Ei au murit demult, dar povestea lor de iubire, nu. O scrisoare de dragoste, veche de o sută de ani, a ajuns azi la mine. Nu e o metaforă. Scrisoarea nu este datată, dar judecând după contextul în care am primit-o, a fost scrisă undeva în anii 1920.
Nu i-am cunoscut – poate nici nu aș fi avut cum – şi nici nu le cunosc urmașii. Nu ştiu dacă s-au iubit până la moarte sau dacă s-au despărţit rapid. Dacă aceasta a fost prima, ultima sau doar una dintr-un lung șir de astfel de declarații menite să străbată timpul și să ajungă până la noi.
Dar citind rândurile scrise caligrafic, rotunjite cu pasiune nedisimulată – cu senzaţia că am comis o puternică indiscreţie din viitor – simt la fel de vie, la fel intensă ca atunci, emoţia, dorinţa, speranţa, aşteptarea, tremurul fin al inimii şi neclintirea sentimentelor.
Îmi place să mi-i imaginez tineri și frumoși, cu priviri languroase, ale ei timide și aruncate discret pe sub gene, în timp ce el ezită dacă să-i sărute sau nu mâna. Mi-i imaginez la plimbare prin parcurile altui veac, agale, ea cu rochie amplă, bogată în ornamente, poate nu la fel de ușor de purtat precum rochiile de azi, dar, cu siguranță, la fel de feminină, el îmbrăcat corect, cu accesoriile tipice epocii, cu baston, pălărie și ceas de buzunar și poate încălțat în mocasini, desigur, strămoșii celor de azi. O imagine idilică, recunosc, dar atât de potrivită cu gândurile pe care această scrisoare scurtă, ca un zvâcnet, le-a păstrat peste ani și ani.
Nu ştiu care-i va fi fost răspunsul sau urmarea, de aceea trăieşte şi azi, prinsă de foaia subţire – incredibil de bine păstrată – cu slovele-i meşteşugite.
Indiscreţia-mi devine publică acum, dar sunt convinsă că, dacă ar şti, s-ar bucura să afle că trăirea lor a lăsat semne dincolo de efemer.
Aceasta este scrisoarea:
… şi dacă nu aţi reuşit s-o descifraţi în întregime, iată transcrierea sa:
„Distinsă Domniţă.
Dacă ai prins înţelesul prezenţei mele aici, îmi va fi destul de justificată îndrăzneala, ce nu aşi dori să sufere interpretări altele, decât cele ce sunt izvorâte din adâncul sufletului meu. – Întregul rost al vieţei noastre este astăzi în funcţiune de răspunsul pe care, fără să şovăieşti, aştept să-l dai problemei:
„A fi pentru todeauna suprema preocupare a sufletului şi fiinţei mele întregi este tot ce trebuie să aştepţi dela mine”. – Aceasta este iubirea; restul sunt formule. –„
Mi-a fost greu să descifrez semnătura. Bănuiesc că pe cavalerul nostru îndrăgostit îl cheamă „Buruianu”.
Cine mai trimite azi astfel de epistole? Probabil că un „cf frumoso” pe mesageria rețelelor de socializare încălzește în prezent suficient inimile tinerelor cât să nu mai fie nevoie de nimic autentic. Din păcate…
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
