Deviza porcilor din „Ferma animalelor” de George Orwell poate răspunde foarte concis întrebării Anei de 14 ani: „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”.
Romanul lui Orwell, publicat în august 1945, reflecta, generic fiind spus, evenimentele din Anglia acelei vremi. Or, în 74 de ani Anglia a reușit să se spele de „modul în care indiferența, răutatea, ignoranța, lăcomia și miopia distrug orice posibilitate a unei utopii”? Îmi vine greu să cred, la fel de greu cum îmi este să înțeleg acea mentalitate occidentală despre care se tot vorbește.
Ferice de ei, dacă spun că au reușit, dar mă îndoiesc că într-adevăr și-au egalizat (toate) șansele.
Daniel David, pe care am avut șansa de a-l asculta într-o conferință, semănă uneori cu un vizionar.
„Pentru ca România să poată distruge mecanismele comuniste în care s-a blocat, trebuie ca generația actuală care ocupă funcțiile cheie în societate să dispară.” Adică cum? Să se năruie precum Castelele de Nisip?
Mecanismele în care ne-am blocat nu-s din vremea comunismului. Cu riscul de a greși, spun că ar trebui să mergem mai în urmă, cât de în urmă nu știu. Însă e greu de crezut că bagajele pe care fiecare generație le poartă sunt cu totul și cu totul diferite. Mi-e greu să cred că mentalitatea comunistă n-a avut ca sursă și ceva dinaintea ei.
Schimbarea nu se petrece, așa, hocus-pocus, iar dictonul „schimbarea începe cu tine” rămâne un simplu deziderat dacă doar tu te schimbi.
Dacă Ana dumneavoastră, Ioana Stăncescu, nu știe ce înseamnă ca youtuber-ul ăla să fi avut vreo pilă, vi se datorează și pentru asta vă felicit. Neștiința ei spune ceva despre ea, însă în primul rând spune ceva despre dumneavoastră. Spune că nu „ați umblat cu pile”. Indiferent cât de mult se auto-educă ăștia mici pe Internet, familia și grupul social din care fac parte își pun amprenta, că vrem sau nu s-o recunoaștem, la un moment dat ceva transpare din gândirea bunicilor, părinților ș.a., pentru că cei șapte ani de acasă nu-s chiar un mit.
Nu știu dacă generația actuală este mult mai educată, având în vedere că se auto-educă pe Internet, pentru că nu pot să nu mă întreb cine stă să le filtreze informațiile de pe Internet. Știu că aici este o cu totul și cu totul altă discuție, lungă și relativ complicată, ce vreau să spun este că lumea Internetului în care ei se auto-educă, da, poate fi „cea mai bună dintre lumile posibile”, vorba lui Leibniz, însă rămân deocamdată pe aceeași undă cu Voltaire și refuz să cred că Internetul este cea mai bună cale de auto-educație.
„Copiii europeni din ziua de azi sunt cei care cresc cu dreptul de a spune nu.” Și eu am avut și am încă dreptul de a spune nu. Și părinții mei, și bunicii… dar una e să ai dreptul, alta e să se manifeste dreptul ăsta al nostru.
De multe ori aud cum că acum avem dreptul, spre deosebire de vremea comunismului, la liberă exprimare. Habar n-am, da, cred că avem, dar cei care ar trebui să vorbească, pentru că au acest drept, nu? N-o fac. Și aproape tot ce aud „liber exprimat” seamănă cu o troacă de porci. Sunt liberi să-și exprime, ce? Nu mai înșir exemple pentru că le cunoașteți fiecare ori din media ori din viața voastră de zi cu zi.
Ana face parte dintr-o altă generație, deocamdată nu știe ce înseamnă să ai pile și, cum am mai zis, bravo ei și bravo familiei, dar Ana e reprezentativă pentru generația ei? Ca Ana să fie reprezentativă ar însemna ca toți părinții adolescenților de vârsta Anei să fie ca mama Anei. Și nu-s. Ori atâta timp cât vor mai fi părinți „care-și cresc copiii cu pile”, vor exista copii altfel decât Ana. Și astfel se va perpetua „sprijinul, ajutorul (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj” cum spune DEX-ul, pentru că, da, pentru cei care nu știau, cuvântul pilă există în DEX, ori și asta spune ceva!
Așa-i, nu, nu trebuie să „așteptăm, cu mâinile în sân, să moară ”ăștia” de la putere”, dar ce să facem? Pentru că nu spuneți decât că trebuie să vină la conducere o generație formată în mediu democratic, da, trebuie, multe trebuie, dar mai exact ce să facem până atunci?
Să ne lucrăm grădina, cum ne îndemna Voltaire? Să ne trimitem toți, dar TOȚI copiii „afară” pentru a crește într-un mediu democratic? În cea mai bună dintre lumile posibile poate ar fi posibil asta, însă depășește mult gândirea și posibilitățile noastre. Și bine că nu există, pentru că cea mai bună dintre lumile posibile, una în care absolut toți copiii noștri ar pleca afară să se educe, ar fi una rea pentru cei care rămân.
Imaginați-vă cum se întorc „acasă” toți copiii ăștia educați și ne găsesc pe noi, cum? Și noi? Atunci? Păi, simplu, nu? Noi atunci vom întreba continuu „adică cum”?
Pe Simona o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
