Orice român ar trebui să meargă măcar o dată în viață la Memorialul de la Sighet, chiar dacă este acolo unde se termină țara. De acolo poate să reînceapă istoria. De fapt, doar de acolo poate să reînceapă.
Desigur, orice român are, în egală măsură, dreptul inalienabil la șaorma și sămânță de dovleac și televiziune fără număr, se știe!, și maieuț cu găurele și aleși corupți pe care să îi înjure, mai degrabă admirativ.
Totuși, dacă ajungeți la Sighet, vă veți întâlni cu memoria ca formă de justiție. Nu e doar despre ce a distrus comunismul, e – mult mai mult decât credeți – despre prezent. Dacă ajungeți, faceți acest exercițiu elementar: priviți elita României decapitată în anii ’40. Priviți-i bine pe acei oameni.
Tot se plâng penalii zilelor noastre că sunt victime ale unor condamnări politice. Un ziar foarte orizontal a publicat, nu demult, celula lui Iuliu Maniu legând-o de numele lui Adrian Năstase, care se zbătea, vezi Doamne, cu gușa (auto)rănită de glonț să scape de o decizie nedreaptă (apropo, gaura din gușă unde e?, ce ascundea, până la urmă, fularul Burberry?).
Priviți apoi capetele condamnaților și arestaților și “baronilor” epocii noastre, și pe ale celor care deocamdată decid bugete și politici publice, boss. Priviți-le bine capetele. Priviți elita României – în business, în administrație și în politică. Capetele.
Priviți elita: Adamescu și Bădescu de la Ploiești, și Nicușor Constantinescu și Cosma de la Ploiești (tatăl și fiul), și Dragnea, și Frunzăverde, și Hrebenciucii, și Adrian Năstase, și Nichita de la Iași, și Ioan Niculae, și Radu Mazăre, și Nicolae Mischie, și Miron Mitrea, și Elena Udrea, și Bunea Stancu de la Brăila, și Ilie Sârbu, și Șova, și Marian Vanghelie, și Sorin Ovidiu Vîntu, și Vlasov de la Slatina, și Cătălin Voicu, și Dan Voiculescu, și așa mai departe.
Priviți-le apoi și armata de sclavi, acei pitici de grădină împinși pe micile dumneavoastră ecrane în prime-time. Ați putea să mergeți și mai departe – sunt toți la un google search distanță! –, căutați să îi revedeți pe Halaicu, și pe Lis, și pe Vlădescu, și pe Boureanu, și mai ales pe șefii serviciilor secrete. Știți că Gabi Oprea, deși se exprimă cu rigoarea Elenei Ceaușescu, conduce doctorate? Știți că Victor Ponta este doctor în drept?
Aceasta a fost – în ultimul sfert de veac – elita României. Sub aceștia și ceilalți ca ei au dispărut flota, și pădurile, și performanța din educație și din sănătate, s-au prăbușit clădiri și mai apoi orașe, și mai apoi regiuni, și toată țara asta a ajuns o coșmelie care se sprijină pe munca (după un Cod al Muncii în care muncitorul e, mai degrabă, o unealtă) suprataxată.
Spitalele oferă luxul unor grajduri de vite, medicamentele costă o avere, bolnavii de cancer sunt tratați cu flegme, prețul pe care îl pune statul român pe un copil este de sub 10 euro/lunar. Atât e o alocație.
Sărăcia e cronică, copiii din mediul rural au mai puțină școală decât au avut părinții lor, se emigrează în fugă, se fuge ca de un război. Resursele au fost exploatate barbar – s-a dat petrolul și nu mult a lipsit să se dea și celălalt aur. Ei, și ce? Nu merge și așa?
Căci – aici e aici – nici poporul din care s-a scurs această elită nu e mai breaz. Ultimul din Europa la igienă, și la trup, și la minte – e ultimul și la consumul de săpun, și la cel de carte.
Da, comunismul a întors România cu curul în sus. Dar a trecut un sfert de veac, la naiba! Această falsă elită trebuie schimbată (nu poate fi reformată, să fim serioși), cei mulți trebuie să fie smulși din sărăcie.
Cade totul pe umerii acelei minorități care muncește până la epuizare, fiind totodată permanent batjocorită. Ce ar trebui să se întâmple pentru a se trezi? Cetățeni autonomi și presă liberă. Acesta este începutul.
Ultima șansă este o clasă politică nouă, total nouă, ca după Apocalipsă. Justiția e abia un sfert de pas. Un sfert de pas într-un sfert de secol. Aceasta este, se va consemna cândva, viteza istorică a nepăsării.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
