Oraşul e pustiu azi. Nici ţipenie de om. Azi EU sunt TU deghizat într-un joc al viselor. Alerg pe o muchie de frânghie cu o cutezanţă de funambul, până te găsesc ascuns la un colţ de stradă. C-un salt de cutezanţă cobor şi atunci văd în tine un trup vlăguit de timp.
În somnul meu zbuciumat te strig, dar nu vrei să mă priveşti… Posomorât, în faţa mea stă un chip fără suflet, un călător rătacit prin gândurile mele. Văd cum unghiile tale adânc înfipte într-un zid scrijelesc o dorinţă ascunsă, pe care n-o pot interpreta nicicum. Fruntea ta căruntă se despică într-un hău al nedumeririi, şi-un val de rouă ca o cascadă se pierde tăcut sub rotunjimile obrazului. Îţi simt tăcerea şi-ţi apropii tâmplele cu un instinct maternal. Ți le sărut pios şi-ţi sorb lacrimile.
Ca un copil, îmi arăţi căuşul palmelor tale împreunate. Pe ele stau la loc de cinste, ca o pecete a atingerilor de demult, cicatrici glaciale. Doar le cuprind despicătura şi le încălzesc sub obraji. Din mine apar plăpânde scântei de gânduri. Dacă, într-adevăr, există chiromanţia, liniile tale niciodată nu-mi vor împleti dorul şi lumea. Din ele citesc acum doar hopuri şi speranţe arse de soare torid, bătătorite de vânt. Ştiu asta şi te simt. Îţi simt şi frigul şi căldura cum te macină pe de-a-ntregul.
Împrejurul tău e haos. Bucăți pierdute din tine încă zac în unghere neştiute. Oasele ţi se frâng, trosnesc subţirele ca nişte vreascuri plăpânde sub palmele-mi mici. Dincolo de linia corpului tău, zace sângerândă voinţa ta, credinţa şi patosul disecat de furie şi resemnare. Porţi pe umeri o povară titanică şi-ţi plămădeşti din gânduri venin. Ai vrea să stai, ai vrea să pleci, dar nu ştii încotro s-o apuci. E tot ce gândeşti când amărăciunea apusului te-ncearcă.
Într-o secundă îţi arunci bazaltul, te scuturi de aripile frânte şi zâmbeşti. Înţeleg acum… îţi lingi rănile în tăcere, înveţi din greşeli, te ridici anevoie ca de pe o stâncă umbroasă şi porneşti în căutarea veşniciei…
C-o notă de echilibristică, încerci un pas înainte, nu înainte mă priveşti iarăşi peste umeri… De sub sprâncene-ţi răsar două flăcări în întunericul nopţii… ard contopite cu şerpuirea străzilor şi-mine cern scrum. Dinaintea-ţi se aştern umbre şi, forfotind a viaţă, începi să alergi… până nu te mai poţi opri să priveşti înapoi.
Abia de aici începe viaţa ta…
Guest post by Mirela Gabriela Nicolescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
