„Adriana se face frumoasă”, îi spuneau de la o vreme doamnei Dunea cucoanele care o vizitau, când, din întâmplare, în căutarea unei cărți, fata intra în salon să le spună bună ziua.
„E o fată mică”, protesta mama cu o modestie cochetă.
Iar Adriana, preocupată de cartea pe care venise s-o caute, ca și cum n-ar fi auzit ce se spunea despre ea, ieșea din odaie cu un aer de exagerată absență, neuitând niciodată, bineînțeles, să se oprească în prag și să surâdă vag, ca unei amintiri. Știa că după ce va fi închisă ușa, mosafirii vor continua să se mire de frumusețea ei. Ba uneori, după ce făcea câțiva pași apăsați, se reîntorcea în vârful picioarelor și asculta la ușă elogiul, căruia rezerva doamnei Dunea îi dădea un aer de mic complot între mamă și fiică.”
Orașul cu salcâmi, Mihail Sebastian, 1935
Citiţi şi
N-ai cum să-l faci tu să mă sune, să mă placă, să mă invite în oraș
Anton Cehov, oglinda complexelor noastre
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
