Adevărul despre refugiați

1 October 2017

Lilia CalanceaVăd că v-aţi liniştit la subiectul cu refugiaţii… Demult nu mai doare pe nimeni sufletul după ei. I-aţi uitat. V-au plictisit. Aţi găsit subiecte mai interesante. Salvaţi lumea din alt colţ?

Valuri în cană smălțuită, câteva zile, ca să arătăm că ne doare fierea şi pancreasul pentru nenorociţii lumii, apoi trecem la rutina noastră.

Şi asta e foarte firesc, de altfel, dacă nu m-ar amuza impulsul turmei.

Hai, că va aduc eu nişte noutăţi, pe care nu au cum s-o facă nici măcar jurnaliştii. Din locurile unde n-ai cum să scapi de ei, îi vezi în fiecare zi, interacţionezi, îi urmăreşti, comunici şi spui „bine aţi venit” la 100 de refugiaţi noi, zilnic veniţi pe insula Kos.

Noutăţile sunt bune. Mai ales, pentru refugiaţi. Cu ajutorul banilor ONU, ei sunt cazaţi şi hrăniţi în containere pe pământurile generoase ale Greciei. Toată ziua stau pe net sau se joacă cu telefoanele. Seara, cânta şi dansează. Uneori, se bat între ei. Bărbaţii, căci femeile se ocupă de copii. Familiile cu mai mulţi copii sunt cazate chiar în apartamente cu toate condiţiile + 400 euro pe lună. Dar… sunt şi mofturoşi. Chiar ieri o femeie cu doi copii a revenit la containere pentru că… în apartament, susţine dumneaei, sunt fantome.

refugiati

Evident că e o chestie şmecheră la mijloc. În containere viaţa e mai comodă. Te hrănesc de trei ori pe zi, ai asistenţă medicală la orice oră, haine, mâncare şi pamperşi + 400 euro. Altă socoteală… Apropo, cumnată-mea câştigă 600 euro pe lună – manager-ul aeroportului (asta pentru comparaţie cu băştinaşii pe al căror cap stau refugiaţii, de trei ani, zi de zi).

Ieri, la punctul medical a venit un refugiat cu… mânerul uşii containerului ascuns în sân.

-De ce? l-au întrebat grecii prudent.

-De-asta, a răspuns omul gospodar, pentru că în timp ce mă consultaţi aici, vin alţii ca mine. Ei pot să-mi ocupe containerul. Dar dacă n-ai mânerul, cum să deschizi uşa? Mai greu. N-o să reuşească până mă întorc eu.

Un gardian într-un campus de refugiaţi câştigă 1.200 euro (bani mari pentru Grecia). Şi nu are nimic de făcut decât să-i privească. Poliţia e pe loc. Puţine riscuri, salariu mare, dar… nu rezistă nimeni mai mult de o lună, pentru că… pute. Infernal.

Apă caldă, săpun, şampon, schimburi… totul este. Dorinţa de a se spăla nu-i. Şi nici nevoie de civilizaţie.

Guest post by Lilia Calancea

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Un om fără viitor e de plâns la 20 de ani. După ce a trecut de jumătatea vieții e de plâns dacă nu are trecut

Pentru toate femeile de 60+, pardon, pentru toate femeile :)

Cum am ajuns noi aici?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro