A plecat. Am împărțit puținele lucruri comune adunate în cei doi ani în care am împărțit patul, masa și casa. Nu am împărțit, în schimb, lacrimile și zilele de singurătate și nici disperarea cu care ajunsesem să număr orele până la tot mai târzia lui întoarcere acasă. A plecat cu aceeași valiza cu care a venit la mine și dus a fost, ca și când niciodată nu ne-am fi iubit, ca și când ultimii doi ani din viața noastră nici nu ar fi existat.
Nu sunt o fire răzbunătoare, însă uneori parcă e nevoie să o folosești în doze mici, ca pe un condiment, atât cât să înghiți mai repede gălușca și să treci mai departe. Și poate că aș fi rămas doar cu gândurile la ea, fără să trec la fapte, dacă nu mi s-ar fi oferit ocazia pe tavă!
sursă HBO
Am descoperit, așadar, fără să vreau, că își lăsase deschis emailul pe calculatorul din casă. Cu mustrările de conștiință de rigoare, am parcurs cu privirea șirului emailurilor. Curiozitatea însă a fost mai puternică… căci două nume se tot repetau: Mădălina și Beatrice. Două nume de femei de care eu nu auzisem vreodată în preajma lui. Deci povestea era mult mai consistentă decât am bănuit eu vreodată!
Așa că mi-am turnat un pahar de vin – eternul companion al serilor mele solitare – și am început să lecturez. Nu am avut răbdare s-o iau de la început de tot, dar corespondența părea că înflorise în timpul relației noastre. Cu ambele. Așa că am deschis la întâmplare când emailurile uneia, când ale celeilalte, când răspunsul lui la ele. Pe scurt, întreținea cu ambele o relație de la distanță, de la biroul meu. Ca să nu se încurce, amândouă femeile primeau aceleași minciuni, aceeași versiune a unei realități pe care o inventa pe măsură ce emailurile veneau și plecau mai des. Mai mult, fetele i-au trimis și poze, nu tocmai decente, din care era destul de evident că nu le era străină epilarea inghinală! Noroc cu vinul care-mi încălzise deja sângele, căci altfel aș fi riscat să-mi curgă sloiuri prin vene și artere.
Am stat și m-am gândit mult dacă să fac ceva și ce anume. Cel mai înțelept, ar fi fost să mă deloghez și să uit totul. Ducă-se! Asta îmi spunea mintea. Însă inima, rănită, pătimașă și furioasă, mi-a spus altceva. Doar o intervenție minoră, invizibilă, cu chip de accident, ar fi fost suficientă cât să-mi arunce definitiv în aer trecutul infam, iar eu să pot zâmbi iar, luminoasă, ca proaspăt ieșită din mâinile cosmeticienei mele preferate 😊.
Și, ușor, ca din nebăgare de seamă, cu câteva click-uri inofensive, am redirecționat Mădălinei toate emailurile de la și pentru Beatrice și… invers! După care a urmat și corecta delogare și sfânta lui blocare pe rețele de socializare și pe telefon. Adio și să fie primit!
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
