Agenda lui 2023 mai are doar 97 de file

26 September 2023

În mod paradoxal, fiecare început ne aduce aminte de sfârșituri. Și asta pentru că, înainte de a te adapta noului, trebuie să de desprinzi de vechi. Așa mi s-a întâmplat și mie în acea dimineață rece de iarnă a începutului acestui an, când am pășit timid într-un birou străin.

Înainte de mă alătura noilor colegi, trebuia să mă desprind de vechea rutină, să-mi iau la revedere de la vechii prieteni de birou și să închid ușa confortului vechiului loc de muncă. Oricât de călduț și familiar, un peisaj cunoscut devine monoton și eu simțeam nevoia unei schimbări, simțeam că venise timpul să mă aventurez pe teren (aproape) necunoscut pentru a-mi revigora spiritul și creativitatea.

Prima impresie contează și, deși aveam în față un birou în care nimic nu-mi părea familiar, norocul meu a fost să descopăr oameni amabili și simpatici. Cu fiecare întâlnire, am învățat mai multe despre ei – pasiuni, experiențe și amintiri care au început să construiască un mozaic interesant al personalităților din jurul meu.

Apoi, responsabilitățile. Diferite, multe, ca o carte deschisă, așteptând să fie citită, cu șefi cu al căror stil de conducere nu eram obișnuit, cu ale căror cerințe trebuia să învăț să lucrez oră de oră.

Dar cel mai mult m-au impresionat, nu râdeți, ăsta sunt eu, universul acestor accesorii birou. Ce univers, rai în toată regula. Totul era nou – de la biroul modern, cu un design minimalist și un scaun ergonomic excelent, la tehnologia de ultimă generație care mi-a ușurat munca. Fiecare pix și carnet, fiecare suport de birou și căști pentru teleconferințe, păreau a fi alese cu gândul de a-mi face fiecare zi mai plăcută și mai eficientă. Nu mai zic de elegantele agende 2023 personalizate. Am folosit-o pe a mea tot anul până acum cu mare plăcere și mi-a purtat noroc. Poate pentru că era numele meu inscripționat pe coperțile moi și m-am simțit onorat?

Desigur, pentru toată lumea angajată pe poziții similare „kit-ul” de bun venit era similar, dar asta nu a știrbit cu nimic din convingerea că am ajuns unde trebuie.

Acum, trebuie să știți, că nu a fost chiar totul roz, și asta din cauza mea. Până am prins mersul lucrurilor și al oamenilor în departament, mă mai apuca așa, câte un complex de superioritate – nu mai era nimeni ca mine de priceput. Iar unul dintre ele era să mă coste locul de muncă. Dar am scăpat, mi-am învățat lecția și cele șase luni de probă au devenit un job permanent. Acum mă gândesc chiar la o promovare și sunt plin de speranță că într-una dintre cele 97 de zile rămase până la sfârșitul anului voi nota în agenda mea personalizată, pe care o voi declara amintire oficială cu statut special, “am fost promovat!” Urați-mi succes, sunt un băiat muncitor, IT-st, ca să știți, și îmi plac fetele catchy! 🙂



Citiţi şi

Lucrezi de acasă? Iată cum să îţi creezi spaţiul perfect pentru muncă

Cum să-ți mobilezi casa odată ce ai copii?

Cum ne alegem biroul pentru acasă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro