Victor și Victoria sunt fericiți. De fapt, aparențele sunt aproape întotdeauna înșelătoare, sunt poate fi foarte ușor înlocuit cu par, iar apoi, de la prezent până la trecut nu-i decât un pas. Așa că, Victor și Victoria fuseseră fericiți. C-așa-i în viață!
***
Doi ochi albaștri. Pe când era în ultimul an de facultate, Victor greșise sala de curs și intrase în sala vecină. Derutat, fâstâcit, pentru că în sală erau numai fete, zărise în prima bancă doi ochi albaștri ce se uitau insistent spre el. Ochii aceia pur și simplu îl hipnotizaseră. Ieșise în grabă, însă, după câțiva pași, se întorsese și, emoționat, așteptase până când s-a terminat cursul. N-a fost greu s-o convingă pe Victoria să-i dea numărul de telefon, întotdeauna știuse cum să cucerească o femeie.
Inițial, crezuse că e doar un nume pe lista lui de cuceriri. Nici măcar nu-i salvase numele în telefon, în dreptul numărului ei de telefon trecuse „doi ochi albaștri”.
***
Iată-i însă peste zece ani: căsătoriți, cu doi copii, prizonieri ai rutinei. O vreme, fuseseră fericiți, dar acum rezervele de dragoste, răbdare și înțelepciune se terminaseră. Doi ochi albaștri? Dar câte femei nu au doi ochi albaștri? Femei brunete, femei roșcate, femei blonde și, mai ales, femei tinere, mult mai tinere decât Victoria. Brusc, Victoria are din ce în ce mai multe defecte.
Când doi oameni care se iubeau în trecut foarte mult – sau cel puțin așa mărturiseau – aleg calea războiului conjugal, apar, din păcate, reproșurile: ba că ea este rispitoare, ba că el este obsedat ca totul să fie perfect; ba că ea e prea posesivă, ba că el e prea indiferent. Săgeți de ură, cuțite verbale se aruncă din ambele părți, pentru că oameni ce odinioară erau aliați, se transformă deodată în adversari și scot la înaintare tot arsenalul de jigniri și insulte. Ea îl acuză pe el, el o acuză pe ea, fiecare e convins că are dreptate.
Sunt conștienți că greșesc, dar nu le mai pasă, trebuie să stabiliească neapărat o ierarhie: care-i învinsul și care-i învingătorul? Fețele lor odată zâmbitoare, senine, sunt acum schimonosite de nervi, mânile sunt încleștate, ochii sunt plini de ură.
A doua zi? A doua zi își pun masca pe față și apar zâmbitori în fața celorlalți. Așteptând o nouă confruntare, își pregătesc argumentele și contraargumentele.
Victoria – fără să știe când, fără să știe cum – se transformase într-un robot, uitase să fie femeie. Este un robot care îndeplinește sarcini. Nimic nu mai este suficient: casa nu este suficient de curată, mâncarea nu este suficient de bună, salariul ei nu este suficient de mare, copiii nu sunt suficient de bine îngrijiți. Totul trebuie să fie perfect.
Victor? Victor este un om harnic, nimeni nu poate să nege acest lucru. Muncește de dimineața până seara, strânge bănuț cu bănuț pentru familia lui. Totuși, nimeni nu-i ceruse vreodată să se sacrifice, tot ce voiau de la el era să le fie alături, să nu piardă primul zâmbet al copiilor, primul cuvânt, prima zi de grădiniță, prima zi de școală.
Pe zi ce trece, se înstrăinează tot mai mult unul de celălalt, însă niciunul nu mai poate controla acest bulgăre de ură care se rostogolește și devine pe zi ce trece tot mai mare. C-așa-i în viață…
Citiţi şi
Ce au în comun Trump, Putin și Georgescu
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
