Margot îşi luă cafeaua şi se apropie de fereastră. Oraşul pierduse lupta cu ploaia. Cerul gri se aşezase ca o cloşcă pe sufletele încă supărate. O să le ţină de frig un pic, până soarele-şi va pune mofturile deoparte şi, făcând abstracţie de lamentările idioţilor, va face puţin mai multă lumină. De pe perete, încă o priveau de sus diplomele de la trei universităţi. Clădirea şi truda angajaţilor, ce umpleau birourile şi hale din toată ţara sau înşirate ca pe aţă, din Canada până în Australia, îi aparţineau. Eşuase în două căsnicii. Copiilor, pe care ar fi putut să-i aibă, nu le plăceau banii. Avea o viaţă încărcată, dar îşi lăsa timp şi pentru distracţie. Una peste alta, era mulţumită. Bărbaţii, a căror lume şi afaceri le împărţea, preferau deja femei doar cu jumătate de vârstă şi asta limpezise oarecum termenii contractelor. Tentaţiile îşi băgaseră, de când lumea, nasul peste tot. Bărbaţii tineri, frumoşi şi puturoşi, o găseau interesantă, dar ea nu avea chef de glume cu propria viaţă. Purta încă rochii cu imprimeu. Indiferent la tonul hotărât al vocii, corpul îşi păstrase linia feminină, mediul de afaceri nu reuşise s-o eclipseze.
Oftă zâmbind, îşi luă geanta şi pardesiul şi, lăsând o listă şi o îmbrăţişare scurtă cu Eva, secretara, părăsi clădirea. La una din halele din nord muncitorii nu erau mulţumiţi de hotărârile luate de direcţiune. Credeau că implementând nişte soluţii, pe care le propuseseră, profitul s-ar fi putut dubla. Implicit şi veniturile lor. Îi trimiseseră o scrisoare semnată „un grup”, savuros de anonim. Hotârăse să dea o raită, incognito.
La câteva zeci de kilometri de oraşul de destinaţie, pe brâncii unei ferme de legume, maşina s-a lăsat pe genunchi şi n-a mai fost în stare s-o urnească. Cu chiu cu vai, a reuşit să intre în legătură cu Eva, cei de la tractări aveau telefonul ocupat, iar semnalul era mai slab decât dacă l-ar fi înghiţit planeta Marte. Avea să dureze. Întârzie să ia taurul de coarne şi aruncă o privire în jur. Dacă exista Dumnezeu, în locuri ca astea îşi făcea concediul.
Dintre nişte tufe de zmeură îi pară privirea un zâmbet larg, ca şi umerii pe care era sprijinit.
– Vă pot ajuta cu ceva?
Brad era fermier şi stăpânul locurilor. L-a invitat pe celălalt scaun al elegantei maşini sport, pe care bărbatul o privea cu ochi flămânzi, ştiuse că-i va face plăcere. Omul aduse cu el lădiţa cu zmeură şi, dedându-se la un festin parfumat, au început să-şi povestească. Până la venirea mecanicilor, încercase toate legumele ce asistaseră la discuţii, de pe margini şi a prins drag de omul lor. La despărţire, simţindu-l roşind, i-a cerut numărul de telefon. Să-i recomande produsele prietenilor. Trei săptămâni a ars-o pe palmă bileţelul purtat după ea, în buzunar. Muncitorii avuseseră dreptate, schimbarea conducerii a scos din lanţuri o parte din profit.
Când n-a mai găsit motive să se abţină, l-a sunat. A comandat tot ce avea pe stoc pentru cantinele proprii şi l-a invitat sâmbătă seara la un club. Brad a trebuit să închirieze un costum, nu se făcea să arunce cu banii pe ceva ce va îmbrăca o singură dată. Seara a fost plină de farmec, Brad era atent şi conversa inteligent, deşi nu trecuse prin şcoli înalte. A rămas la ea şi au făcut dragoste până au căzut aproape leşinaţi, unul în braţele celuilalt. Luni, de dimineaţă, fiecare s-a întors la viaţa lui.
Deşi existau o sumedenie de bariere sociale, care se încăpăţânau să nu li se mişte din faţa ochilor şi împotriva propriilor socotinţe, s-au mai întâlnit de câteva ori. Amândoi, pe căi separate, considerau că odată atracţia sexuală saturată, nu va mai rămâne nimic de adăugat. După trei ani, erau în acelaşi punct de răscruce, nici vântul nu mai avea ce le face. Nu s-au mai ferit, relaţia lor a devenit prilej de stupefacţie publică. La dineurile de afaceri, Brad era luat peste picior, când înnoptau la fermă, Margot nu reuşea să identifice mai mult de trei soiuri de zarzavaturi, din grădina întreţinută de mama lui. Familiile, reunite pentru picnic-uri, se evitau. S-au certat de multe ori. S-au împăcat în mod egal. Margot a început să fie din ce în ce mai interesată de munca la fermă. Investea în agricultură. Brad a acceptat greu bani şi idei, fără să le fi muncit el, dar încetul cu încetul şi-a orientat experienţa către cercetare. Până la urmă, nu au avut ce face şi s-au căsătorit. Margot adoră să iasă la câmp cu tractorul, Brad a mediat câteva întâlniri cu angajaţi îngrijoraţi de noua orientare, ecologică, a companiei. Profiturile scăzuseră uşor, dar era un moment bun pentru investiţii. Previziunile erau îmbucurătoare.
Margot şi Brad trăiesc fericiţi, într-o căsuţă de la ţară, cu doi câini de curte şi un motan fioros, alergic la boabe de struguri. Le mănâncă ca să nu fie nevoit să le miroase.
Această poveste nu s-a întâmplat niciodată în România.
Pe Liliana o găsiţi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
