Verona, decembrie 2019
„Hi, I am Whoopi”.
Trebuie să zic ceva, nu? Adică omul a fost înzestrat cu darul vorbirii, ceva engleză cred că știu și… ar trebui să am și un nume, bașca un microfon în mână. Doar că nu mi le pot aminti pe niciunele în timp ce Whoopi îmi face semn să iau loc lângă ea. Dio mio, șoptește printre dinți Gianluca, operatorul meu. Îl simt cum înghite și îi prind cu coada ochiului mâna care tremură puțin pe transfocator. Mersi, nu mă ajuți prea mult… Cum mă cheamă, totuși?
Whoopi Goldberg a fost, de departe, cea mai mare vedetă internațională care a onorat cu prezența lansarea Calendarului Pirelli 2020. După rolul Ducesei truculente din Alice în Țara Minunilor pe care l-a jucat pentru ediția 2018, sub obiectivul lui Tim Walker – „de fapt, m-am jucat pe mine însămi”, Whoopi l-a preluat pe cel de prezentatoare a evenimentului care a dezvăluit în premieră Calendarul 2020.
S-a întâmplat la Verona, la începutul lui decembrie. Nu la Paris, nu la New York, nu la Londra, nu la Milano, pentru că doar burgul nord-italian e străbătut și astăzi de fantoma uneia dintre cele mai iconice eroine feminine arhetipale: Julieta. Ea respiră și în iureșul turistic și kitschos care amprentează orașul, având ca epicentru casa și statuia de bronz agresată până la caricatură de gesturile și fotografiile iubăreților de conjunctură, dar și în umbrele care dau târcoale stradelelor evadate din teroarea circuitului mulțimii. Julieta multora e Julieta magneților de frigider, a lacătelor în formă de inimioară și a glumițelor îndoielnice, ceea ce devine firesc pentru un personaj în velele căruia suflă legenda. Julieta altora e lui Baz Luhrmann, a lui Franco Zeffirelli, a lui Berlioz, a lui Ceaikovski, a lui Prokofiev, a lui Gounod. Înainte, însă, Julieta a fost a istoriei și rămâne mereu a lui Shakespeare, cel care i-a picurat pe limbă stropii unora dintre cele mai emoționante replici de iubire din câte există pe lume și în timp.
Interviu cu Paolo Roversi (foto: Mihaela Ionuș) – se vede și Gianluca 🙂
Ea, Julieta generată de textul original, este cea în căutarea căreia pleacă Paolo Roversi, fotograful care a tras lozul câștigător pentru #TheCal 2020. Paradoxal pentru brand-ul pe care îl servește, este primul italian care își pune creativitatea în slujba gigantului condus de Marco Tronchetti Provera. A mai fost Mario Sorrenti în 2012, dar el este asimilat în primul rând spațiului american. Cumva, ca italian, Roversi, era obligat să îmbrace în hârtie fotografică un sâmbure de poveste iscat în această parte de lume.
“Căutarea Julietei a plecat din dragostea mea pentru Italia, pentru acest oraș de care nu mă mai satur, Verona“, mi-a spus.
“De ce nu Dante și Beatrice sau Laura și Petrarca?“, m-am dat cult.
“Pentru că motivul Julietei și a lui Romeo are adresabilitate universală, grație nenumăratelor variațiuni la care a fost supusă. De Romeo și Julieta știe și generația mea, și generația adolescenților de astăzi. Diferă codurile, diferă lecturile, diferă ambalajul, dar povestea blestemată a celor doi e aceeași. Nucleul rămâne.”
Bun, bun, dar unde e Romeo în calendar?
“Cumva, el este”, a zâmbit Whoopi pe sub codițele rasta blonde. “Dacă nu ar fi fost, Julieta nu ar fi fost nici ea ceea ce este. Iar Paolo o caută pe Julieta, însă, dacă te vei uita la fotografii, vei vedea că fiecare protagonistă caută pe altcineva. Pe el, de ce nu?”
Interviu cu Whoopi Goldberg (foto: Mihaela Ionuș)
Julietele lui Paolo Roversi sunt una mai diferită de cealaltă. De la Emma Watson (care, orice ar îmbrăca și în orice ar apărea, tot este Hermione sau Belle)
la Claire Foy (care, orice ar îmbrăca și în orice ar apărea, tot se poate desprinde de Elisabeta a II-a).
De la Mia Goth la Chris Lee și Yara Shahidi, într-o estetică heroin-chic, în care depresia, privirea goală, tânjitul bolnăvicios după un ceva din exteriorul obiectivelor este din nou la mare preț.
Pirelli nu mai este de mult despre femei splendide, bombe sexy, cele mai dorite corpuri ale lumii. Cred că, în istoria recentă a Calendarului, ediția 2015 a lui Steven Meisel a fost ultima care s-a revendicat unei tradiții care a făcut ca The Cal să fie printre cele mai râvnite male collectables ale mapamondului. De la Annie Leibovitz încoace, Calendarul a virat-o intelectual, tezist, militant, narativ.
Pentru a-și sublinia și mai mult abordarea, Roversi a plusat cu un scurt-metraj de optsprezece minute, în care își argumentează căutările sub pretextul unui casting pentru personajul Julietei.
Ea se umple și de farmecul de cantaora al Rosalíei, cea mai recentă muză a lui Almodóvar (“Cum se spune Julieta în limba ta?” “Hhhhhulieta”), și de ambiguitatea căutată a Indyei Moore, primul super-model trans din istorie (într-unele dintre cele mai frumoase poze). Un caz aparte este Kristen Stewart, Romeo grunge, care supra-interpretează (cu lacrimi și f-words) partitura tânărului amorez, ca o declarație identitară și sexuală asumată.
Toate modelele rostesc fragmente din drama lui Shakespeare, cu grade diferite de implicare și persuasiune, într-un alfabet vizual voit descentrat, căutat ezitant, cu mișcări de cameră vădite, schimbări de șarf, sărituri și tăieturi non-canonice. La fel sunt și fotografiile lui Roversi, fidele iubirii lui pentru non-culoare și pentru lipsa aparentă a punerii în scenă. De altfel, un portret al Emmei Watson este reminiscența unuia cu Natalia Vodianova din 2002, în Claire Foy vezi ceva din John Galliano, iar postura Rosalíei are ceva din insolența fotografiilor cu Rihanna din 2016. Ipostazele în civil alternează cu cele în costum, dar schimbarea e doar de recuzită, nu și de atitudine, semn că Julieta (whoever she is, whatever she’s like) stăruiește în fiecare femeie indiferent de loc, bulă temporală sau ID cultural.
Diversitatea dorită de Paolo și de Piergiorgio del Moro, directorul de casting, e cam exterioară. Toate Julietele lui sunt triste, confuze, pierdute, temătoare, debusolate, supărate pe viață. E o ediție foarte politically correct cea din 2020, în care găsim și vedeta de A-list, și starul emergent, și vocea activistă, și personajul controversat, și pe Stella Roversi, fiica fotografului (un unic portret, dar ce portret!) și în care cel puțin la fel de convingătoare sunt clișeele nocturne ale Veronei, care pigmentează această colecție de fotografii și texte. Pirelli a renunțat la formatul clasic și a oferit în acest an un album mult mai comod de mânuit și de studiat, în care intercalate sunt fragmente din scrierile originale shakespeariene.
Adio, dar rămân cu Whoopi (foto: Andreea Berecleanu)
Delegația României la Pirelli 2020: Andreea Berecleanu (Antena 1), Andreea Esca (Pro TV), Mihaela Ionuș (Pirelli România) și Raluca Michailov (Forbes).
Pe câteva le-a rostit, cu farmecul ei nebun, Whoopi Goldberg în deschiderea seratei de gală, la Teatro Filarmonico. Are această femeie o charismă, un umor, o naturalețe care o fac complet irezistibilă, chiar și atunci când alunecă pe deasupra numelor proprii italiene (o problemă recurentă pentru toți non-vorbitorii nativi) sau când se angajează să lălăie cu Paolo Roversi “Buona sera, signorina” într-o afonie hilară și… ușor ridicolă. E, pur și simplu, Whoopi, forever Oda Mae, forever Terri Doolittle, forever Mary Clarence, forever herself. Inclusiv la dinner-ul și dancing-ul de după prezentare, la Palazzo e Giardino Giusti, într-un decor mai italian nici că se poate, printre chiparoși și fresce scorojite, a răspuns la toate interviurile, a stat la toate fotografiile, a zâmbit spre toate telefoanele și i-a făcut fericiți, măcar preț de cinci minute, pe toți cei din jur.
Și pe cameramanul meu, Gianluca. Și pe mine. Hi, I`Marius, it`s such an honor meeting you.
Acest text nu ar fi fost posibil fără sprijinul extraordinar al Pirelli Tyres România.
Citiţi şi
Salutări din Lombardia, Veneto și Puglia
“Femeia pe care trebuie să o știm” – trimite-ne povestea ei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
