Fluturii din stomac te-au așteptat în stare latentă zeci de ani. I-ai trezit doar cu-o privire. Cu zâmbetul tău ștrengar m-ai cucerit și prima oară și-acum, căci vârsta nu a făcut decât să te transforme dintr-un băiat seducător intr-un bărbat irezistibil.
Ani de zile n-am lăsat pe nimeni să m-atingă, nimeni nu m-a ținut de mână măcar, fiindcă te-am așteptat să faci tu asta. Pe soțul meu l-am urât, nu l-am lăsat să se-apropie de mine decât foarte târziu, deși l-am simțit și îl simt îndrăgostit și-acum. Am rămas însărcinată printr-un amalgam de întâmplări. Ceasul biologic, el care mă iubea și tu care n-apăreai de nicăieri. Așa gândeam atunci, la 20 și-un pic de ani.
Dacă pe tine nu te puteam avea, îmi doream obsesiv un copil care să-ți poarte prenumele și pe care să-l cresc singură și asupra căruia să revărs toată dragostea pe care o păstrasem pentru tine. Iar el își dorea unul pentru că mă iubea și așa credea c-o să fiu a lui pentru totdeauna.
Când am rămas însărcinată și i-am spus ce-mi trece prin cap, nu i-a păsat. I-am explicat că nu-mi doresc să-mpart viața cu el și că doar pe tine o să te iubesc mereu. Și-a dorit să se căsătorească cu mine, sperând într-o minune care-o să schimbe asta. Ai lui au înțeles imediat că-i doar o convenție și-au încercat să ne-ndepărteze unul de celălalt. Dar el mă adora și și-a pus familia la colț. M-a luat de mână și-a fugit cu mine cât mai departe de ei. Nici acum nu vrea să-i vadă, deși poate-n sinea lui a-nțeles c-aveau dreptate.
Isabelle Huppert © Carole Bellaïche
Mi-a jurat c-o să mă facă să te uit. M-a iubit mult, mă iubește, ne-am obișnuit unul cu celălalt, dar am păstrat întotdeauna distanța aceea care să-i dea de-nțeles că n-a reușit să-ți ia locul în inima mea. De nimic nu se teme mai mult decât de prezența ta în apropierea mea. Mă-ntreabă uneori dacă mă mai gândesc la tine. Și iau asta ca pe-o pedeapsă. Și tac. Nu pot să-l mint. Și-l doare, știu. M-am străduit să-l fac fericit. Spune mereu că este. Merită asta. Eu nu-l merit pe el. Sunt o ticăloasă. Dar cumva și-a asumat. Oare care dragoste a fost mai puternică: a celui care a renunțat la toți cei din jur pentru iubirea vieții lui sau a celui care a avut o iubire la picioare și-a alergat cu sufletul legat la ochi către-o alta, o viață întreagă?
Ți-amintești cum, copii fiind, întindeam inconștienți mâinile peste fereastra vagonului s-atingem ramurile copacilor așezați de-a lungul căii ferate? Dacă arborii n-ar fi fost toaletați cu grijă, am fi putut rămâne schilodiți, dar nu ne păsa. Cam așa mi-am atârnat eu mâinile și sufletul printre spațiile înguste ale coliviei în care-am stat căsătorită, așteptând ani la rând să treci și să te-ating măcar c-o privire. Nu mi-a lipsit nici confortul, nici dragostea unui cămin frumos întemeiat. Dar mi-ai lipsit tu. Mi-ai umblat desculț prin gânduri mereu și cu tine-n suflet am găsit motiv sa mă ridic după fiecare piedică și să merg înainte zâmbind, chiar dacă drumul ducea către nicăieri.
Eu pe tine te-am dorit întotdeauna și te vreau acum mai mult ca niciodată. Ai fost și ești nebunia mea și azi suntem la doar un pas unul de celălalt. E târziu să te mai am doar pentru mine, dar m-asiguri zilnic că nu-i prea târziu să-mi fii aproape. Știam că va veni clipa asta, chiar dacă acum stau înghesuită-ntr-un colț al inimii tale, mi-e de-o mie de ori mai cald și mai bine acolo, decât bătând deznădăjduită la poarta ei ferecată.
Îmi paralizezi simțurile la fiecare mesaj pe telefon. Am realizat, când te-am simțit alături, că n-aș ști ce să fac cu tine. Toate planurile bine ticluite atâta vreme, toate detaliile potrivite cu grijă în mintea mea s-au spulberat sub umbra privirii tale. Mi-ai transformat toate sentimentele în baloane de săpun. Mi-am dat seama că te cunosc de-o viață, însă nu știu mai nimic despre tine. Te las să mă-nveți, însă. Arată-mi ce să fac cu tine, dacă te am. Fiindcă te vreau. Strânge-mi palmele în jurul tău și-nvață-mă cum să te modelez ca pe-un lut. Să-mi iasă din mâini cea mai reușită dovadă de iubire pe care-ai putea-o simți. Un monument care să domine mai ceva ca statuia libertății peste New York-ul întortocheat al inimilor noastre. Un monument al fericirii.
Crys
Continuarea poveștii de aici, aici și aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
