Trec în grabă pe lângă piaţă şi prima tarabă e cea cu fructe şi verdeţuri. Miroase înţepat şi proaspăt a mărar tânăr şi-mi dau lacrimile de atâtea amintiri. O văd pe bunica-mea aplecată peste postavă, frământând turtă, nelipsită lângă mâncarea ei de fasole cu mărar şi castronul cu murături, o văd pe mama culegând şi spălând mărarul, punându-l în borcane în straturi de sare, ca să avem pentru iarnă, pentru mâncarea de mazăre cu pui sau cu bucăţi de carne de porc afumate. Mama râde, zice c-o să-mi facă o ciorbă de cartofi de o să mă ling pe bot. Ştie că o detest şi încearcă să mă necăjească. Atunci mă supăram, acum îmi înfloreşte un zâmbet nostalgic şi mă năpădesc multe aduceri aminte.
E foarte curios cum mă regăsesc tot mai mult în mama, cum un miros mă duce cu gândul la ea, cum o adiere de vânt care-mi răvăşeşte părul şi gândurile îmi amintesc de degetele ei frământând delicat capul meu în prada migrenelor, cum o linguriţă de dulceaţă îmi aminteşte de după-amiezile când înveleam clătitele îndopate cu dulceţurile din cămara ei mereu plină.
Acum câteva luni m-am tuns mai scurt decât o făcusem în ultimii ani şi, trecând pe lângă oglindă, pentru câteva fracţiuni de secundă, am tresărit: eram eu sau mama? L-am întrebat într-o zi pe nepotu-meu de cinci ani cine e în poza pe care o prietenă mi-a asamblat-o într-un delicat decupaj. Eşti tu, mi-a zis el convins. E o poză cu mama de când avea 17-18 ani; are părul strâns la spate într-o coadă groasă răsucită într-un coc lejer. Avem aceeaşi privire gravă când ne preocupă ceva, acelaşi râs sonor când ne bucurăm mărunt şi fără socoteală.
Când mi se întâmplă să mănânc floricele, îmi amintesc de castroanele pline pe care ni le făcea mama în după-amiezile de iarnă când veneau prietenele pe la noi. Şi cum ne descosea ea şi ne dădea sfaturi, în materie de iubiţi, sfaturi care ne făceau să ne tăvălim de râs. Prietenele mele o adorau pentru că era directă, fără toată broderia de cuvinte pe care o avem noi, mamele de azi, pline ochi de îndrumările psihologilor despre cum să ne comportăm cu copiii noştri. Ne spunea clar unde şi de ce să nu-i lăsăm pe băieţi să ne pună mâinile, ce să nu acceptăm în ruptu’ capului, ce să apreciem cel mai mult într-un băiat, cum să-l trimitem de unde a venit dacă dă semne de mitocănie şi proastă creştere. Habar n-avea mama ce e aia comunicare, dar ştia s-o facă mai bine decât orice comunicator de profesie.
Azi, aceleaşi sfaturi le dă şi nepoţilor, şi ei au aceeaşi reacţie pe care o aveam noi: se tăvălesc de râs.
Încrucişăm braţele în acelaşi fel când încercăm să protestăm, ţuguiem buzele în aceeaşi manieră când suntem concentrate, ni se încruntă aceeaşi linie pe frunte când ne enervează o nereuşită. Cele ce mă enerva în trecut la mama le descopăr uşor, uşor la mine. Mă bucur că am acelaşi obicei ca al ei, pe care l-a păstrat şi azi, ori de câte ori ne întoarcem acasă: să ne gătească tot ce ştie că ne place, să-şi petreacă zile în bucătărie pregătind şi mângâind cu dragostea ei de mamă toate bucăţele destinate nouă, să ne facă să ne simţim „copii acasă”, chiar dacă avem şi noi casele noastre, copiii noştri.
Am aproape de casă o fabrică de pâine şi patiserie şi, în fiecare seară, la ora opt, aroma cozonacilor, a brioşelor şi a plăcintelor trezesc în mine amintiri dragi şi preţioase. Spre dimineaţă, devreme, când încă e beznă afară, aerul aduce până la mine aroma caldă a pâinii şi-mi amintesc când mă întorceam de la şcoală şi miroseam de la poarta casei aceeaşi aromă de miez moale şi coajă crocantă ascunse sub ştergar.
Copiii mei, la fel ca mine la vârsta lor, primii paşi pe care-i fac când intră în casă seara sunt în bucătărie. Să adulmece, să cerceteze, să-şi întindă pe toată faţa zâmbete de mulţumire când găsesc în oală mâncarea lor preferată.
Acum ştiu că merg pe urmele paşilor mamei mele, că nu mi-au fost niciodată mai dragi urmele lăsate de ea prin vieţile noastre. Şi-i mulţumesc din toată inima pentru iubirea, grija şi dăruirea cu care ne face să ne simţim lângă ea, mereu copii.
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
