nimic din ceea ce sunt. Nu ai înțeles nimic din ceea ce ți-am spus. Nu ai vrut să vezi un adevăr atât de clar. Ai auzit tot timpul, dar ai ascultat numai ceea ce te-a interesat. Și acum întrebi de ce devin macabră. De ce? Pentru că mângâierea a fost falsă, pentru că mâna cuprinsă cu fermitate a fost o iluzie, pentru că sărutul a fost al altcuiva, pentru că totul a fost o minciună. Urăsc minciuna și urăsc să trăiesc în ea. Spuneai că ceea ce nu știi nu te omoară.
Ba da. Te omoară. Tocmai pentru că nu știi. Pentru că stai și îți faci gânduri negre, pentru că ești torturat de balauri mari și aruncători de flăcări, care nu îți dau pace și nu te lasă să adormi noaptea, pentru că aerul nu mai vrea să ajungă în plămâni și să îți ofere doza de viață la care ai râvnit atât de mult.
Nu căuta scuze, nu găsi motive și nu arunca întrebări. Nu își au rostul.
Durerea este prea mare pentru a-i mai putea rezista. Compromisurile sunt aceleași în orice situație și indiferent de persoană. Totul este la fel. Și atunci te întrebi: care mai este rostul? Pentru ce mai lupți? Nu este evident finalul? Un singur lucru ar fi putut salva această situație. O singură clipă de nebunie sau de luciditate. Dar face parte din categoria lucrurilor pe care nu o să le mai faci niciodată în această viață. E clar că nu sunt eu…
Ai fost un laș…
O cititoare
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
