Fluturii din stomac te-au așteptat în stare latentă zeci de ani. I-ai trezit doar cu-o privire. Cu zâmbetul tău ștrengar m-ai cucerit și prima oară și-acum, căci vârsta nu a făcut decât să te transforme dintr-un băiat seducător intr-un bărbat irezistibil.
Ani de zile n-am lăsat pe nimeni să m-atingă, nimeni nu m-a ținut de mână măcar, fiindcă te-am așteptat să faci tu asta. Pe soțul meu l-am urât, nu l-am lăsat să se-apropie de mine decât foarte târziu, deși l-am simțit și îl simt îndrăgostit și-acum. Am rămas însărcinată printr-un amalgam de întâmplări. Ceasul biologic, el care mă iubea și tu care n-apăreai de nicăieri. Așa gândeam atunci, la 20 și-un pic de ani.
Dacă pe tine nu te puteam avea, îmi doream obsesiv un copil care să-ți poarte prenumele și pe care să-l cresc singură și asupra căruia să revărs toată dragostea pe care o păstrasem pentru tine. Iar el își dorea unul pentru că mă iubea și așa credea c-o să fiu a lui pentru totdeauna.
Când am rămas însărcinată și i-am spus ce-mi trece prin cap, nu i-a păsat. I-am explicat că nu-mi doresc să-mpart viața cu el și că doar pe tine o să te iubesc mereu. Și-a dorit să se căsătorească cu mine, sperând într-o minune care-o să schimbe asta. Ai lui au înțeles imediat că-i doar o convenție și-au încercat să ne-ndepărteze unul de celălalt. Dar el mă adora și și-a pus familia la colț. M-a luat de mână și-a fugit cu mine cât mai departe de ei. Nici acum nu vrea să-i vadă, deși poate-n sinea lui a-nțeles c-aveau dreptate.
Isabelle Huppert © Carole Bellaïche
Mi-a jurat c-o să mă facă să te uit. M-a iubit mult, mă iubește, ne-am obișnuit unul cu celălalt, dar am păstrat întotdeauna distanța aceea care să-i dea de-nțeles că n-a reușit să-ți ia locul în inima mea. De nimic nu se teme mai mult decât de prezența ta în apropierea mea. Mă-ntreabă uneori dacă mă mai gândesc la tine. Și iau asta ca pe-o pedeapsă. Și tac. Nu pot să-l mint. Și-l doare, știu. M-am străduit să-l fac fericit. Spune mereu că este. Merită asta. Eu nu-l merit pe el. Sunt o ticăloasă. Dar cumva și-a asumat. Oare care dragoste a fost mai puternică: a celui care a renunțat la toți cei din jur pentru iubirea vieții lui sau a celui care a avut o iubire la picioare și-a alergat cu sufletul legat la ochi către-o alta, o viață întreagă?
Ți-amintești cum, copii fiind, întindeam inconștienți mâinile peste fereastra vagonului s-atingem ramurile copacilor așezați de-a lungul căii ferate? Dacă arborii n-ar fi fost toaletați cu grijă, am fi putut rămâne schilodiți, dar nu ne păsa. Cam așa mi-am atârnat eu mâinile și sufletul printre spațiile înguste ale coliviei în care-am stat căsătorită, așteptând ani la rând să treci și să te-ating măcar c-o privire. Nu mi-a lipsit nici confortul, nici dragostea unui cămin frumos întemeiat. Dar mi-ai lipsit tu. Mi-ai umblat desculț prin gânduri mereu și cu tine-n suflet am găsit motiv sa mă ridic după fiecare piedică și să merg înainte zâmbind, chiar dacă drumul ducea către nicăieri.
Eu pe tine te-am dorit întotdeauna și te vreau acum mai mult ca niciodată. Ai fost și ești nebunia mea și azi suntem la doar un pas unul de celălalt. E târziu să te mai am doar pentru mine, dar m-asiguri zilnic că nu-i prea târziu să-mi fii aproape. Știam că va veni clipa asta, chiar dacă acum stau înghesuită-ntr-un colț al inimii tale, mi-e de-o mie de ori mai cald și mai bine acolo, decât bătând deznădăjduită la poarta ei ferecată.
Îmi paralizezi simțurile la fiecare mesaj pe telefon. Am realizat, când te-am simțit alături, că n-aș ști ce să fac cu tine. Toate planurile bine ticluite atâta vreme, toate detaliile potrivite cu grijă în mintea mea s-au spulberat sub umbra privirii tale. Mi-ai transformat toate sentimentele în baloane de săpun. Mi-am dat seama că te cunosc de-o viață, însă nu știu mai nimic despre tine. Te las să mă-nveți, însă. Arată-mi ce să fac cu tine, dacă te am. Fiindcă te vreau. Strânge-mi palmele în jurul tău și-nvață-mă cum să te modelez ca pe-un lut. Să-mi iasă din mâini cea mai reușită dovadă de iubire pe care-ai putea-o simți. Un monument care să domine mai ceva ca statuia libertății peste New York-ul întortocheat al inimilor noastre. Un monument al fericirii.
Crys
Continuarea poveștii de aici, aici și aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
