Un copac cu flori. Asta vreau să fiu după moarte. Cireș să fiu. Să înmuguresc și să înfloresc. Să se bucure nepoții mei de cireșele ce mi-or crește din brațe, ochi ori gură. Să bucur lumea cu florile sfioase și vesele. Sau incinerată și împrăștiată prin păduri. Și… vești bune pentru mine: se poate!
Doi italieni, Anna Citelli și Raoul Bretzel, au inventat ceea ce se numește Capsula Mundi. Capsula are forma unui ou, în care, după moarte, corpul este așezat în poziția fetusului. Este biodegradabilă și astfel, sămânța sau copacul plantat, pe care îl poți alege din timpul vieții, au hrană destulă pentru a crește. Și problema mirosului a fost rezolvată. Au descoperit că rumegușul și scoarța de copac acționează că biofiltre și absorb mirosurile neplăcute.
Ideea italienilor nu e nouă. În America există o asociație, Urban Death Project, care încurajează oamenii să își doneze trupul după moarte pentru a hrăni copacii din parcuri. Nu știu voi, dar eu, una, când mă gândesc la o lume fără cimitire și cruci, dar plină de copaci și parcuri, îmi râde sufletul.
Gândiți-vă câte povești de dragoste ar auzi ramurile și frunzele voastre. Câți îndrăgostiți s-ar opri și s-ar ascunde în spatele trupului vostru pentru a se săruta nestingheriți. Câte păsărele și-ar face cuib pe brațele voastre și v-ar cânta la ureche cele mai frumoase simfonii. Vântul să vă bată în Frunze. Ah, ce poveste ar fi viața mea după moarte ,de aș fi copac! Tocmai de aceea sper, din tot sufletul, ca, până la urmă, Capsula Mundi să devină o soluție viabilă de a fi înmormântat.
Anna și Raoul, cei doi italieni care au inventat capsula, au propus un proiect de lege în parlamentul Italiei. De o trece, eu îmi las mamă și tată, îmi iau catrafusele și plec în Italia să mă fac copac. Dar cine știe? Poate le-o luăm înainte italienilor și legislația română o să mă lase să fiu cireș la mine acasă.
Citiţi şi
Salutări din Lombardia, Veneto și Puglia
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.