Joel și Ethan Coen? Niște tipi inteligenți, progresiști, infiltrați în sistemul mercantil hollywoodian, iată un posibil răspuns pentru a ne lămuri cine sunt moștenitorii (alături de Woody Allen și Todd Haynes) epocii de aur ai cinematografului în stare să onoreze a șaptea artă, neocolind cinema-ul popular. Frații Coen figurează printre cineaștii de marcă ai vremurilor noastre, iar recentul lungmetraj – Hail, Caesar! – este la fel de ambițios ca și celelalte producții ale acestui binom artistic (No Country for Old Men, Inside Llewyn Davis, Big Lebowski, Fargo). Realizată cu multă virtuozitate, pelicula devine o narațiune deconcertantă, care ne poartă prin tumultuosul cotidian al anilor ’50. Întreaga peliculă este cronica unei singure zile din viaţa unui responsabil cu rezolvarea discretă a problemelor delicate, care apar într-un studio de producţie de film, de la Hollywood.
Eddie Mannix (Josh Brolin) este producătorul-șef/„the fixer” al studioului de film Capitol Pictures (aluzie la MGM), el are în grijă şi în lucru o supraproducţie. Acest erou (a existat cu adevărat, fiind deja interpretat de Bob Hoskins în Hollywoodland) este înțepenit între numeroasele probleme iscate în interiorul studiourilor de fim. Dar, când o vedetă este răpită, el trebuie să achite repede răscumpărarea. Mannix este o persoană rece, distantă și severă; în mare parte din timp, îl regăsim la confesionalul bisericii catolice. Sarcinile sale sunt precise: să păstreze aura de vedetă/star a actorilor, să mențină condițiile optime pentru realizarea producțiilor (să respecte datele cu caracter documentar ce țin de istoria religiilor și a credințelor) și să întrețină o relație amiabilă cu presa. Într-o zi de muncă, ce pare a depăşi 24 de ore, el trebuie să dea de urma lui Baird Whitlock (George Clooney), un actor egocentric și închinător la Bachus, răpit de o celulă de scenariști comuniști (!) în timpul turnării unei superproducții cu caracter istoric (Ave, Cesar! – o adaptare cinematografică după Biblie, realizată în Technicolor).
Mannix trebuie să remedieze problemele de imagine ale actorului de western Hobie Doyle (Alden Ehrenreich), care va interpreta, pentru întâia dată, un rol de june-prim într-o melodramă de Laurence Laurentz (Ralph Fiennes). Și tot Eddie Mannix, patriarhul din Los Angeles, trebuie să rezolve situația copilului (încă nenăscut) nelegitim al starletei de balet (acvatic) DeeAnna Moran (Scarlett Johansson), să furnizeze informații potrivite gemenelor jurnaliste Thora și Thessaly Thacker (Tilda Swinton), cu discreție, spre a nu agita prea multe valuri printre aceste „cruciate” cu penița înmuiată în acid.
Noua comedie a fraților Coen dospește idei magistrale, pe care le retopește și le servește publicului garnisite cu deja cunoscutele lor „obsesii”: amestecul genurilor. Așadar, în Hail, Caesar!, regăsim melodramă, peplum (film cu subiect inspirat din istoria antică), trecând prin western și comedii muzicale. Întreg filmul este plasat în epoca de aur a „uzinei de vise”/ Hollywood și redă cu fidelitate atmosfera acelor ani. Regăsim scene care re-constituie tehnicile de turnaj din acea perioadă, coregrafie și balet subacvatic (expert consultat Mesha Kussman), cascadorii ecvestre (Tad Griffith), step (Christopher Gattelli), toate asamblate într-o producție ce reunește nume sonore ale Hollywoodului. Simbioza este realizată și cu aportul colaboratorilor recurenți ai fraților Coen: Roger Deakins pentru imagine, Jess Gonchor pentru decoruri, Mary Zophres la costume și Carter Burwell pentru muzică, restabilind acel echilibru atât de necesar celei de-a șaptea arte.
Hail, Caesar! Este o declarație de dragoste pentru anii glorioși ai cinematografiei; nu ocolește, defel, cinismul realizatorilor și nu face concesii prezentării unui sistem cvasi-despotic. Producția ce se constituie ca punct central (Ave, Cesar!) este o delicioasă tartă- (voit) kitsch, cu personaje care nu respectă adevărurile și realitățile istorice, în care figurația face corp comun cu starurile pline de toane și de vicii. Pentru îndulcirea situației, realizatorii au umplut întreaga producție cu mult farmec și eleganță, multiplicând jocul. Astfel, putem sesiza cu ușurință severitatea lui Mannix, dar și bufonadele (adesea involuntare) adiacente acestui colos-Hollywood. A rezultat un film bogat, care oferă privitorilor un spectacol absolut, realizând în egală măsură un tur de forță. Cineaștii livrează publicului opera (aparent) anti-comercială (scenariul oferă linia directoare) etalând hegemonia artistică și controlul marilor case de producție. În acest mod, se poate observa maniera în care filmele erau vândute: afișul promoțional (soft power marca Hollywood) făcea din ridicarea personajului interpretat de George Clooney elementul central, chiar dacă nu era vorba decât de o intrigă oarecare. Bazându-se pe faima actorilor din distribuție (de la Josh Brolin la Jonah Hill, trecând pe la Channing Tatum, Frances McDormand și excelând cu McDormand), filmul este grevat de dialoguri cvasi-absurde, unite cu elocvența unor gaguri vizuale, favorizând emoționarea spectatorului. Peregrinările lui Eddie Mannix relevă cotidianul anilor ’50 (inclusiv „Războiul Rece”/Est-Vest). Debutul unui actor de western (incapabil să rostească corect câteva replici), catapultat fără voia lui într-o melodramă cu pretenții de sofisticare, nazurile unei „sirene” a baletului nautic se armonizează perfect cu numerele reale dansante din comediile muzicale și creează o veritabilă pastișă a cinemaului din epoca anilor ’50. Virtuozitatea actorilor se inserează perfect în intriga scenariului. Tușele umoristice sunt făcute cu minuțiozitate, fragmentele operei se-nlănțuiesc fără să semene între ele, dar rămân fluide, decupajul și montajul sunt realizate cu măiestrie, oferind detalii și coerență unei opere bogate în idei.
Pe tot parcursul (1h46 min) – sub egida comediei – o miriadă cu tematică sociologică, economică și tehnologică se-nfățișează în culori puternice. Chiar dacă nu evită să prezinte instabilitatea unei epoci încleștate (megalomania din studiouri a dus la autodistrugere), Hail, Caesar! rămâne o producție jubilatorie. Amestacând fondul autenticității (majoritatea protagoniștilor are corespondenți printre personalități ale epocii: Richard Burton, Deborah Kerr, Gene Kelly, George Cukor, Ernst Lubitsch, Esther Williams), puțină nebunie artistică, tipic coeniană (aspectul homo-erotic din numărul de step realizat de Channing Tatum și camarazii lui), filmul propune un diverisment de-o mare bogăție și libertate de idei, aducând, deopotrivă, un omagiu lumii cinematografice (expunând și ceea ce ea are mai frivol), dar și o satiră (ca o dojană).
Privirea fraților Coen asupra Hollywoodului este – cu certitudine – satirică, dar binevoitoare. Se simte că realizatorii și invitații lor sunt mai degrabă amuzați să redescopere o epocă revolută, fără ochelari 3D și fără efecte speciale, o lume a paietelor și-a sclipiciului, în care se trudea din greu. Altfel spus: „Would that it were so simple.”
Regizor: Joel Coen, Ethan Coen
Scenarist: Ethan Coen, Joel Coen
Operator: Roger Deakins
Producător: Tim Bevan, Ethan Coen, Joel Coen, Eric Fellner
Producător executiv: Robert Graf
Monteur: Ethan Coen, Joel Coen
Distribuţia:
Josh Brolin (Eddie Mannix)
George Clooney (Baird Whitlock)
Ralph Fiennes (Laurence Lorenz)
Channing Tatum (Burt Gurney)
Jonah Hill (Joseph Silverman)
Tilda Swinton (Thora Thacker /Thessaly Thacker)
Dolph Lundgren (Submarine Commander)
David Krumholtz (Communist Screenwriter)
Christopher Lambert (Arne Slessum)
Scarlett Johansson (DeeAnna Moran)
Frances McDormand (C.C.Calhoun)
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Portret de țară în pragul tulburelului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
