Căsnicia mergea din inerţie. Copiii şi facturile îi legau mai strâns şi mai trainic decât orice sentiment care, dacă a fost vreodată, parea că dispăruse demult. De ce continuaseră? De ce se afundaseră şi mai tare în mlaştina responsabilităţilor e greu de spus. Cert este că fiecare zi era tot apăsătoare, iar reproşurile, certurile şi chiar şi ţipetele deveniseră normalitate. Îşi erau fideli? Iarăşi, din inerţie, probabil că da sau, dacă nu, ştiau să disimuleze foarte bine. Vorba aceea, hoţul neprins… Şi poate că de aceea, puţinele gesturi tandre îi suprindeau pe amândoi, indiferent care dintre ei era autorul.
De 1 martie, el fusese foarte ocupat. Găsise totuşi, printre lucruile mărunte şi vag folositoare din casă, un mărţişor pe care i-l dăruise cu conştiinţa datoriei împlinite. Ei nu-i fu greu să-l recunoască. Doar îl primise tot ea, în urmă cu doi ani, de la o prietenă bună. Desigur, prilej nou-nouţ şi ofertant pentru o nouă ploaie de reproşuri, care ameninţa să se prelungească, dat fiind că 8 martie bătea la uşă. Atunci el luă o hotărâre dintre acelea pe care le iei greu şi rar. Avea să-i facă o surpriză pentru sufletul ei, frumos, util şi cum ştia el că îşi doresc femeile în general (că despre ea, în particular, părea că uitase detaliile acestea).
Aşa se face că în dimineaţa zilei de 8 martie (zi pe care ea şi-o dărui în întregime, luându-şi liber de la serviciu şi ducând copiii la maică-sa), curierul îi sună la uşă aducându-i un pacheţel rafinat, frumos ambalat, însoţit de un buchet de flori în sânul căruia trona o scrisorică. Se emoţionă cumplit. Până să semneze şi să se apuce de despachetat, luă la rând toţi foştii iubiţi şi prea puţinii admiratori prezenţi, nereuşind să ghicească din partea cui vine cadoul, excluzându-şi din start din această „listă scurtă”, soţul. Deschise mai întâi scrisoarea, şi asta pentru că se hotărî să-şi prelungească bucuria şi emoţia, admirând pachetul nedeschis, adulmecându-l şi întorcându-l pe toate părţile. Citi cu glas alterat de bătăile inimii:
„Iubito, în curând voi fi doar al tău…” mâinile începură să-i tremure… iar când văzu semnătura – numele mic al soţului ei, izbucni în lacrimi. Turba de furie… Intuiţia îi spunea că „deşteptul” – soţul, adică, încurcase borcanele şi îi trimisese ei cadoul pentru acea amantă despre a cărei existenţă nu ştia nimic, deşi o adiau uneori bănuieli. Acum avea confirmarea. Deodată, pachetul îi stârnea repulsie. Nu ştia ce să facă cu el. Să-l arunce cu mândrie, nedesfăcut – deşi murea de curiozitate – să-l desfacă şi să-i distrugă interiorul sau să păstreze cadoul şi să-l afişeze ostentativ, astfel ca soţul să aibă, la rândul lui, un şoc şi să înţeleagă ce greşeală uriaşă a făcut şi că ea ştie tot.
Apucă cu furie ambalajul şi-l rupse fără milă. Înăutru, cuibărit într-un culcuş confortabil, un spendid ceas de mână, cu o felicitare din partea casei cautceas.ro, de unde fusese comandat. Inima îi stătu în loc. Era superb, era exact ceasul pe care şi-l dorea ea şi uite că ironia sorţii a făcut ca acesta, deşi nu îi fusese destinat, să-i ajungă totuşi. Şi-l puse la mână şi se admiră în oglindă, ca o fetiţă care-şi vede pentru prima dată codiţele. Deja mintea ei începu să lucreze febril la planul de răzbunare. Avea câteva variante de lucru, neexcluzând păruiala inamicei sau părăsirea domiciliului conjugal. Vru să strângă ambalajul şi atunci observă că pe felicitare era scris ceva de mână. Alt mesaj. Îl luă cu un gest repezit, apoi izbucni, din nou, în lacrimi mari, ce desenau cerculeţe umede peste scrisul lui:
„Surpriză! Tu eşti iubita! Azi vin mai devreme.”
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
