Aştept de mulţi ani Acel Crăciun!
Nu ştiu care… dar e Acela!
Poate că e unul pe care l-am trăit deja!
Mi-amintesc cum pregătea bunica foile acelea subţiri. Le cocea pe plită repede şi le stivuia! Scutecele Domnului ce urma să vină! Apoi le trecea prin sirop şi le presăra cu nucă măcinată! Aghesmuite, tămâiate şi blagoslovite… se opreau şi în farfuria noastră!
În ajun mirosea a cozonac în tot cartierul; se ştia cui i-a crescut şi cui i-a dat înapoi!
Se făceau „bradurile“ şi… se aşternea liniştea.
Urmau să vină colindătorii! Băteau din poartă-n poartă! Era păcat să nu deschizi măcar la câţiva!
În Ajun… era o aşteptare continuă! Răsplătită apoi cu daruri… Dar, mai presus de toate, era parfumul de simplitate.
O lumânare, câteva portocale, cârnaţii care aşteptau sfârâind, bomboanele de ciocolată…
Eram mică!
Mă aşezam într-un colţ şi mă uitam la bradul luminat!
Lângă brad, pe perete, era o icoană simplă.
O icoană amărâtă, veche…
Dar Dumnezeul de acolo era tare frumos!
Ca un bunicuţ!
Uneori mă căţăram pe un scaun, să pot atinge şi mângâia bunicuţul.
Nu se supăra!
Aştept demult acel Crăciun pe care l-am trăit deja!
Dar am răbdare!
Poate că anul ăsta va veni!
Cu linişte… cu acea senzaţie că timpul se opreşte în aşteptarea unei minuni!
Citiţi şi
N-am avut niciodată în curte brad
Prostia omenească și prostia românească
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
