E pentru a n’șpea mia oară când mă bat frățește pe umăr să mă fericesc fiindcă mi-am luat frumușel bocceluța și m-am tot dus din România. Pe coclaurii străinătății nu mi-a fost ușor atunci și nici acum nu îmi e floare la ureche. Și nu, n-am cum să uit vreodată pe unde-am umblat copăcel, și nici țărâna uliței pe care-n copilărie am bătut-o desculță.
Citisem cândva pe undeva că un copac își poate întinde ramurile peste gard, într-o altă ogradă, dar rădăcinile îi rămân înfipte zdravăn numai într-un singur loc. E drept că îl poți și dezrădăcina și-apoi muta trei garduri, doi munți sau trei oceane mai încolo; se va prinde, poate, va crește, va înflori, va da roade. Numai că seva aia pe care și-a tras-o din țărâna mumă îi va rămâne pentru totdeauna în fibra trunchiului și deja va fi pus de unul, două sau mai multe inelușe pe dinăuntru încă de dinainte de-a fi fost smuls din rădăcină-i. E, scârlionții ăștia din propriu-mi trunchi mi-au dat mai tot timpul ghes să ies la vot, să pun umărul alături de-ai mei și să mă duc până-n pânzele albe cu ei, cei de-ACASĂ ăla din pruncie, fie și la 200 km distanță de nou-mi cămin, fie și cu umilințe și batjocură, fiindcă mi s-a părut de bun-simț și de bună-credință să fie așa.
Azi îmi dau lacrimile de ciudă și încep să pricep că, indiferent cât de mult mi-aș dori eu de-aici, de departe, să fie și-acolo mai de Doamne-ajută, mulți, chiar neîngăduit de mulți dintre oamenii ăia rămași dincolo, tot în noaptea lor vor să orbecăie la nesfârșit, fiindcă altceva se pare că nu cunosc, nu vor a vedea și nu le dorește naturelul simțitor.
Voi, cei care de vreo 30 de anișori votați orbește tot cu hoții și ghiolbanii sau ceștilalți care-mi stați acasă fiindcă vă dor șalele și târtița DE LENE sau MISERUPISM să ieșiți să puneți o ștampilă pe-un amărât de buletin de vot, dar strigați sus și tare că vă-ndoaie îmbuibații de-atâta furăciune și de-abia mai duceți greul umilințelor de zi cu zi, stați blânzi ca mielușeii la sfârtecat și spălați-vă cu aleșii aleșilor voștri pe cap până-n ziua de apoi! Frumos vă șade, falnici și dacici nevoie mare, spălați rufele la râu, suflecați până la brâu, ce să zic! Ați ratat cu surle și trâmbițe încă o șansă de-a mai cerne nițel grâul de neghină. În cele din urmă s-a ales praful, iar neghina a ieșit ca păduchele-n frunte! Adio și-un praz verde!
Pe mine m-ați cam pierdut de mușteriu. „Pagubă-n ciuperci“, vor zice haterașii diasporei și naționaliștii lu‘ pește, cu arătătorul deja ridicat și sudalma-n colțul gurii. Eu, una, m-aș încumeta a zice că, na, iaca e, fiindcă așa ca mine or mai fi mulți alții pe care-i călcați de multicică vreme fără nicio jenă pe bătături, cărora cât e ziulica de mare le terfeliți și nesocotiți bunul-simț și buna-cuviință și care o să tot ia calea pribegiei mulți ani de-aci-ncolo. Nu fiindcă dincolo sunt jovreii cu covrigii-n coadă, ci fiindcă buna-cuviință e mai la ea acasă și tare fain e să-ți mai iasă-n cale pe nepusă masă.
Rămâneți cu binele vostru, jeliți-vă morții la groapa pe care singuri v-o și le-o săpați de mulți ani încoace și bociți-vă cu mioritice inflexiuni soarta crudă pe care singuri v-ați coclit-o! Nu, cruzii voștri dușmani nu v-au dat brânci, ci SINGURI SINGUREI ați ajuns pe culmile disperării prin îndârjirea cu care v-ați pus necontenit bețe-n roate. Se pare că nepermis de mulți v-ați dorit din tot suflețelul să fiți premianți și părtași la pungășeală și la dat cu mucii-n fasole. Iar mulții ăștia le cam dau fără număr la gioale fainilor, c-așa-i pe plaiul mioritic. Cum se ridică unu, cum îi dăm o perversă ca pe Târgu Ocna, să stea dracilor în banca lui, că noi suntem șmecheri de șmecheri, fraiere care ești!
Din păcate demnitatea aia de dac liber pe care unii o tot trâmbițați pe la colțuri s-a dus la naiba s-o pieptene și prea mulți ați rămas repetenți la educația aia sănătoasă de toate zilele! Traiul pe vătrai nu se face cu bătutul din gură, nu crește la colțul drumului și nici nu te pricopsești cu el cât ai bate din palme la un miting electoral. E nevoie de trudă barosană, de sudoare și mâneci suflecate, bre!
Sută-n mie că la rezultatele astea și Zamolxe și Gebeleizis s-au sfătuit în fapt de seară electorală să nu mai facă mulți purici pe plaiuri mioritice și să-și ia naibii tălpășița geto-dacică, cioarecii și pileusul mumei lor de pe-acolo, să plece unde-or vedea cu ochii lor de mahări ai zeilor carpato-dunăreano-pontici.
Pentru numele lui Dumnezeu, înger, îngerașul meu, milostivește-te și dă-i odată pentru totdeuna românului mintea aia de pe urmă! Nu de alta, da‘ o tot caută cu lumânarea de 30 de ani încoace și tot cu oiștea-n gard nimerește de fieștece-amar de dată!
Guest post by Camelia Sighiartău
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
