Nu a fost nevoie de un spaţiu prea mare şi nici de instrumente sofisticate ca două românce să spună poveştile lumii. Au avut nevoie doar de câteva trupuri, de vopsea şi de un metru pătrat de perete, pe care au desenat omul în natura lui simplă, firească, universală. Ne-au desenat rădăcinile. Ne-au reamintit că în fiecare dintre noi există aceleaşi puncte de reper, indiferent că trăim aici, în triburile Africii, pe ţărmurile Americii de Sud sau pământurile Japoniei.
Omul este acelaşi pretutindeni. Crede în cercuri şi în simboluri, în legăturile de sânge, în maturizare, în forţa vindecătoare a apei, în soarele care dă viaţă pământului, în muzică. Nimic nu s-a schimbat de la începuturile lumii şi până acum şi acesta este şi mesajul pe care au vrut să ni-l transmită Manuela Vulpescu şi Corina Olaru prin intermediul proiectului lor, “Un metru pătrat de rădăcini”. Iar dacă omul de acum s-a schimbat, atunci e neapărată nevoie să îşi amintească, prin hăţişul viziunilor despre viitor, că trunchiul are nevoie şi de sevă, nu doar de aer.
“Toate formele de organizare socială există în oamenii care le alcătuiesc. Nimic nu stă pe loc, oricât ar fi sângele de îngroşat”.
SWARTE este imaginaţie care prinde formă. Prin intermediul acestui concept şi al proiectului “Un metru pătrat de rădăcini”, româncele noastre sunt incluse în galerii de artă internaţionale şi primesc premiu după premiu.
“Tradiţia şi modernitatea se ciocnesc continuu. Aceiaşi care ţineau în mână un telefon acum câteva ore iau o piatră sculptată şi intră în pădure. Supravieţuitorii de pretutindeni au ales libertatea, pe care au pus-o mai presus de sisteme”.
Cele două au câştigat două premii la All Women Art Competition – premiul 2 pe întregul concurs şi premiul 1 la categoria Mix Media. La competiţia organizată la Florida, în ianuarie 2013, au participat 909 lucrări din întreaga lume.
“Există o singură religie mare care decide asupra a tot ce se întâmplă: schimbarea”.
Proiectul a fost lansat pe 8 ianuarie. Între 22 martie şi 22 mai, la Stuttgart, va avea loc o nouă expoziţie.
“Timpul se juca cu el. Se uita în oglindă direct la sufletul său şi şi-a dat seama că vedea doar finalul unei ere.”
Fotografia de mai sus a fost publicată de directorul Galeriei Saatchi din Londra într-o colecţie personală dedicată tinerilor artişti.
“Muzica este expresia emoţiilor, a suferinţei sau a fericirii. Este amprenta spirituală a celui care o cântă, întreaga sa identitate. Câteodată funcţionează ca un medicament. Poate deschide o uşă care dă dintr-o lume în alta”.
Manuela şi Corina spun despre proiect că ideea le-a venit într-un moment de răgaz. Jucau un joc folosindu-se de valorile capitalismului. S-au oprit pentru câteva clipe, gândindu-se la esenţa adevărată a omului. Şi-au dat seama că pot trece prin toate etapele istoriei prin intermediul câtorva tehnici simple – pictura pe corp, fotografia şi povestea. Au lăsat culorile, simbolurile şi emoţiile să vorbească. La fel am făcut şi noi, pentru a vă face cunoştinţă cu două femei pe care nu mai vrem să le scăpăm din ochi. Şi cărora le mulţumim că au grăit pe limbajul sufletului nostru.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
