Tibet!
O ţară care nu-şi mai aparţine de 50 de ani!
Un popor care se stinge încetul cu încetul, un neam care face eforturi uriaşe pentru a-şi păstra măcar limba!
Oameni paşnici, cu ritualuri milenare şi mâini aspre.
Feţele lor au ridurile vremurilor şi ale vânturilor!
Au fost o pradă uşoară , pentru că cine meditează nu o face cu puşca-n mână.
Milioane de chinezi au fost transferaţi în zonele tibetane, pentru a-i copleşi, pentru a-i asimila.
Milioane de tibetani au dispărut, unii ucişi sau în exil. Alţii au fost torturaţi şi aruncaţi în puşcării negre, fără speranţă.
Dalai Lama, împreună cu guvernul, au fost nevoiţi să plece în exil. Din orăşelul indian Dharamsala încearcă să ajute fugarii, organizează acţiuni de ajutor şi, mai ales, încearcă din răsputeri să salveze cultura şi tradiţiile.
Între timp, în Tibet, acţiunile de protest împotriva ocupaţiei chineze au fost înăbuşite repede de trupe armate.
Ceea ce continuă să atragă atenţia opiniei internaţionale sunt rugurile umane. Peste 100 de persoane şi-au dat foc cu gândul că lumea întreagă va afla cât de amar le e sufletul!
Ultimii au fost doi băieţi, Rinchem de 17 ani şi Sinam de 18 ani.
Fuseseră colegi de şcoală şi au gândit că mai bine aleg moartea decât să suporte o viaţă de puşcărie şi compromisuri.
O fi China cea mai mare putere economică a lumii, dar e pătată!
Are sufletul murdar!
Ştiţi ce lege au dat?! Pedeapsa cu moartea pentru cei care-şi dau foc singuri în semn de protest!
Absurd! Şi oarecum ilar!
Oricum, tibetanii, oameni ai munţilor, născuţi sub curcubeu, sunt liberi în faţa cerului!
Şi nici o dictatură nu-i poate împiedica să ardă uneori pentru ţara lor!
Citiţi şi
Autenticitatea, bărbăția, masculinitatea și vulnerabilitatea în relații
Ce pierdem de când nu mai citim
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.